Maria Cristina de Habsburg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Maria Cristina de Habsburg
Date personale
Născută[1] Modificați la Wikidata
Graz, Monarhia Habsburgică Modificați la Wikidata
Decedată (46 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Hall în Tirol, Tirol, Austria Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăHall în Tirol Modificați la Wikidata
PărințiCarol al II-lea, Arhiduce de Austria
Maria Anna de Bavaria Modificați la Wikidata
Frați și suroriCaterina Renata de Austria
Eleanor de Austria
Maria Magdalena de Austria
Margareta de Austria
Anne de Austria
Constance de Austria
Gregoria Maximiliana de Austria
Leopold al V-lea
Carol de Austria[*]
Ferdinand al II-lea
Maximilian Ernest de Bavaria[*] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuSigismund Báthory () Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata

Maria Cristina de Habsburg (în germană Maria Christina; n. , Graz, Monarhia Habsburgică – d. , Hall în Tirol, Tirol, Austria) a fost o prințesă germană membră a Casei de Habsburg și, prin căsătorie, prințesă a Transilvaniei. După abdicarea soțului ei, Sigismund Báthory, a devenit principesă a Transilvaniei în 1597 (prima oară) și 1598 (a doua oară).

A fost fiica Arhiducelui Carol al II-lea de Austria, fiul împăratului Ferdinand I și a Mariei Anna de Bavaria. Fratele ei mai mic, Arhiducele Ferdinand, a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1619.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Maria Cristina de Habsburg, soția lui Sigismund Báthory

La 7 februarie 1595, la Graz, s-a trimis petiția oficială de căsătorie între Maria Cristina și Sigismund Báthory, principe al Transilvaniei, prin nobilul Ștefan Bocskay. Contractul de căsătorie a fost negociat aproape o lună, și, în final, la 15 iunie, mireasa însoțită de mama ei, de prințul-episcop George de Lavant și 6000 de călăreți germani au plecat la întâlnirea cu mirele. La Kaschau (Košice), Maria Cristina a căzut bolnavă cu febră, ceea ce a întârziat călătoria.[3]

Căsătoria a avut loc la 6 august 1595 la Weißenburg (Alba Iulia) și curând Maria Cristina s-a mutat în Transilvania.

Căsătoria a fost considerată ca un câștig politic major; Sigismund, fost vasal al Imperiului Otoman, a format legături strânse cu Sfântul Imperiu Roman. Împăratul Rudolf al II-lea l-a numit pe Sigismund Prinț al Sfântului Imperiu Roman (Reichsfürst),[4] și a asigurat posesia Transilvaniei în cazul în care cuplul ar rămâne fără urmași. Acordul a fost semnat la 16 ianuarie 1595 de către parlamentul maghiar la Bratislava.[5]

Mariajul s-a dovedit a fi unul nefericit: Sigismund, după o noapte a nunții dezastruoasă, a refuzat să consume căsătoria și și-a închis soția în Cetatea Chioarului, unde Maria Cristina a fost ținută prizonieră până la 18 aprilie 1598, când, la cererea nobilimii locale, ea a fost aleasă să ocupe tronul Transilvaniei după ce soțul ei a abdicat. Domnia ei a rămas însă literă moartă, împăratul Rudolf al II-lea trimițându-şi reprezentanții pentru a conduce. La 20 august 1598, Sigismund Báthory și-a recâștigat tronul și s-a împăcat cu soția sa, însă a trimis-o din nou în arest, în Cetatea Chioarului.

Când Sigismund a abdicat pentru a doua oară, în martie 1599, Maria Cristina l-a părăsit și s-a întors în aprilie în Austria. La 17 august 1599 Papa Clement al VIII-lea a dizolvat căsătoria și, în 1607, ea s-a alăturat surorii sale mai mici, Arhiducesa Eleanor de Austria, la mănăstirea de maici din Hall (Haller Damenstift, din Hall in Tirol), unde a murit în 1621, la vârsta de 46 de ani.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb15067754n  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b Maria Christina of Habsburg, Find a Grave, accesat în  
  3. ^ Johannes Voigt: Geschichte des Deutschen Ritterordens in seinen zwölf Balleien in Deutschland, vol. II, G. Reimer, 1859, p. 281.
  4. ^ Leopold Hassler: Geschichte des österreichischen Kaiserstaates, I. Klang, 1842, p. 253.
  5. ^ Johann Sporschil: Die Geschichte der Deutschen von den ältesten Zeiten bis auf unsere Tage, vol. III, G. J. Manz, 1859, p. 209.

Vezi și[modificare | modificare sursă]