Mihail Suțu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Mihail Suțu al II-lea)
Salt la: Navigare, căutare
Mihail Suţu

Mihail Suțu sau Mihail Suțu al II-lea (n. 1784 Constantinopol - d. 12 iunie 1864 Atena) a fost domn în Moldova: 12/24 iunie 1819 - 29 martie/10 aprilie 1821.

Domnie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în 1784 la Constantinopol și a fost nepotul de fiu al lui Mihai „Draco” Suțu din familia de greci Soutzos. A fost Dragoman al Porții (1815 - 1819). În 1819 a fost numit domn în locul lui Scarlat Callimachi. A favorizat intrarea în Moldova a lui Alexandru Ipsilanti Eteristul în februarie 1821, apoi fuge în Basarabia, de unde pleacă în Austria, unde Metternich îl arestează. A fost deținut la Brunn (Brno) și închis timp de 4 ani la Göritz. Rămas în Grecia, a fost reprezentantul acesteia la Sankt Petersburg, Stockholm, Copenhaga, Londra și Paris. În 1854 a fondat și prezidat la Atena Comitetul de salvare publică, care a pus la cale insurecția din Epir și Tesalia.

A murit la Atena la 12 iunie 1864.