Marilena de la P7

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Marilena de la P7
Afişul filmului (fără titluri).
Rating	Fişier:.gif
Regizor	Cristian Nemescu
Scenarist	Tudor Voican Cristian Nemescu
Producător	Cristian Nemescu Ada Solomon (prod. exec.)
Distribuitor	MediaPro Pictures
Director de imagine	Liviu Marghidan
Operator(i)	{{{operator}}}
Montaj	Cătălin Cristuţiu
Sunet	Andrei Toncu
Muzică	Andrei Toncu
Scenografie	{{{scenografie}}}
Costume	Cristina Mititelu
Casting	Drago Silvestru
Distribuţie	Mădălina Ghiţescu Gabriel Huian
Premiera	mai 2006, Cannes România: 4 iunie 2006, TIFF[1] Moldova: indisp.
Durată	45 minute[2]
Limba originală	limba română
Disponibil în română	{{{dispromână}}}
Premii	(vezi secţiune)
Buget	35 mii $[3]
Precedat de	{{{precedat_de}}}
Urmat de	{{{urmat_de}}}
Website oficial	{{{website}}}
Pagina Cinemagia
Profil IMDb

Marilena de la P7 este un film de mediu-metraj realizat de regizorul român Cristian Nemescu în anul 2006. Pelicula a fost remarcată în acelaşi an, când a concurat pentru secţiunea Semaine de la critique a ediţiei cu numărul 59 a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.^[4]

Ultimul proiect finalizat de regizorul Cristian Nemescu, filmul îi are în rolurile principale pe actorii Mădălina Ghiţescu şi Gabriel Huian. S-a pornit de la un exerciţiu cu un subiect diferit, plănuit să nu depăşească durata de şapte minute,^[5] din care s-a conturat, într-o etapă ulterioară, un film de dragoste adolescentină (subiect predilect pentru regizor),^[6] montat în final la o durată neobişnuită, de 45 de minute.^[7] Filmul s-a bucurat de o primire bună din partea publicului; ce impresionează în Marilena de la P7 este viziunea foarte omogenă, îmbinarea scenariului cu imaginea şi sunetul într-o formă organică, inovatoare prin experimente şi tehnici neobişnuite.^[6]

Cuprins 1 Sinopsis 2 Distribuţia 2.1 Roluri principale 2.2 Alte roluri 3 Realizarea filmului 3.1 De la proiect la producţie 3.2 Post-producţia 4 Reacţii 4.1 Întâlnirea cu publicul 4.2 Aspecte critice 5 Premii şi nominalizări 6 Referinţe şi note de subsol 7 Legături externe 7.1 Profilul filmului pe situri de specialitate 7.2 Trailer şi fotografii 7.3 Articole şi interviuri disponibile online

[modifică] Sinopsis

Într-o suburbie a Bucureştilor, un puşti de 13 ani,^[2] Andrei (interpretat de Gabriel Huian) urmăreşte în fiecare seară de pe un acoperiş, împreună cu prietenii din împrejurimi, spectacolul prostituatelor luate din stradă de clienţi în maşinile lor. Băiatul se îndrăgosteşte de una dintre fete, numită Marilena (rolul Mădălinei Ghiţescu) şi află că îi trebuie o sumă apreciabilă de bani pentru a o putea aborda.

Prin urmare, fură salariul tatălui său (interpretat de Gabriel Spahiu) şi porneşte spre locul de întâlnire a prostituatelor. Proxenetul în slujba căruia lucrează Marilena (jucat de Andi Vasluianu) este de faţă şi acceptă doar să îl trimită pe Andrei cu Marilena şi încă o colegă la o terasă din apropiere, unde cântă rromul Elvis (interpretat de cântăreţul Elvis Romano, care a tradus în limba sa versurile lui Elvis Presley, iar în film se acompaniază cu o chitară).^[2] Prostituatele îşi petrec puţin timp cu Andrei, mai degrabă jucându-se cu el şi îi spun la plecare că are nevoie de o maşină pentru a le putea da întâlnire. Băiatul îi cere numărul Marilenei, care îi notează ceva în palmă cu pixul.

Andrei trimite la postul local de radio, o dedicaţie pentru „Marilena de la P7”. Ea se află în casa unui bătrân unde radioul este deschis tare; melodia este Are You Lonesome Tonight?, semnată tot de Elvis Presley.

Între clienţii săi, Marilena a descoperit un bărbat atrăgător, poreclit Giani (interpretat de Cătălin Paraschiv), de care se îndrăgosteşte. Într-o seară, însă, privind de la depărtare, ea îi recunoaşte maşina în faţa unui magazin; îl vede intrând în maşină alături de o femeie necunoscută. Marilena este foarte deznădăjduită.

Andrei îşi găseşte rezolvarea în privinţa maşinii, plănuind să fure troleibuzul pe care-l conduce tatăl său; în plus, băiatul are oarecare cunoştinţe de condus, tatăl său purtându-l câteodată cu sine la lucru. Împreună cu prietenii lui, Andrei reuşeşte să fure troleibuzul când tatăl coboară la depou. Tatăl îi urmăreşte pe copii împreună cu un coleg de muncă, şoferul unui utilaj de intervenţie. Ajunşi la locul de întâlnire al prostituatelor, băieţii nu o găsesc pe Marilena. Andrei recunoaşte maşina lui Giani parcată în faţa blocului P7 şi intră în scară.

Într-adevăr, Marilena şi Giani se află în apartamentul ei; fata pleacă pentru un minut la toaletă. Andrei se strecoară în apartament şi priveşte dindărătul unei uşi cu geam la ce se petrece. Marilena continuă să vorbească din baie cu bărbatul şi se prăbuşeşte brusc pe podea, după ce îşi taie vena jugulară.^[8]

Giani vede ce s-a întâmplat, se sperie şi fuge jos, la maşină; în stradă, proxenetul îl vede plecând în grabă şi urcă la Marilena. Între timp, Andrei a pătruns în cameră şi o priveşte pe fată, murdărită de sânge şi tremurând în spasme. În împrejurimile blocului P7, povestea sinuciderii Marilenei circulă repede.

[modifică] Distribuţia

[modifică] Roluri principale

• Rolul Marilena este jucat de actriţa Mădălina Ghiţescu (n. 29 iulie 1978),^[9] devenind cunoscută publicului bucureştean pentru rolurile jucate la Studioul de teatru „Casandra” şi Teatrul Foarte Mic.^[10]
• Pentru rolul Andrei a fost ales Gabriel Huian (neprofesionist, apărut anterior într-un videoclip care i-a atras atenţia regizorului Nemescu).^[5] Tânărul a fost preferat de regizor de la bun început; totuşi, s-a făcut un casting riguros, unde candidaţii au fost aşezaţi faţă în faţă cu actriţa Mădălina Ghiţescu. Aparent atras de ea, Huian a trădat o atitudine foarte diferită faţă de ceilalţi concurenţi şi a „întărit” intuiţia regizorului.^[8]

[modifică] Alte roluri

• Mihai, fratele lui Andrei, este interpretat de Cristi Olesher
• Mama lui Andrei este jucată de către Aura Călăraşu
• Tatăl lui Andrei este interpretat de Gabriel Spahiu
• Proxenetul este jucat de Andi Vasluianu
• Giani este interpretat de Cătălin Paraschiv

[modifică] Realizarea filmului

[modifică] De la proiect la producţie

Ideea filmului a pornit de la colaborarea dintre Nemescu şi operatorul Liviu Marghidan pentru un exerciţiu de mici dimensiuni, încă din vremea studenţiei (mai precis, din 2003). Ideea de la care s-a pornit a aparţinut lui Cătălin Mitulescu şi Andreei Vălean; din povestea iniţială s-a păstrat încercarea unui grup de băieţi, de a fura un troleibuz pentru a ajunge la nişte prostituate.^[5]

Dacă durata filmului a fost aproximată mai întâi la un scurt-metraj, proiectul s-a dezvoltat de-a lungul anului 2005. Nemescu mai avea în plan ceea ce va constitui mai târziu în lung-metrajul California Dreamin', la momentul respectiv irealizabil; a hotărât că Marilena de la P7 poate fi foarte util ca exerciţiu regizoral şi de lucru cu actorii.^[5] Astfel, scenariul a fost rescris şi s-a pornit de la un buget foarte restrâns (sub 14 mii $, bani strânşi de Nemescu prin participarea la festivaluri de film cu scurt-metraje mai vechi).^[3] Pe parcurs, însă, proiectul filmului a primit noi fonduri,^[8] totuşi modeste, astfel încât actorii şi o parte din realizatori au acceptat să presteze gratuit.^[11]

Filmările au fost făcute tot în 2005, în apropierea pieţei din cartierul bucureştean Rahova.^[5] Au fost întâlnite dificultăţi din pricina nesiguranţei aduse de zona aleasă. Totuşi, unele aspecte au avut de câştigat prin pitorescul cartierului: astfel, scenografia şi muzica originală pentru film au intervenit destul de puţin. Manelele omniprezente au intrat în multe scene drept muzică de cadru; s-au reuşit chiar câteva filmări „pe ascuns” (de pildă, filmarea din spate la momentul când băieţii discută despre prostituate). Scenariul a fost extins pe direcţia unor astfel de adăugiri, care au părut mult mai verosimile realizatorilor în comparaţie cu replicile construite de ei.^[8]

Proiectul filmului a purtat multă vreme numele de Trolley Blues; Cristian Nemescu a renunţat la el la finalizarea montajului, punct în care a sesizat o discrepanţă prea mare între titlul echivoc şi conţinutul foarte direct al filmului.^[12]

[modifică] Post-producţia

Un alt aspect important la realizarea filmului a fost procesul de montaj şi post-producţie, foarte elaborat în comparaţie cu marea majoritate a filmelor româneşti din ultimii ani.^[8] Imaginea se remarcă prin folosirea efectului numit split screen (engl. „ecran împărţit”, pe ecran sunt prezentate mai multe filmări concomitent) şi a filmărilor „din mână” (handheld).^[6]

Meritul lui Andrei Toncu, muzica şi sunetul din film au fost foarte minuţios post-procesate, mai întâi pentru a ameliora calitatea înregistrărilor (bugetul nu a permis folosirea unei aparaturi performante) şi apoi în interes creativ. De altfel, filmul în întregime este însoţit de o muzică atmosferică la o intensitate sonoră foarte redusă, urmărind evoluţia emoţională a personajelor; Toncu a creat un colaj între muzica de cadru (înregistrată cu sau fără intenţie la filmări)^[8] şi o serie de efecte specifice muzicii electronice sau muzicii concrete. Totuşi, se evidenţiează câteva momente distincte de muzică, fie compuse de Toncu (scena furtului troleibuzului, „varianta” închipuită de Andrei), fie înregistrări deja existente, tratate pentru a se integra în atmosfera filmului (dedicaţia de Elvis Presley este egalizată dinamic^[13] pentru a sugera audiţia trecând de la un aparat de radio la altul). O altă înregistrare suprapusă este emisiunea auzită în maşina lui Giani, privitoare la înmulţirea fluturilor Mamestra brassicae.^[8]

[modifică] Reacţii

[modifică] Întâlnirea cu publicul

Publicul român a aflat mai întâi de participarea filmului la ediţia a 59-a a Festivalului de la Cannes (mai 2006), alături de alte două filme româneşti (lung-metrajele de Cătălin Mitulescu şi Corneliu Porumboiu, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii şi respectiv A fost sau n-a fost?).^[4] Marilena de la P7 a fost nominalizat pentru secţiunea Semaine de la critique a festivalului francez.

În România, premiera filmului s-a făcut pe 4 iunie 2006, la Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”, în Cluj. În Bucureşti, o primă proiecţie a fost organizată pe 8 septembrie 2006, într-un scuar amenajat din Calea Rahovei.^[14] Publicul şi criticii din ţară au primit foarte bine filmul, dar dificultatea presupusă de formatul temporal pretenţios (mediu-metraj) a permis, mai departe de festival, numai un număr mic de proiecţii (în Bucureşti: la Casa de cultură a studenţilor, la Institutul Cultural Român^[15] ş.a.), desfăşurate cu sălile pline. Problema a fost aceeaşi când filmul a fost trimis la festivaluri de film din străinătate, fiind ori respins pentru că nu putea fi încadrat în categoriile standard,^[6] ori primit la secţiunea de scurt-metraj (de exemplu, la Brooklyn).^[3]

Tot în vara lui 2006, Nemescu a înaintat proiectul California Dreamin' în stadiul de producţie; filmările s-au desfăşurat în iulie-august. Spre finele lunii august, un prim montaj al noului film se apropia de finalizare; pe 24 august 2006, Nemescu şi Andrei Toncu (inginer de sunet şi la noul proiect) au murit într-un accident de maşină în Bucureşti.

În urma accidentului, lumea filmului din România (dar şi din străinătate) a acordat o atenţie sporită producţiilor celor doi cineaşti, prin urmare, şi Marilenei de la P7, primul lor succes semnificativ. La împlinirea unui an de la accident, evenimentul a fost comemorat în ţară prin proiecţii, întâlniri publice, dezbateri. Chiar pe 24 august 2007, Marilena de la P7 a fost vizionat în premieră la Stockholm, în cadrul Zilelor filmului românesc (ediţia a doua). Au fost prezenţi atât români din diasporă, cât şi spectatori suedezi.^[16]

[modifică] Aspecte critice

Marilena de la P7 a fost judecat de jurnalişti ca un pretext de a evidenţia fenomene sociale (prostituţia, traiul prost în cartierele rău famate bucureştene ş.a.),^[5] unele filmări fiind considerate ca trimiteri la filmul documentar.^[17] În realitate, Cristian Nemescu a dorit ca publicul să îşi îndrepte atenţia către povestea de iubire trăită de puştiul Andrei:

Marilena de la P7 a mai atras atenţia criticii prin impudoarea de a prezenta conţinut explicit, atât la nivel verbal, cât şi vizual. În răspuns, Cristian Nemescu a justificat „culoarea” replicilor ca un factor necesar al realismului filmic, declarându-se partizan al vizualului explicit.^[6]

Filmul continuă să fie apreciat pentru valenţele sale experimentale; unghiurile de filmare şi montajul sunt tratate într-o manieră neobişnuită,^[6] în vreme ce accentele fantastice ale scenariului amintesc de procedeele realismului magic.^[17] În acest sens, e sugestiv de menţionat că zilele din film sunt delimitate prin visele erotice ale lui Andrei, spre care se trece insesizabil. În vise, este rezolvată sumar problema „diferenţei de orizont” dintre el şi Marilena, fie prin coborârea acoperişului de pe care priveşte băiatul la nivelul străzii, fie prin debarcarea fetei dintr-un OZN în formă de sâni care îngrozeşte vecinii, sosit special pentru băiat. Un alt element fantastic este capacitatea Marilenei de a provoca scurt-circuituri în momentele de mare încărcătură afectivă (stânjeneala în maşina lui Giani, momentul când Andrei o atinge în toaleta barului, pana de curent în cartier când Marilena plânge lângă tabloul de înaltă tensiune).^[6]

[modifică] Premii şi nominalizări

Tabelul care urmează prezintă o selecţie din totalul festivalurilor unde a participat filmul.

Desfăşurare	Rezultatul	Festivalul	Ţara	Secţiunea	Premiul
mai 2006	nominalizat	Festivalul Internaţional de Film de la Cannes	Franţa	Semaine de la critique (fr. „săptămâna criticii”)	—
iunie 2006	câştigat[18]	Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”	România	Premiile Zilelor filmului românesc[19]	Pentru scurt-metraj (Cristian Nemescu)
iunie 2006	nominalizat[3]	Festivalul Internaţional de Film din Brooklyn	S.U.A.	Short films (engl. „scurt-metraje”)	—
septembrie 2006	câştigat[20]	Festivalul de Film „Milano”	Italia	—	Miglior lungometraggio (it. „cel mai bun lung-metraj”)
octombrie 2006	câştigat	Festivalul Internaţional de Film „Molodist”	Ucraina	—	Cel mai bun film de scurt-metraj (Cristian Nemescu) Cea mai buna actriţă într-un rol principal (Mădălina Ghiţescu)[21]
noiembrie 2006	nominalizat[22][23]	Festivalul Internaţional de Film şi Televiziune «Cinéma tout écran»	Elveţia	Filme de scurt-metraj[23]	—
ianuarie 2007	câştigat[24]	Festivalul «Paris Tout Court»	Franţa	Prix du public (fr. „premiul publicului”)[25]	Meilleur film étranger (fr. „cel mai bun film străin”)
februarie 2007	câştigat[18]	Premiile Uniunii Cineaştilor	România	—	Premiul pentru montaj (Cătălin Cristuţiu) Premiul pentru coloana sonoră (Andrei Toncu)
aprilie 2007	câştigat[24]	Festivalul Internaţional de Film şi Video “Syracuse”	S.U.A.	—	Short fiction (engl. „scurt-metraj de ficţiune”)[26]

[modifică] Referinţe şi note de subsol

[modifică] Legături externe

[modifică] Profilul filmului pe situri de specialitate

• Profilul filmului pe site-ul Internet Movie Database
• Profilul filmului pe site-ul Cinemagia
• Profilul filmului pe site-ul PORT.ro
• Profilul filmului pe site-ul allmovie

[modifică] Trailer şi fotografii

• Trailer-ul filmului, găzduit de site-ul YouTube
• Afişul filmului (cu titluri)
• Galeria foto a filmului (instantanee din film şi de la filmări), pusă la dispoziţie de site-ul OutNow.CH

[modifică] Articole şi interviuri disponibile online

• Articol publicat în revista „Eva”, o discuţie între Greta Harja, Nemescu şi Mădălina Ghiţescu înaintea festivalului de la Cannes
• Interviu oferit de Cristian Nemescu jurnalistului Paul S. Odhan
• Interviu acordat de Mădălina Ghiţescu jurnalistului Paul S. Odhan