Muntele Vâlcan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Muntele Vâlcan
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)
MunteleVâlcan (2).jpg
Harta locului unde se află Muntele Vâlcan
Harta locului unde se află Muntele Vâlcan
Localizarea rezervației pe harta țării
Poziția Actual Hunedoara county CoA.pngJudețul Hunedoara
 România
Cel mai apropiat oraș Brad
Coordonate Coordonate: 46°14′18″N 22°57′41″E / 46.23833°N 22.96139°E / 46.23833; 22.9613946°14′18″N 22°57′41″E / 46.23833°N 22.96139°E / 46.23833; 22.96139[1]
Suprafață 5 ha
Înființare 1979, declarat în 2000

Muntele Vâlcan este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip mixt), situată în județul Hunedoara, pe teritoriul administrativ al comunei Buceș.[2]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Rezervația naturală reprezintă o masă uriașă de calcare așezată pe cumpăna apelor dinspre Râul Crișul Alb și Arieș. Muntelui Valcan are o suprafață de 5 ha, acoperită de păduri, pasuni și poieni. Din punct de vedere geologic, muntele este un recif calcaros zoogen-coraligen, cu o textură în bancuri masive stratificate, de culoare galben-cenușie, cu resturi aglutinate de un ciment calcaros recristalizat. În fragmentele desprinse din pereții Vâlcanului, se pot observa resturi fosile caracteristice pentru forma de corali, care au generat straturi uriașe de calcare în mîrile calde ale mezozoicului. Pentru valoarea sa peisagisticî și geologică, muntele a fost declarat monument al naturii.

Flora[modificare | modificare sursă]

Sângele voinicului (Nigritella rubra

Vegetația predominantă a muntelui este de făgete pure, existând însă și diseminări de brad iar pe vârfurile stâncoase apar sporadic exemplare de molid și tisă. Se întâlnesc de asemenea plante rare, unele ocrotite de lege, cum ar fi floarea de colț. Acesteia i se alătură garofița albă de stânci, sângele voinicului, mătrăguna și numeroasele tufe de liliac. Primele date științifice legate de flora de pe Muntele Vâlcan se găsesc în lucrarile lui J.C. Baumgarten din anul 1816. Ulterior mulți alți cercetători și-au dedicat studiile florei muntelui, concluzionindu-se că inventarul vegetal al Vâlcanului numara 435 de specii.

Muntele are izvoare cu apă rece și cristalină (în trecut existau și mori de apă in jurul Vâlcanului), peșteri interesante în versanții sudici și nordici, puțin cunoscute și cercetate.

Căi de acces[modificare | modificare sursă]

Accesul spre Muntele Vâlcan se face pe DN74 Brad-Abrud, sau de pe teritoriul localităților Blăjeni și Ciuruleasa. Poate fi străbatut cu piciorul în toate anotimpurile anului, cu multă ușurință. Muntele Vâlcan oferă excelente condiții pentru practicarea alpinismului. Partea sa estică, în zona stâncăriilor, are trasee pitonate.

De pe vârfurile Căprăreasa și Caprifoiul se văd: culmea teșită de origine calcaroasă a Brădișorului, casele răzlețe ale cătunelor sau satelor Grohoțele, Cornățel, Serbaia, Porcurea și Tarnița, coloanele poliedrice de bazalt ale Detunatelor, Dealu Mare, peste care trece șoseaua ZlatnaAbrud, Roșia Montană, Abrudul, Câmpeniul, chiar cetatea Devei spre sud și culmile Masivului Retezat.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]