Marina Știrbei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Marina Știrbei
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Viena, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedată (89 de ani) Modificați la Wikidata
Bouloc, Midi-Pyrénées, Franța Modificați la Wikidata
Părințiprințul Gheorghe Stirbey[*]​[1]
noble Elisabeta Baleanu[*][[noble Elisabeta Baleanu (2 Jun 1885 Bolintin, Ilfov - 1953 Bucharesti, Romania)|​]][1] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieaviatoare Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Marina Știrbei sau Marina Știrbey (n. 19 martie 1912, Viena, Austria – d. 15 iulie 2001, Bouloc, Franța) a fost o aviatoare română. Supranumită recent de presa românească din secolul al XXI-lea „Prințesa aviației românești”, numele ei este legat de înființarea Escadrilei Albe.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Marina Știrbei s-a născut la Viena, pe 19 martie 1912. Marina fost fiica prințului George Știrbei, nepoata lui George Valentin Bibescu și verișoara lui Constantin Cantacuzino („Bâzu”).[2]

Aviatoare[modificare | modificare sursă]

În 1935 a urmat școala de pilotaj „Mircea Cantacuzino”,[2] condusă de Ioana Cantacuzino. Aceasta era singura școală care accepta și femei ca elevi și pe care a absolvit-o obținând brevetul de pilot gr. I (pilotaj) nr. 93/1935 (al șaselea brevet feminin în România). Ulterior va obține și brevetul de pilot gr. II (navigare).[3][4] Imediat și-a cumpărat un avion propriu, un ICAR Universal (înmatriculat YR-MAI[5]). Antrenată în zborul acrobatic de Bâzu,[2] în 1936 s-a clasat pe locul I la concursul național aerian, categoria „avioane ușoare de turism”.[4]

Între 15–23 octombrie 1938, a luat parte în calitate de membră a Comitetului Central al Crucii Roșii din România[6] la manevrele militare regale de la Galați, organizate de Forțele Aeriene Regale ale României, manevre la care a pilotat avionul sanitar Monospar ST-25 (înmatriculat YR-SAN[5]) și la care au participat și aviatoarele Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu și Irina Burnaia.[2][4][7][8][9]

În 1939 a efectuat cu avionul propriu un raid de documentare de la București la Stockholm. În timpul raidului, în Finlanda a vizitat organizația Lotta Svärd. La întoarcere a depus un memoriu la Ministerul Aerului prin care solicita înființarea unei escadrile sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Escadrila, cu numele de Escadrila Sanitară, a fost înființată la 25 iunie 1940 și din ea făceau parte Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, iar în curând și Virginia Duțescu. Porecla de „Escadrila Albă”, sub care era cunoscută, a fost dată de ziaristul italian Curzio Malaparte, și venea de la faptul că era dotată cu avioane de tip RWD-13, de fabricație poloneză, vopsite inițial în alb, cu crucea roșie aplicată pe fuzelaj și pe aripi.[3][4][8]

În al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Marina Știrbei a creat în cel de-al Doilea Război Mondial și o Instituție medicală la conacul familiei sale din Dărmănești, pentru a-i ajuta pe soldații răniți, salvați de pe front.[10]

În 1942 s-a căsătorit cu prințul Constantin Basarab Brâcoveanu,[4] nași fiind Martha Bibescu și George Matei Cantacuzino.[2][10]

După al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În 1948 soțul ei a fost arestat, iar avionul ICAR și diferite alte bunuri au fost confiscate. După arestarea soțului, ea și cei doi băieți, Constantin și Mihai, au fost nevoiți să trăiască din vânzarea puținelor bunuri pe care le mai avea. În 1964 Marina a reușit să plece din România cu ajutorul Marthei Bibescu. Temporar s-a stabilit în Anglia, iar mai târziu s-a mutat definitiv în Franța. Marina a murit la 15 iulie 2001.[4][10][11]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Genealogics 
  2. ^ a b c d e George Marcu ș.a., Enciclopedia personalităților feminine din România, București: Ed. Meronia, 2012, ISBN 978-973-7839-77-0, pp. 281–282
  3. ^ a b Vasile Firoiu, Amazoanele Cerului, București: Editura Albatros, 1980, pp. 113–114
  4. ^ a b c d e f Ionescu, Zece…, pp. 151–152
  5. ^ a b en Romanian Civil Aircraft Registers & Production, yumpu.com, accesat 2017-06-18
  6. ^ Istoria SNCRR: 1940 – 1945 - Crucea Roșie Română pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, Portalul Societății Naționale de Cruce Roșie din România, accesat la 15 decembrie 2015
  7. ^ Eleonora Arbănaș, Femeile-aviatoare românce – Escadrila Albă Arhivat în , la Wayback Machine., Sesiunea de comunicări științifice Boboc, 16-17 iunie 2011. Comunicarea Eleonorei Arbănaș se bazează pe teza de doctorat a lui Valeriu Avram, Contribuția aviației la progresul societății românești, la afirmarea sa pe plan înternațional, între anii 1920-1940, teză care, la rândul ei, a fost elaborată pe baza cercetării documentelor din Fondul Subsecretariatului de Stat al Aerului.
  8. ^ a b Ionescu, Zece…, pp. 49–55
  9. ^ Sorin Turturică, Aviatoarele României - Din înaltul cerului în beciurile securității, București: Editura Militară, 2013, ISBN 978-973-32-0919-5, p 93
  10. ^ a b c Elisabeth Bouleanu, Marina Știrbei, prințesa aviației românești. A pus bazele „Escadrilei albe”, care a salvat sute de ostași răniți în Al Doilea Război Mondial, adevarul.ro, 3 decembrie 2015, , '
  11. ^ Marina Știrbey, «Prințesa aviației românești». A înființat «Escadrila Albă», unitatea formată exclusiv din femei-pilot, historia.ro, nedatat, accesat 2017-06-17

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cristian Ionescu, Zece femei împotriva morții, București: Editura Militară, 2003, ISBN 973-32-0629-6
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Marina_Știrbei&oldid=15977967