Mănăstirea Chevetogne

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mănăstirea benedictină de la Chevetogne (Belgia)

Mănăstirea Înălțării Sfintei Cruci din Chevetogne (fr Monastère de l'Exaltation de la Sainte Croix de Chevetogne, wa Moustî del Sinte Croes da Tchevtogne, nl De Klooster an Chevetogne), e o mănăstire benedictină catolică slujind în două rituri: bizantin și latin. Aceasta se află în satul omonim, situat la aproximativ egală distanță între orașele Luxemburg și Brussel/Bruxelles, în Condroz.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Mănăstirea a fost înființată în anul 1925 de Dom Lambert Beauduin (1873-1960), căruia îi venise ideea fondării unei asemenea mănăstiri în urma participării sale la curentul de reînnoire liturgică din Belgia.

Ocazia s-a ivit odată cu publicarea, de către papa Pius al XI-lea, a scrisorii Equidem Verba (1924), scrisoare în care Suveranul Pontif atrage atenția primatului ordinului benedictin asupra problemei unității creștinilor. Astfel, în luna decembrie a anului 1925 Părintele Beauduin se instalează cu câțiva frați la Amay-sur-Meuse (dieceza de Liège), de unde comunitatea s-a mutat la Chevetogne (dieceza de Namur) în 1939.

La 11 decembrie 1990 mănăstirea din Chevetogne a fost ridicată la rangul de abație. nef Încă de la începuturile comunității, Dom Beauduin a lansat revista ecumenică Irénikon, consacrată căutării unității între bisericile creștine. Primul număr al revistei apare în aprilie 1926 și publicarea ei continuă până astăzi, trimestrial.

Mănăstirea are o editură (care a publicat, între altele, traduceri ale cărților de cult bizantine în limba franceză) și organizează colocvii teologice încă din anul 1942.

Unii consideră că lucrarea comunității de la Chevetogne a contribuit la evoluția atitudinii Bisericii catolice în favoarea ecumenismului (căutare a unității între Biserici printr-un dialog sincer, onest și pe picior de egalitate), care va și deveni doctrină oficială a Conciliului II Vatican (1962-1965).

Mănăstirea[modificare | modificare sursă]

Castelul, care reprezintă clădirea principală a mănăstirii, a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea de către Charles Delvaux de Fenffe, stăpânul domeniului Chevetogne. Începând cu anul 1903 castelul a fost ocupat de călugării benedictini de la Ligugé, care fuseseră exilați din Franța în urma legilor anticoncregaționiste de la sfârșitul secolului XIX. Aceștia l-au cumpărat, au făcut câteva amenajări și au locuit aici până în 1923, când s-au putut reîntoarce în Franța. Tot ei au construit și Casa Betania (Maison de Béthanie), la 500 m de mănăstire, pentru a putea primi pelerinii și închinătorii.

După plecarea lor, castelul a fost închiriat câțiva ani unor particulari, iar între 1932 și 1938 a fost din nou loc de refugiu, de data aceasta pentru iezuiții spanioli.

Din iunie 1939 călugării de la Amay-sur-Meuse s-au instalat aici, formând comunitatea de astăzi.

Bisericile mănăstirii[modificare | modificare sursă]

În afară de capela din incinta mănăstirii, la fiecare din cele două extermități ale castelului a fost ridicată câte o biserică: la sud, o biserică bizanină, la nord, o biserică latină.

Biserica bizantină[modificare | modificare sursă]

Biserica bizantină, cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci, situată în partea de sud a mănăstirii, a fost construită între 1955 și 1957.

Iconostasul bisericii este opera pictorului rus George Morozov (1900-1993). Frescele sunt opera a doi pictori greci, Rhallis Kopsidis și Ghiorghios Chochlidakis, care s-au inspirat, ca stil, din școlile iconografice macedoneană (secolele XI-XIV) și cretană (secolele XIV-XVII). Programul iconografic este cel tipic al epocii împăraților Paleologi (secolele XIII- XIV). Altarul a fost decorat, de o echipă de pictori conduși de L. Raffin, în stilul frescelor sârbești vechi.

Biserica latină[modificare | modificare sursă]

Biserica latină a mănăstirii, dedicată Mântuitorului, situată în partea de nord a mănăstirii, a fost construită între 1981 și 1988. Ea se inspiră din planul bazilical (atrium, naos et altar).

Prima piatră la temelia bisericii provine de la Muntele Sion de la Ierusalim, și a fost pusă la 2 noiembrie 1981 de arhiepiscopul de Canterburry, Robert Runcie, și de cardinalul Godfried Danneels, arhiepiscop de Malines.

Biserica a fost sfințită la 11 mai 1996 de episcopul de Namur, André-Mutien Léonard, aistat de , évêque de Namur, asistat de Monseniorul Ph. Baer, episcop emerit de Rotterdam.

Biserica este ornată cu două fresce de inspirație romană, datorate unuia din cei mai cunoscuți iconografi ruși contemporani, arhimandritul Zenon. de deux fresques d’inspiration romane dues au moine iconographe russe, l’archémandrite Zénon: una, în atrium, reprezintă Ierusalimul ceresc, alta, în absida altarului, reprezintă pe Hristos în slavă (Maiestas Domini). Pe sol, în atrium, este figurat un labirint simbolizând căutarea lui Dumnezeu de către ființa umană.

România și Chevetogne[modificare | modificare sursă]

Mai multe personalități ortodoxe române care au trecut pe la Mănăstirea de la Chevetogne au arătat simpatie față de lucrarea ei în decursul timpului:

Biserica bizantină a mănăstirii
  • Patriarhul Justinian Marina (care se pare că ar fi și lăsat mănăstirii un antimis semnat de el pentru a fi folosit în eventualele slujbe ortodoxe din biserica bizantină);
  • Părintele Nicolae Steinhardt, scriitor și monah ortodox; prin anii '60 a ținut prelegeri și conferințe la Chevetogne, iar în 1986 a publicat la editura mănăstirii volumul Vies des moines de Moldavie, traducere în franceză a unei selecții de vieți de monahi din Moldova din volumul Convorbiri duhovnicești, realizat de Părintele Ioanichie Bălan;
  • Arhimandritul Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim din București;
  • Mitropolitul Serafim Joantă, al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală și de Nord;
  • Mitropolitul Iosif Pop, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, cu sediul la Paris.

Legături externe[modificare | modificare sursă]