Codicele de la Ieud
 |
Acest articol este scris în limba română. Sunteți invitați să îl traduceți în alte limbi și să adăugați aici legături interwiki. |
Codicele de la Ieud, sau Zbornicul de la Ieud este denumirea sub care este cunoscut un important manuscris (Codice), găsit în anul 1921[1] în podul bisericii de la Ieud, care are înscris pe prima pagină anul 6900, dată pe care unii cercetători au interpretat-o ca fiind 1391-1392.
Considerat a fi cel mai vechi text scris în limba română, cu litere chirilice, manuscrisul cuprinde Legenda Duminecii și două omilii legate de Joia și Duminica Paștilor și este păstrat de Biblioteca Academiei Române.
Există ipoteze contradictorii în privința datării acestui document, dar fără argumente științifice, unii cercetători plasându-l cu două secole mai târziu.
Astfel, Ioan Bianu l-a datat în anii 1560-1580, informație preluată și de „Istoria Literaturii Române” editată de către Academia Română. Alexandru Rosetti și Petre P. Panaitescu, prudenți și preciși, l-au atribuit, corect, secolului XVII. Apoi, Mirela Teodorescu și Ion Gheție au scos prima și până acum singura carte dedicată acestui Codice, intitulată „Manuscrisul de la Ieud” (Editura Academiei RSR, București, 1977). Ei au datat hârtia pe care a fost copiat manuscrisul, ca fiind produsă în anii 1621-1626, la moara poloneză de la Mniszek. Alții, precum Aurel Socolan, au extins datarea hârtiei în intervalul maxim 1610-1640.[1]
În cazul că s-ar confirma că data redactării codicelui este 1391, Scrisoarea lui Neacșu, din 1521, nu ar mai fi cel mai vechi text în limba română, cunoscut până în prezent.
[modificare] Note
[modificare] Bibliografie
- Codicele de la Ieud, primul manuscris în limba română, Colocvii naționale de cultură și civilizație țărănească, Ieud, 1982, Ediția I;
- Vasile Vetișanu, Codicele de la Ieud, 1985
- Vasile Vetișanu, Cartea Ieudului, Editura Eminescu, București, 1986;
