Moisei, Maramureș

Moisei
—  Sat  —
Vedere asupra satului
Moisei Localizarea satului pe harta României
Moisei Localizarea satului pe harta județului Maramureș
Coordonate: 47°39′14″N 24°33′2″E
Țară	România
Județ	Maramureș
Comună	Moisei
Atestare	2 februarie 1365, Diplomele Maramureșene
Suprafață
- Total	113  km²
Populație (2002)
- Total	9,023 locuitori
Fus orar	EET
- Ora de vară (DST)	EEST (UTC+3)
Cod poștal	437195
Prefix telefonic	+40 x59

Moisei este un sat, reședința comunei Moisei, județul Maramureș, Transilvania, România .

Așezare

Satul Moisei este situat în partea de sud-est a județului Maramureș, la 136 de km față de Baia Mare, la 5 km de Borșa și la 7 km de orașul Vișeu de Sus. Este traversat de două artere principale, DN17 și DN18.

Râul Vişeu, traversând Moiseiul, la apus

Moiseiul se află în Depresiunea Maramureșului, pe valea Vișeului, la poalele Munților Rodnei, având Pietrosu, la sud, și Munților Maramureșului la nord. Tot aici se varsă Izvorul lui Dragoș și Izvorul Negru în râul Vișeu.

Demografie

Conform recensământului din 1910 populația satului Moisei era de 4.093 de locuitori, dintre care 2.961 români, 1.092 germani și 35 de unguri.

La recensământul din 1992 au fost consemnați 8.961 de locuitori, dintre care 8.956 români, 2 germani, 2 unguri și un ucrainean.

În 2002, din 9.023 de locuitori erau:

• 9.011 români,
• 7 germani, 4 maghiari și un ucrainean.

Sub aspect confesional au fost 8.331 ortodocși, adventiști de ziua a șaptea 491, penticostali 148, greco-catolici 30, romano-catolici 12 și 2 reformați.

Natalitatea în Moisei a cunoscut variații importante, urmând tendința națională. În prezent, din 2832 de familii, majoritatea au doi sau trei copii și numai 17 familii sunt fără copii. Au existat familii care au avut peste 10 copii, cum ar fi: Coman Gheorghe Ceapă a avut 10 fete și 10 băieți, Tomoiagă Nistor Oacălă, 14 copii, toți în viață, Coman Ioan Birăița a avut 12 copii.

Istoric

Moiseiul a făcut parte din cnezatul lui Bogdan, înainte de 1353. La 1365, "Moyse" se află printre cele opt villae ținând de Cuhea, confiscate de la Bogdan și dăruite Drăgoșeștilor.

Moisei în Harta Iosefină a Maramureșului, 1782-1785

Localitatea este atestată documentar din 1213, fiind menționată în acel an sub numele de Moyzun. Acesta este textul primei mențiuni documentare a localității Moisei (2 februarie 1365): “Regele Ludovic dăruiește lui Balc, fiul lui Sas, și fraților sei, Drag, Dragomir și Ștefan în recompensa servituțiilor moșia Cuhnea cu pertinențiile sale: Jeud, ambele Vișae, MOYSENI, Borșa și ambele Seliște, confiscate dela Bogdan Vodă eșit la Moldova și căzut sub nota de infidelitate”.

În Diplomele maramureșene din secolele al XIV-lea, al XV-lea, de I. Mihali, apărute în anul 1900, Moiseiul este atestat din 2 februarie 1365, cu mențiunea că este o comună de mult organizată. În aceste diplome, apare sub mai multe nume: Moyse (1365), Moyzey (1465), Moyzen (1465), Moyzyn (1495), Moyszen și Moszey (1828, 1851). Din cele 12 Diplome Maramureșene reise că o parte a pământului comunei Moisei a fost averea unor nobili din Săliște, Vișeu și din alte comune, dobândit ca rezultat al luptelor duse în războaie. Din aceleași diplome rezultă că au avut loc conflicte între obști și juzii locali, pe de o parte, și cnezii de vale, familia Dolhenilor, străină de Maramureș, pentru posedarea localității. Regalitatea ungară a decis aceste conflicte în favoarea uneia sau alteia dintre părți, urmărind permanent subminarea drepturilor de proprietate a obștilor și a fruntașilor locali, pregătind terenul pentru cotropirea definitivă a întregului Maramureș și pentru anexarea lui la Ungaria, proces încheiat în secolul al XVI-lea.

Documentele vremii susțin că numele Moisei vine de la Moise Coman, fiu al comunei, om bogat și cu frică de Dumnezeu.

Viața religioasă

Se amintește de o episcopie a a Maramureșului cu reședința la Moisei între anii 1391-1734, consemnându-se, la 1637, episcopul Dumitru Pop. Moiseiul a fost trecut la uniație în anul 1780.

Mănăstirea Moisei este atestată de la anul 1599, an în care s-a ridicat biserica de lemn, fiind târnosită mai târziu, în 1672, de Mitropolitul Sava Brancovici, și închinată Mănăstirii Putna pentru aproape 200 de ani. Pictura din interior s-a făcut la 1699, iar cea de pe iconostas în 1792, fiind scrisă cu litere chirilice. Mănăstirea mai are patru icoane cu pictura pe lemn din secolul al XVIII-lea. Biserica cea mare a fost construită la 1910, din piatră. Aici a fost unul din ultimele centre de rezistență a ortodoxiei maramureșene, Mănăstirea Moisei supraviețuind ca metoc al Mănăstirii Putna până spre anul 1900.

Interior Biserica de lemn Mănăstirea Moisei

Interiorul altarului de vară de la Mănăstirea Moisei

Moiseiul a avut în evul mediu două biserici de lemn, ambele devastate de tătari în anul 1717. Biserica din sus a fost a familiei Vlonga, iar cea din jos, a familiei Pop Coman.

În toamna anului 1948 călugării greco-catolici de la Mănăstirea Moisei, împreună cu starețul Lucian Pop, au fost arestați. În locul lor a fost instalat un călugăr ortodox, mănăstirea căpătând statut de parohie. În prezent, mănăstirea este revendicată de Episcopia Greco-Catolică a Maramureșului.

Biserica din centrul satului este de zid, construită între anii 1840-1848, pe locul celei vechi din lemn din secolul al XIV-lea, cu hramul „Cuvioasa Parascheva”. În anul 1912, i s-a adăugat tinda cu turnul-clopotniță sub păstorirea Preotului Alexandru Coman (m. 1922). În anul 1964, a fost zugrăvită în interior și exterior prin grija Preotului Mihai Oprișan. După venirea preotului Toma Păunescu, în anul 1972, s-a vopsit acoperișul de tablă, s-a completat pictura de pe bolți, s-a zidit Sfânta Masă, s-a recondiționat iconostasul și a fost târnosită de Prea Sfinția Sa Teofil, Episcopul Clujului, în data de 14 octombrie 1972, la 124 de ani de la zidire. În anul 1974, preotul paroh Toma Păunescu a realizat o poartă maramureșeană la intrarea în biserică, sculptată în lemn de stejar masiv, de Gheorghe Popilean și de dulgherul Vasile Tomoiagă.

Învățământul

Începuturile învățământului în Maramureș datează din perioada evului mediu. Cele mai vechi locașuri de cultură au fost și aici bisericile și mănăstirile. Cum spunea Nicolae Iorga: “Tinda bisericii și masa preotului au fost cea mai veche școală de învățătură a neamului nostru”.

În aceste școli mănăstirești s-au realizat primele traduceri în românește a celor dintâi cărți bisericești.

Prima școală a fost înființată în Moisei pe lângă mănăstirea din localitate, în anul 1694.

Iată câteva însemnări ale unor dieci care au învățat la școala de la Mănăstirea Moisei: "Scris-am eu dascălul Ioniță Faga, când am șezutu la Mănăstirea Moisei”, “Eu dascălul Iunta din Eudu când am șezutu la Mănăstire...anul de la a lui Hristos naștere 1697”, “Scris-am eu Ioan diacu...1737”.

Învățământul preșcolar a existat înaintea primului război mondial, educatoare fiind Andoroaie și Luci Drăgan. La Moisei apare școală la 1781, pe baza edictului de toleranță Norma Regia, dat de Iosif al II-lea. În anul 1856 s-a înființat școala confesională greco-catolică pentru fiii de poporeni, iar în 1866 s-a construit școala de pe ulița bisericii. Școala de la Mocirău a fost construită înaintea primului război mondial și a fost incendiată de horthyști în anul 1944.

Dascălii care i-au învățat carte pe moiseieni până în 1921 au fost:

• 1856-1860 - Dan Laurențiu
• 1860-1873 - Alexa, zis Bulbuc
• 1874-1875 - Georgie Vlonga
• 1875-1876 - Augustin Ivașcu
• 1876-1877 - Găvrilă Rakoczi
• 1877-1880 - Ilie Grad
• 1880-1921 - Coman Andrei (Andor)

În broșura Vârstele școlii 300 ani 1694-1994, Moisei, județul Maramureș, apărută în anul 1994, există o serie de mărturii despre învățământul moiseian. Perioada cea mai dramatică a fost după Al Doilea Război Mondial, când întreaga comună a fost distrusă de trupele lui Horthy. Moiseienii au reușit să ridice, în perioada anilor 1947-1970, 45 de săli de clasă în cele șapte localuri proprii. Învățătoarea Alexandrina Nap descrie acele zile marcate de tragedii, dar și de speranțe: „Îmi aduc aminte de primăvara anului 1939, când am obținut transferul la Moisei, meleaguri cu o natură îmbietoare la viață și la muncă, unde m-am alăturat câtorva cadre inimoase care se străduiau să ridice nivelul de pregătire al copiilor harnicilor gospodari. N-am reușit să-mi cunosc bine colegii, că peste noi au venit nenorocirile celui de-al doilea război mondial. Bărbații au fost concentrați, iar noi, femeile,“ lucram în două serii, una dimineața, alta după-masă. Frecvența copiilor era slabă, elevii fiind angajați ca slugi la vite. Cărțile școlare erau scumpe, nici nu se găseau, fapt care influența negativ procesul de învățământ. Lucram într-o casă închiriată, clădirea școlii fusese rechiziționată și apoi distrusă în timpul războiului, iar în vara anului 1944, împreună cu locuitorii comunei, atât noi, cât și elevii am fost evacuați pe satele de pe Valea Izei. În acest context,am reușit cu greu să salvez arhiva școlii, gândindu-mă să nu ni se piardă urma. În anul 1946, a venit ca învățător Constantin Mazilu și ca suplinitoare doamna Magdalena Lostun, precum și doamna profesoară de română Irina Bercea, cu care am organizat cursurile școlare și în zona Izvorul Dragoș, începând cu 1 februarie 1947. Astăzi e greu să se înțeleagă ce înseamnă să ai în clase materiale didactice, câte două table pentru demonstrații, nu să folosești drept tablă ușa clasei.”

Masacrul de la Moisei

Pe 14 octombrie 1944 a avut loc Masacrul din Moisei, unul dintre cele mai violente masacre antiromânești în Transilvania de Nord.

Monumentul Eroilor de la Moisei

În memoria celor uciși de trupele horthyste, sculptorul Vida Geza a ridicat în 1966 un ansamblu de 12 figurine de lemn, dintre care 10 reprezintă măști tradiționale maramureșene iar celelalte 2 reprezintă chipuri umane. Din cauza climei umede din zonă, lemnul s-a deteriorat și a început să se fisureze, așa că artistul a refăcut monumentul din piatră.
Monumentul este completat cu o placă comemorativă, în care este săpat textul: "S-a ridicat acest monument în memoria celor 29 de patrioți români uciși miselește de hortiști la 14 Octombrie 1944. Glorie și veșnică recunoștință patrioților care s-au jertfit pentru libertatea României."
Pentru a ajunge la monumentul amplasat pe o colină, trebuie urcate 44 de trepte, un număr ce simbolizează anul în care a avut locul unul dintre cele mai violente masacre antiromânești.

Bibliografie

1. Gheorghe Coman, Moisei-străveche vatră românească, ediția a II-a, revăzută și adăugită, cu un cuvânt înainte de Mircea Petean, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2004.

2. Gheorghe Coman, Pe urmele eroilor de la Moisei, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2000

3. Preot Toma Păunescu, Viața unui misionar în slove și imagini, Alba Iulia, Reîntregirea , 2001, p. 86-98

4. Broșura Vârstele școlii 300 ani 1694-1994, Moisei, județul Maramureș (1994)

Obiective turistice

• Rezervația naturală “Izvorul Bătrâna” (0,5 ha).
• Rezervatia naturala "Muntii Rodnei" cu Varful "Pietrosul" (2303m)
• Monumentul Eroilor
• Mănăstirea Moisei (1600)

Legături externe

• Poze: Mănăstirea Moisei - hramul 15 august 2006
• Mănăstirea Moisei 15 august 2006
• Primăria Moisei

Vezi și

• Biserica de lemn din Mănăstirea Moisei
• Biserica de lemn din Moisei Susani, dispărută
• Biserica de lemn din Moisei Josani, parțial păstrată în Ruscova-Oblaz
• Masacrul din Moisei
• Valea Izei
• Ioan Ivașcu