Mănăstirea Văcărești
Mănăstirea Văcărești, cunoscută și ca Închisoarea Văcărești, a fost un ansamblu arhitectonic construit între 1716-1736 în stil brâncovenesc, unul din cele mai valoroase monumente istorice din București, demolat în anul 1986 din ordinul lui Nicolae Ceaușescu.
Cuprins |
[modificare] Istoric
[modificare] Prima incintă. Faza Nicolae Mavrocordat.
Odată ajuns pe tronul Țării Românești, Nicolae Mavrocordat, domnitor fanariot luminat, iubitor de cultură și inițiator de reforme, și-a propus ridicarea unui măreț locaș de rugăciune care să aibă și funcția de reședință domnească, și care prin dimensiuni și bun gust să îl reprezinte. Locul ales pentru impozanta ctitorie a fost coama "dealului Văcărești", cum era cunoscut de bucureșteni, de fapt un promontoriu al cornișei terasei inferioare a Dâmboviței, care domina capitala în partea de SE.
Construcția începută în 1716 a fost curând întreruptă din cauza răpirii domnitorului de către un detașament austriac, și reluată după eliberarea lui Mavrocordat din detenția executată în Ardeal, și ungerea ca domn a doua oară.
Lucrările au fost terminate în 1722, iar la 24 septembrie 1724 a fost sfințită biserica mănăstirii cu hramul “Sfânta Troiță” – clădire grandioasă, însumând o seamă de elemente arhitectonice brâncovenești si influențe ale barocului muntean, considerată de unii istorici ca o încununare a stilului brâncovenesc din Țara Românească.
În 1730 Nicolae Mavrocordat moare de ciumă și este îngropat la Văcărești, în incinta bisericii.
În dragostea lui pentru cultură, voievodul a înființat aici o școală în limba elenă, o tiparniță de sub teascurile căreia au văzut lumina zilei câteva cărți importante în 1741 și, ceea ce este mai important, a instalat la Văcărești o bibliotecă de proporții, cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari și mai complete din Europa acelei epoci (un catalaog al bibliotecii din 1723 care se păstrează confirmă numărul de 237 de autori). Din păcate, după moartea domnitorului, biblioteca s-a împrăștiat.
[modificare] Incinta a doua. Faza Constantin Mavrocordat.
În 1736, Constantin Mavrocordat, fiul lui Nicolae și succesor al său la tronul Țării Românești, aduce completări ansamblului, ridicând un superb paraclis – adevărată bijuterie arhitectonică – pe latura de răsărit și, totodată alte câteva clădiri care au format o nouă incintă, mai mică, în partea de apus a primeia.
[modificare] Penitenciarul.
În 1848, armata rusă de ocupație aduce la Văcărești deținuții revoluționari din principat, iar în 1864, an al marilor răscoale țărănești, când guvernul conservator încarcerează aici pe țăranii arestați, întregul ansamblu monastic este transformat în penitenciar. Intervențiile făcute pentru dotarea monumentului în scopul noii destinații, succedate de-a lungul deceniilor, au alterat arhitectura originală a majorității clădirilor. Aici au fost închise personalități ale vieții culturale și politice românești între care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, Corneliu Zelea Codreanu (interesant la acesta din urma amanuntul că, după cum el însuși mărturisea, numele organizației pe care a întemeiat-o – Legiunea Arhanghelul Mihail – i-a fost inspirată de icoana Sfântului Arhanghel aflată pe ușa din dreapta a iconostasului bisericii mari de la Văcărești).
[modificare] Demolarea
In 1973, penitenciarul a fost dezafectat, intenționându-se amenajarea ansamblului ca muzeu de artă medievală românească. După restaurarea cu succes a unor imobile, în urma unei hotărârii cuplului Ceaușescu, incepe demolarea mănăstirii in 1984. În ciuda protestelor și intervențiilor Bisericii Ortodoxe Române, oamenilor de cultură din țară și de peste hotare, organizațiilor și instituțiilor internaționale, între 1986 – 1987 Mănăstirea Văcărești a fost rasă de pe fața pământului pentru a elibera terenul în vederea construirii unui complex de clădiri pentru justiție, în care trebuiau să se instaleze Ministerul Justiției, Procuratura Generală, Tribunalul Suprem și alte instanțe judecătorești. După ce au fost turnate fundațiile, în 1990 lucrările au fost abandonate. Nici măcar dealul nu a fost cruțat, el fiind aproape total distrus.
În incinta Mănăstirii Văcărești, cu puțin timp înainte de demolare, Sergiu Nicolaescu a turnat câteva scene de luptă, cu tancuri, pentru filmul "Noi, cei din linia întâi", aducând grave deteriorări ansamblului, fapt ce a determinat intervenția la forurile superioare a personalului Muzeului de Istorie a Municipiului București.
[modificare] Toponimul Văcărești
Există încă o polemică între istorici și etimologi. După părerea unora, numele zonei s-ar datora faptului că moșia ar fi aparținut familiei boierilor Văcărești. Alte păreri susțin că toponimul nu are nici o legătură cu familia Văcărescu și că explicația s-ar afla fie în ocupația sătenilor de altă dată – creșterea vitelor, fie că ar fi derivată din birul care se plătea odinioară de către crescătorii de animale – “văcăritul”.
[modificare] Bibliografie
- Gheorghe Leahu, Distrugerea mănăstirii Văcărești, București 1996 (cu rezumat în limbile franceză și engleză).
Alexandru Predescu – “Vremuri vechi bucureștene”, Ed. Pentru Turism, București, 1990
Constantin C. Giurescu și colab. – “Istoria României în date”, Ed. Enciclopedică Română, București, 1972
Academia R. P. R. – “Istoria României”, vol. III, Ed. Academiei R. P. R., București, 1964
Mihai Tătărâm – “La margine de București”, Ed. Sport-Turism, București, 1983
[modificare] Legături externe
http://www.miculparis.ro/newsletter/issues/2006-octombrie/distrugerea_manastirii_vacaresti.html
