Margareta a Franței, regină a Angliei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Margareta a Franței
Marguerite of france.jpg
Regină consort a Angliei
Domnie 8 septembrie 1299 – 7 iulie 1307
Căsătorit(ă) cu Eduard I al Angliei
Urmași
Tomas, Conte de Norfolk
Edmund, Conte de Kent
Eleanor a Angliei
Casa regală Dinastia capețiană
Casa Plantagenet
Tată Filip al III-lea al Franței
Mamă Maria de Brabant
Naștere c. 1279
Paris, Franța
Deces 14 februarie 1318(1318-02-14)
Castelul Marlborough, Wiltshire
Înmormântare Christ Church Greyfriars, Newgate

Margareta a Franței (c. 1279[1] – 14 februarie 1318[1]), fiică a regelui Filip al III-lea al Franței și a Mariei de Brabant, a fost regină consort a Angliei ca a doua soție a regelui Eduard I. Tatăl ei a murit când ea avea numai trei ani și a crescut sub supravegherea mamei ei și a Ioanei I de Navara, soția fratelui ei vitreg, regele Filip al IV-lea al Franței.[2]

Căsătorie[modificare | modificare sursă]

Moartea iubitei soții a lui Eduard, Eleonora a Castiliei, la vârsta de 49 de ani în 1290, l-a lăsat pe acesta sfâșiat de durere. Totuși, era în beneficiul lui Eduard să facă pace cu Franța pentru a continua războaiele cu Scoția. În plus, cu doar un singur fiu în viață, Eduard era nerăbdător să asigure tronul cu moștenitori suplimentari. În vara anului 1291, regele englez și-a logodit fiul și moștenitorul, Eduard, cu Blanche a Franței pentru a obține pacea cu Franța. Totuși, auzind de renumele frumuseții miresei, regele Eduard a decis ca logodnica fiului său să fie a lui și și-a trimis proprii emisari în Franța. Regele Filip a fost de acord să i-o dea pe Blanche lui Eduard cu următoarele condiții: să se încheie un armistițiu între cele două țări și ca Eduard să renunțe la provincia Gasconia.

Eduard a fost de acord cu condițiile și l-a trimis pe fratele său Edmund Crouchback, Conte de Lancaster, să-i aducă mireasa. Eduard a fost înșelat pentru că Blanche s-a căsătorit cu Rudolf al III-lea de Habsburg, fiul cel mare al regelui Albert I al Germaniei. În locul ei, Filip a oferit-o pe sora mai mică a Blanchei, Margareta, regelui Eduard care avea 55 de ani. Auzind acest lucru, Eduard a declarat război Franței și a refuzat-o pe Margareta. După cinci ani, sub influența Papei Bonifaciu al VIII-lea, s-a convenit un armistițiu. În prima jumătate a anului 1299, au avut loc o serie de tratate, cu termeni pentru o căsătorie dublă: Eduard I să se căsătorească cu Margareta iar prințul Eduard să se căsătorească cu Isabela a Franței, fiica cea mică a lui Filip. În plus, monarhia engleză urma să recâștige orașul-cheie Guienne și să primească 15.000 de lire sterline, precum și revenirea terenurilor Ponthieu și Montreuil.[3]

Eduard avea atunci 60 de ani și era cu 40 de ani mai în vârstă decât soția lui. Nunta a avut loc la Canterbury la 8 septembrie 1299. Margareta nu a fost niciodată încoronată, fiind prima regină neîncoronată de la Cucerirea normandă.[4]

Stema de arme a Margaretei a Franței ca regină consort a Angliei

Curând Eduard a revenit la frontiera scoțiană pentru a-și continua campaniile sale și a lăsat-o pe Margareta la Londra, care era însărcinată. După mai multe luni, plictisită și singură, tânăra regină a decis să se alăture soțului ei. Nimic nu-l putea mulțumi pe rege mai mult, pentru că acțiunea Margaretei îi amintea de prima lui soție, Eleanor, care a născut doi din cei șaisprezece copii ai lor în străinătate.

În mai puțin de un an, Margareta a născut un fiu, Thomas de Brotherton, care a fost numit după Thomas Becket deoarece regina s-a rugat lui în timpul sarcinii. Anul următor ea a născut un alt fiu, Edmund.

Margareta s-a împrietenit cu fiica ei vitregă, Mary de Woodstock, o călugăriță care era cu doi ani mai mare decât tânăra regină. Ea și fiul ei vitreg, Eduard, Prinț de Wales, viitorul rege Eduard al II-lea (care era cu doi ani mai mic decât regina) au devenit, de asemenea, foarte apropiați.

Cuplul nepotrivit a fost foarte fericit. Atunci când Blanche a murit în 1305 (soțul ei nu a devenit niciodată împărat), Eduard a ordonat tuturor de la curte să poarte doliu pentru a o mulțumi pe regina lui. El a realizat că prin soția lui a câștigat "o perlă de mare preț", Margareta fiind respectată pentru frumusețe, virtute și pietate. În același an, Margareta a dat naștere unei fetițe, Eleanora, numită în onoarea primei soții a lui Eduard, o alegere care i-a surprins pe mulți și a arătat caracterul Margaretei.

Când Eduard a plecat în vara anului 1307 în campanie în Scoția, Margareta l-a însoțit nsă regele a murit la Burgh by Sands, la vârsta de 68 de ani.

Văduvia[modificare | modificare sursă]

Margareta nu s-a recăsătorit niciodată în ciuda faptului că a rămas văduvă la 26 de ani. Ea a declarat: "atunci când Eduard a murit, toți bărbații au murit pentru mine".

Ea nu a fost mulțumită când Eduard al II-lea l-a numit pe Piers Gaveston conte de Cornwall deoarece titlul era menit fiului ei.[5]

După încoronarea reginei Isabela, Margareta s-a retras la castelul Marlborough însă a rămas în contact cu regina Isabela (care era fiica fratelui ei vitreg) și cu fratele ei vitreg Filip.

În noiembrie 1312 a participat la nașterea Prințului Eduard.

La 14 februarie 1318, Margareta a murit la castelul ei din Marlborough. Îmbrăcată în haine franciscane, ea a fost înmormântată la Christ Church Greyfriars din Londra. Mormântul ei, frumos sculptat, a fost distrus în timpul Reformei.[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b John Carmi Parsons, ‘Margaret (1279?–1318)’, Oxford Dictionary of National Biography, Oxford University Press, Sept 2004; online edn, Jan 2008.
  2. ^ Hilton, Lisa (2008). Queens Consort, England's Medieval Queens. Great Britain: Weidenfeld & Nichelson. p. 238. ISBN 978-0-7538-2611-9 
  3. ^ Weir, A. (2005), Kings and Queens of Britain, p. 4-5, Ballantine Books, ISBN 0-345-45319-0.
  4. ^ Williamson, D. (1986), Kings and Queens of Britain, p. 75, Salem House, ISBN 0-88162-213-3.
  5. ^ Hilton, Lisa (2008). p. 247 
  6. ^ Weir, Alison (2005). p. 117 


Regalitate engleză
Vacant
Ultimul titlu deținut de
Eleonora a Castiliei
Regină consort a Angliei
Lady a Irlandei

8 septembrie 1299 – 7 iulie 1307
Vacant
Următorul titlu deținut de
Isabela a Franței