Nae Roman
| Nae Roman | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Nicolae Constantinescu |
| Născut | 1909 Roman |
| Decedat | 1985 Israel |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | actor |
| Limbi vorbite | limba română |
| Alma mater | Conservatorul de Artă Dramatică din București |
| Alte premii | |
| Artist Emerit al Republicii Populare Romîne | |
Modifică date / text  | |
Nae Roman, pe numele real Nicolae Constantinescu, (n. 1909,[1][2] Roman – d. 1985, Israel) a fost un actor de revistă și cântăreț de operetă[2][3] român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost elev al Gimnaziului „Roman Vodă” din Roman și apoi student al Conservatorului de Artă Dramatică din București.[2] Și-a început activitatea la Teatrul de Revistă al lui Constantin Tănase. La recomandarea lui C. Tănase și-a schimbat numele de scenă în Nae Roman. Când maestrul C. Tănase a văzut primul afiș cu numele "Nicolae Constantinescu" l-a chemat în birou și l-a întrebat: - "de unde ești de loc ?" - "din Roman", a răspuns Nicolae. - "Nae că ești din popor și Roman că ești din Roman sună mai bine" a adăugat maestrul Tănase. Șușanelele (spectacol cu numere improvizate) alături de actorul Ion (Bimbo) Mărculescu i-au făcut faimoși pe amândoi în perioada cât au jucat la teatrul de revistă. Mai târziu în viață a profesat ca actor la Teatrul de Operetă din București.[3] A continuat șușanelele împreună cu Bimbo Mărculescu și au făcut anual turnee prin țară.
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Nae Roman i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.[4] A fost decorat în septembrie 1967 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a „pentru merite deosebite în activitatea muzicală”.[3]
„Prin actorul Nae Roman, personajele cunosc metamorfoze în trepte, datorită tocmai acestui miraj sonor; ideile coboară la început în profunzimile de sensibilitate ale interpretului, de unde, apoi, se eliberează către lumina rampei, trecând mai întâi printr-un filtru liniștitor, după aceasta prin altul, încărcat de înțelepciune, ca, în cele din urmă, pulverizate în fărâme limpezi de vorbire, să-și desfacă larg sensurile și să poposească, asemenea unei ninsori de legendă, peste uimirea sufletelor noastre”
Nae Roman a refuzat să devină membru al Partidului Comunist Român, cu toată presiunea făcută după acordarea titlului de Artist Emerit al RPR. Motivele invocate de artist fiind la fel de hazlii precum șușanelele sale.
Activitatea artistică[modificare | modificare sursă]
Piese de teatru[2][modificare | modificare sursă]
- Înșir-te mărgărite, de Victor Eftimiu (personajul Apă dulce)
- Jocul de-a vacanța, de Mihail Sebastian (călătorul)
- Răzvan și Vidra, de Bogdan Petriceicu Hașdeu (Vulpe)
- Căsătoria, de Gogol (Cocicariov)
Operetă[modificare | modificare sursă]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- O zi pierdută (1960)
- Darclée (1960)
- Nu vreau să mă însor (1961) - Burlacu, responsabilul artistic de la întreprinderea Texlon
- Politică cu... delicatese (sm, 1964)
- Dragoste la zero grade (1964) - moș Pavel
- Străinul (1964) - profesorul de muzică Corian
- Pădurea spînzuraților (1965) - colonel
- De-aș fi... Harap Alb (1965) - sfetnicul craiului
- Corigența domnului profesor (1968)
- Războiul Independenței (Serial TV) (1977)
- Expresul de Buftea (1979) - călătorul bătrân
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Carte Poștală Aniversară, 150 ani operetă, 50 ani de la înființarea Teatrului de Stat de Operă
- ^ a b c d e Tihon, Neculai, 2012, p. 136
- ^ a b c Decretul nr. 797 din 12 septembrie 1968 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Cultural unor membri ai colectivelor artistice din instituțiile muzicale de concerte și spectacole, publicat în Monitorul Oficial din 25 septembrie 1968.
- ^ Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pentru conferirea de titluri și ordine unor cadre artistice, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 22 ianuarie 1964.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Personalități romașcane, Mihaela Tihon, Marius Neculai, Colecția Studia Et Documenta - No. 23, Academia Historico - Iuridico - Theologica Petrus Tocănel - Istituti Theologici Franciscani Roman, Ed. Serafica, 2012, p. 136