Mihai Rădulescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiționalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Mihai Rădulescu (n. 15 mai 1936 în București), este un scriitor român de beletristică, istoric al detenției române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice și editor.

Născut la 15 mai 1936, în București, în familia Dumitru și Toni Rădulescu (ambii, fugiți de părinți, în capitală, pentru a-și apăra dragostea), fiul lor unic Mihai este hărăzit unui destin ciudat, numărând atât suișuri cât mai ales coborâșuri, deseori amețitoare, ce au format din el un luptător (caracteristică a multor copii și tineri care au crescut sub comunism, în România).

Refuzând să facă parte din orice organizație comunistă, în anul II al Facultății de Filologie, secția de Limbă și Literatură Engleză, preia chemarea studenților mediciniști la o demonstrație în Piața Universității, convocând numeroși colegi de facultate și alți cunoscuți. Arestat la 4 noiembrie 1956, este condamnat în lotul organizatorilor la patru ani închisoare corecțională. Îi efectuează la Jilava, Gherla, Periprava, Salcia, Luciu-Giurgeni, după ce fusese anchetat la Ministerul de Interne.

A avut câteva mari suferințe: oreionul ce nu i-a fost tratat, rămânând astfel fără dreptul la urmași, avitaminoza A, tratată numai cu o pilulă de polivitamină pe tot parcursul bolii, însoțită de 20-30 crize nervoase pe zi, timp de mai bine de o lună. Finalmente, se eliberează din spitalul din Slobozia, bolnav de febră tifoidă și mutat la spitalul de boli contagioase din București.

Aceasta l-a scăpat de domiciliul obligatoriu ce-i aștepta pe toți cei eliberați în acea perioadă. Reia studiile universitare în 1963, devine licențiat în limbă și literatură engleză și română, iar în continuare se înscrie la doctorat, sub îndrumarea prof. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, dar nu va întruni condițiile politice necesare susținerii tezei.

Între timp a fost profesor de liceu, asistent al Facultății de Limbă Engleză și al Institutului Pedagogic; în 1972 a fost numit prin concurs lector de limbă engleză și franceză la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, de unde va ieși la pensie la șaizeci și cinci de ani.

O boală gravă (astm), coroborată cu alta la fel de gravă de inimă, îl împiedică ani de zile să mai iasă din casă și, din când în când, îl conduce la spital. Aceasta nu-l împiedică să-și continue activitățile de scriitor de beletristică, de istoric al detenției române sub comunism, de armenolog, de cercetător al artelor plastice și de editor.

După Revoluția Română din 1989 a întemeiat editura Ramida care a funcționat timp de zece ani. Scopul ei era publicarea de memorii de detenție si de carte religioasă.

Astăzi are unul dintre cele mai bogate și mai bine organizate site-uri literare și de detenție (LiteraturaSiDetentie.ro) din țară, unde nu demult a deschis un capitol nou: „Cartea Prietenului Meu”, dedicat acelor foști deținuți sau rudelor acestora, ce nu au bani să-și publice memoriile .

S-a stins din viață, după o perioadă de câțiva ani de suferință (suferea de astm), în ianuarie 2009 (?).

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

  • Tragedia lui Lucrețiu Pătrășcanu: convorbiri cu omul politic Corneliu Coposu[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Marturii de campanie ale unui taranist despre alegeri, 14 iunie 2006, Ilarion Tiu, Jurnalul Național, accesat la 24 iulie 2012

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri