Mardin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Zona veche a oraşului Mardin

Mardin (Siriacă: ܡܪܕܝܢ; Arabă :ماردين; Kurdă: Mêrdîn), este un oraș din sud-estul Turciei, capitala provinciei (il) omonime care se învecinează cu Irakul și Siria. [1].

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Provincia Mardin

Mardin, poate proveni de la cuvântul siriac merdā (ܡܶܪܕܺܝܢ) care înseamnă „fortăreață”, „cetate”. După o altă ipoteză, numele orașului poate proveni de la cuvântul arab mārid (مارد)care înseamnă „rebel”, ca și cuvântul armean mardik, o altă posibilă etimologie.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Prima atestare documentară a fortăreței Mardin apare în opera Res Gestae a Fine Corneli Taciti – XIX, 9, 4 a istoricului bizantin Ammianus Marcellinus (330-395 d.Hr.). În 131 î. Hr., Mardin a fost integrat în regatul Urfa (condus de dinastia Agbar, convertită la creștinism în 206). În 249 d. Hr., Mardin intră sub administrație bizantină unde rămâne până în anul 640 cînd este cucerit de către ‘Iyād bin Gānim, un comandant militar al califului Omar. Mardin va fi guvernat de către dinastia omaiadă (cu capitala la Damasc), apoi de către dinastia abbasidă (cu capitala la Bagdad).

Piaţa Atatürk din Mardin

În 1105, Mardinul este cucerit de către Il Ghazi Bey care stabilește aici capitala statului artukid. În cei 304 cît a durat regatul artukid, Mardinul a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Timur Lenk (Tamerlan) a încercat în 1393 și în 1395 să cucerească Mardinul, însă fără succes. În 1380, orașul este cucerit de către Kara Yusuf, comandantul confederației tribale oghuze Karakoyunlu (Cei cu oile negre). În 1462, Uzun Hasan, comandantul confederației tribale Akkoyunlu (Cei cu oile albe) preia orașul Mardin. În 1517, Mardinul intră în componența Imperiului Otoman, apoi după destrămarea acestuia, rămâne parte integrantă a Turciei (1923).

Amestec de populații[modificare | modificare sursă]

Domul Sultan Isa

Mardinul este considerat un oraș tolerant, toleranță datorată amestecului de populații : turci, arabi, kurzi, arameeni, armeni, de cele mai diverse credințe : islam (hanefit, șafiit), creștinism (diverse culte), yazidism etc. Până nu de mult aici trăia și o înfloritoare comunite iudaică, azi dispărută. [2].

Limbi vorbite la Mardin[modificare | modificare sursă]

La Mardin se vorbesc mai multe limbi:turca, kurda kurmangi, araba mardineză, neo-aramaică etc. Cei mai mulți mardinezi vorbesc cel puțin două dintre aceste limbi.

Monumente[modificare | modificare sursă]

Mardin


Mardin este un muzeu în aer liber. Aici se găsesc adevărate bijuterii ale artei islamice cum ar fi școlile coranice (madrasa) Zinciriyye, Kasımiyye și Sitti Radviyye, moscheile Latifiyye et Șehidiyye din epoca selgiucidă, moscheea Ulu Cami, devenită emblema orașului.

De asemenea, Mardinul are foarte multe biserici și mănăstiri, cum ar fi biserica Kırklar (Patruzeci de martiri) sau faimoasa mănăstire Deyruzzafaran.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Tavernier, Jean-Baptiste (1692), Les six voyages, I:187
  • Niebuhr, Carsten (1778), Reisebeschreibung, Copenhagen, II:391-8
  • Socin, Albert (1904), Der Arabische Dialekt von Mōsul und Märdīn, Leipzig.
  • della Valle, Pietro (1843), Viaggi, Brighton, I: 515
  • Makas, Hugo (1926), Kurdische Texte im Kurmanji-Dialekte aus der Gegend von Mardin. Petersburg-Leningrad.
  • Shumaysani, Hasan (1987), Madinat Mardin min al-fath al-'arabi ila sanat 1515. Bayrūt: 'Ālam al-kutub.
  • Jastrow, Otto (1969), Arabische Textproben aus Mardin und Asex, in "Zeitschrift der Deutschen Morgenländischen Gesellschaft" (ZDMG) 119 : 29-59.
  • Sasse, Hans-Jürgen (1971), Linguistische Analyse des Arabischen Dialekts der Mhallamīye in der Provinz Mardin (Südossttürkei), Berlin.
  • Minorsky, V. (1991), Mārdīn, in "The Encyclopaedia of Islam". Leiden: E. J. Brill.
  • Jastrow, Otto (1992), Lehrbuch der Turoyo-Sprache in "Semitica Viva – Series Didactica", Wiesbaden : Otto Harrassowitz.
  • Ayliffe, Rosie, et al. (2000) The Rough Guide to Turkey. London: Rough Guides.
  • Wittich, Michaela (2001), Der arabische Dialekt von Azex, Wiesbaden: Harrassowitz.
  • Grigore, George (2007), L'arabe parlé à Mardin. Monographie d'un parler arabe périphérique. București: Editura Universității din București, ISBN (13) 978-973-737-249-9 [1]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]