Luminișu, Sălaj

Luminișu ( Secătura )
—  Sat  —
Biserica Sfinții Apostoli Petru şi Pavel din Luminișu, Sălaj
Luminișu Localizarea satului pe harta României
Luminișu Localizarea satului pe harta județului Sălaj
Coordonate: 47°21′42″N 23°36′33″E
Țară	România
Județ	Sălaj
Comună	Ileanda
Populație (2002)
- Total	97 locuitori
Fus orar	EET (UTC+2)
- Ora de vară (DST)	EEST (UTC+3)
Cod poștal	457196

Luminișu este o localitate în județul Sălaj, Transilvania, România. Este folosit și termenul de Secătura. Toponimia numelui amintește de defrișările care au avut loc în epoca medievală, satul fiind situat în mijlocul pădurilor într-o zonă deluroasă. Termenul de ,,secătură,, amintește de o veche tehnică de defrișare a pădurilor: cu securea se desprindea coaja de la baza arborilor, care în timp se uscau. Pădurea uscată prin această tehnică se numea ,,secătură,, , ,,săcătură,,. ,,Secătura,, era apoi tăiată și spațiul obținut era transformat ulterior în cămp de cultură.

Prima atestare documentară a localității provine din anul 1546, când satul apare sub numele de Zsakathura. Alte atestări documentare provin din anii 1566 Szakathura, 1600 Zakatura, 1603 pagus Szakatura, 1750 Szeketura, 1800 Săcătura, 1854 Szakatura, Secătură, 1964 Luminișul, 1966 Luminișu.

Așezare

Luminișu este așezat în sudul Podișului Purcăreț - Boiu Mare - Jugrăsteni, într-un bazinet format de Valea Secăturii, administrativ face parte din comuna Ileanda, județul Salaj. Orașele cele mai apropiate sunt Jibou, cea mai mica distantă cca 40 km, respectiv Baia Mare și Dej la distanțe aproximativ egale de cca 50 km fiecare. Ca vecini, Luminișu are margini comune de hotar cu satul Bizușa la sud, Ileanda la sud-est, Peri Vadului la sud-vest, Boiu Mare din Județul Maramureș la nord, satele Măleni și Dolheni la nord-est.

Istoric

Luminișu (Secătura) s-a format ca așezare în jurul anilor 1543-1546 și a aparținut de Cetatea de Piatră (Cetatea Chioarului) unde funcționa un "căpitănat" .

Luminișu (Secătura) 1543 - anul primei ateatări documentare. În amintirea primei întâlniri a fiilor satului 1979, placă comemorativă pe fațada școalii din Luminișu.

Istoricul localității Luminișu este strâns legat de istoria Cetății Chioarului, cetate care-și avea domeniile pe Someș și Lăpușul Mijlociu și cuprindea Depresiunea Chioarului și o parte din Depresiunile Băii Mari și Lăpușului, fiind o zonă colinară și împădurită în evul mediu în proporție de 85%.

Etnic zona este preponderent românească, conform urbariului din 1566, din cele 67 de așezări aparținătoare cetății doar două sunt ungurești, Berchez și Lăpușel..

Luminișu nu apare în actele de recesământ din anul 1543, abia în anul 1546 apare atestat ca proprietate a familiei Dragffy (familie maramureșană a Drăgoșeștilor) care o deține și în anul 1549. Între anii 1553-1554 domeniul apare tot ca proprietate a văduvei lui Dragffy.

În anul 1556, domeniul Chioarului cu satele ce-i aparțin este donat de regina Izabella, lui Bathory Gheorghe, soției sale Ana și fiului acestora Ștefan .

În anul 1565, Gheorghe Bathory pentru că s-a răsculat împotriva împăratului Austriei, Maximilian, a fost nevoit să renunțe la Cetatea Chioarului și regiunea aparținătoare, acestea trecând în stăpânirea împăratului austriac.

În 1566 satele iobăgești din domenniul Chioarului erau organizate în 16 voivodate. Aceste unități administrative sunt înscrise sub titlul de Officiolatus, indicându-se la fiecare nominal voievodul. Luminișu (Secătura) împeună cu Boiu Mare, Boiu Mic, Șasa, Vima Mare și Sălnița făceau parte din voivodatul lui Marian care avea se pare centrul la Prislop (Boiu Mre).

În anul 1567, principele Ioan al II-lea Sigismund devine stăpânul Cetății Chioarului și teritoriilor înconjurătoare și le dăruiește lui Hagimasi Cristof, care era membru în consiliu princiar și căpitan suprem al oastei țării. În această perioadă, de nenumărate rânduri, austriecii și turcii, au ocupat regiunea Chioarului supunându-o la multe jafuri.

În anul 1600 Mihai Viteazul devine stăpân al Ardealului. Domnul muntean a ocupat de la început Cetatea Chioarului făcând dovada unei înalte prevederi din punct de vedere strategic, închizând drumul spre inima Ardealului austriecilor și turcilor. În fruntea Cetății Chioarului a fost numit Aga Leca.

În 1603 satul Luminișu (Secătura) aparține de Prislop (Boiu Mre). În anul 1604, venitul satului Luminisu și a încă 7 sate îi este dat voievodului Ioan (Ionaș) din Prislop, care la susținut pe generalul Basta cu suma de 4000 de florini în conflictul cu Sigismund Báthory..

Satul Luminişu în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1764-1785

În anul 1615, Gabriel Bethlen a recuperat de la habsburgi Cetatea Chioarului fiind recunoscut ca principe al Transilvaniei. Acesta atestă din nou ca proprietari ai Cetății Chioarului pe Ionaș si soția sa.

După moartea lui Gabriel Bethlen, soția sa Ecaterina de Brandenburg, amanetează ținutul în favoarea lui Gambos Andrei.

În anul 1636 Gheorghe Rakoczi al II-lea dăruiește acest ținut căpitanului Roti și sotiei acestuia, care-l dețin și în anul 1638. În anul 1650, Luminișu apare ca teritoriu ce aparține fiscal de Cetatea Chioarului.

În anul 1664 este amintit ca fiind din localitatea Luminișu (Secătura) pușcașul Bolti Petru. Pușcașii erau o categorie țărănească liberă cu obligații militare, aceștia fiind constituiți în jurul cetăților datorită încercării de pătrundere a habsburgilor în Principatul Transilvania prin direcția Someșului aflat la granița de nord-vest a Principatului Transilvania.

Dupa 1662, Mihai Teleki este numit în funcția de căpitan al Cetătii Chioar, ulterior familia acestuia extinzandu-și influența asupra întregului ținut. Luminișu ca localitate componentă a zonei Chioarului aprține familiei Teleki până în a doua decadă a secolului al XIX -lea.

După Pacea de la Satu Mare (1711), autoritățile nobiliare austriece hotărasc dăramarea Cetatii Chioar, pentru a se evita regruparea aici a forțelor antihabsburgice, fiind dărâmată cu tunurile în 1718.

În anul 1820 Luminișu apare ca proprietate a lui Ujfalvi Alexandru, renumit vânator și scriitor de povești și schițe vânătorești.

După revoluția de la 1848, Ujfalvi Alexandru, se mută din Luminișu la Cluj unde locuiește până la moartea sa la 3 martie 1865. Lasă prin testament proprietatea din Luminișu, Teatrului Național din Cluj care intră în posesie la 21 septembrie 1871.

Clima

Clima este temperat-continentala sub influenta maselor de aer vestice, care în deplasarea lor creeaza vreme instabilă, cu precipitații primavara si toamna. Mediile anuale inregistreaza valori De 7,4 grade C . Temperaturile cele mai scazute se inregistreaza in luna ianuarie -2 grade C si -3 grade C . Temperaturile cele mai ridicate se inregistreaza in luna iulie cu valori medii de 16 grade C si 20 grade C.

Rețeaua hidrologică

Rețeaua hidrologică este drenată de râul Someș, care străbate comuna Ileanda. Valea Secătura, în amonte a format un mic bazinet în care s-a instalat așezarea Luminișu, iar în apropiere de confluenta cu Someșul, formeaza o porțiune mică de defileu-cheie la Bizușa. Are câțiva afluenți mici: pâraiele Grozei, Runcului, Pietriș. O importanta mare o au izvoarele minerale din localitatea Bizusa, care se ivesc în cursul inferior al văii înainte de confluenta cu pârâul Grozei, în jurul cărora s-a amenajat stațiunea balneară. Apa are valoare terapeutică mare și este indicată în toate afecțiunile cronice ale aparatului locomotor, reumatism cronic, poliartrite, spondiloze, artoze, în afectiuni ginecologice, dermatologice și neuropsihiatrie sub forma de băi calde. În cura internă este indicată în afectiunile biliare în special în cele litiazice, în afecțiunile renale și în colite.

Speologie

Fântâna lui Pavel este o peșteră a cărei intrare se află în fântâna unei case din zona numită După Râpă, din localitatea Luminișu. Puțul fântânii, de 5,2 m, interceptează la adâncimea de 4 m o galerie de 4-5 m lățime și 1,4-1,7 m înălțime, parcursă de un mic curs activ. Pârâul subteran provine dintr-un ponor aflat în apropiere, dar pentru alimentarea cu apă a fântânii este folosit un mic afluent de stânga captat din Carstul din Podișul Someșan subteran. Galeria unică a peșterii, dezvoltată la contactul marnelor calcare oligocene, scade treptat în dimensiuni spre aval, ultimul tronson de 50 m până la sifonul terminal fiind parcurs târâș. La data primei explorări (iulie 2008), galeria era parcursă de curent de aer și au fost observate și urme de animale (șobolani și vulpi) care intrau pe la un izbuc situat la cca 10 m de terminusul actual. Prăbușirea tavanului după inundațiile din 25 iulie 2008 a făcut imposibilă parcurgerea galeriei până la izbuc. Peștera a fost cartată de Montana Baia Mare pe o lungime de 201 m și o denivelare (cu tot cu fântână) de -19,5 m...

Vegetația și fauna

Imagine hotar Luminișu, Sălaj

Luminișu fiind situat din punct de vedere morfologic în regiunea dealurilor cu o atitudine de 500-600 m, cu o apropiere de sectorul de influentă vestică în clima, care explică sporul general al precipitatiilor, are ca vegetație prodominată aceea de dealuri și podișuri: făget, goronete și chiar plantații de conifere. Pădurea a fost din cele mai vechi tipuri unul din locurile dragi ale populației, pentru ca ea a fost aceea care le-a oferit adăpost în perioadele istorice mai tulburi, ea le-a furnizat lemnul necesar construcțiilor și încălzirii locuințelor, le-a oferit hrana atât din vânat cât și din fauna. Tipurile de păduri dezvoltate pe teritoriu sunt: făgetele cu carpen, făget cu gorun, guronete cu fag, cărpinete cu plop, plopis. Dintre tipurile de pădure artificiala sunt: molidet și pinet.

Sub etajul de arbori principali și secundari se află și subarboletul, reprezentat prin speciile de lemn câinesc, corn, păducel, sânger, soc, merișor, porumbar. În poiene și la adăpostul arborilor mai cresc o serie de plante cu sau fără flori caracteristice acestor locuri. Alături de păduri se întind fânețe și livezi de pomi fructiferi: meri, pruni, peri, etc. În zona de terase se află domeniul culturilor agricole, pășunilor și fânețelor.

Fauna este variată și bogată în strânsă dependentă cu varietatea reliefului, a climei și vegetației. În zona pșdurilor de foioase animalele se pot grupa în trei categorii:

• specii care depășesc limitele păduri: jderul, dihorul, mai rar pisică sălbatică, căprioară, pârșul de alun, pârsul de stejar;
• specii larg răspandite în toate tipurile de pădure: veverița, vulpea, lupul, mistrețul, bursucul, păsări;
• specii rar raspândite, care trăiesc și în afara zonei de pădure: tot felul de păsări, insecte, rozătoare, reptile, broaște, sopârle etc.

Pădurile au o importanță mare în cea ce priveste vânatul: iepuri, caprioare, vulpi, lupi, mistret .

Căi de acces

Căile de acces sunt facile. Din drumul european E58 Cluj – Baia Mare, care trece prin localitatea Bizușa se desprinde drumul comunal care urcă până în satul Luminișu. De asemenea pe calea ferată Dej – Baia Mare , respectiv Bucuresti – Satu Mare, trenurile accelerate au oprire in statia Ileanda, iar trenurile personale în stațiile Ileanda și Răstoci.

Biserica

Biserica din Luminișu, Sălaj

În anul 1733 Luminișu (Secătura) aparținea de Arhidiaconatul Vimei după cum ne indică conscripția episcopului Inocențiu Micu-Klein aflată la Museul Brukenthal din Sibiu. Credința a apărut odată cu apariția omului și constituirea lui în grupuri. Ea a fost cea care l-a îndemnat, l-a condus si a permis a face progrese în gândire, în scopul asigurării unui mediu de viața liniștit și multumitor. Biserica din Luminișu a avut și are un rol în educarea comunității, în spiritul dreptății și a legalității, precum și într-un înalt spirit patriotic. Biserica este cea care de-a lungul anilor a consolidat ideea străbună de a nu ne părăsi locurile stramoșești și a le apăra cu stoinicie în fața tuturor năvălitorilor și acaparatorilor. Biserica a constituit principalul mijloc de educare și menținerea ordinii în orice comunitate. Biserica a fost izvor de cultură atât religioasă, socială, științifică cât și cultură. Biserica a fost locul unde s-au predat primele sloave, învatând pe copii citiul și scrisul.

Portul, tradiții și obiceiuri

Dansatori din Luminișu ( Secătura ), anii '60

Portul popular din Luminișu a suferit numeroase metamorfoze în secolul 20, fiind puternic concurat și apoi înlocuit treptat de hainele de la oraș, îndeosebi după al doilea război mondial.

Portul femeiesc din perioada interbelică, așa cum este surprins în imagini din arhivele familiale din Luminișu, cuprindea: spăcelul (cămașa), poalele albe și zadia neagră. La acestea se puteau adăuga un tieptar . Bărbații purtau și ei spăcel (cămașă) și izmene albe. La fel ca și la femei, bărbații puteau purta tieptar iar iarna sumane și cioareci de lână.

În vreme caldă se umbla desculț. Iarna sau la ocazii se foloseau opincile sau cizmele. Dintre accesorii se disting chimirul la bărbați.

Dansuri populare : "șapte pași", "patru pași" și "invârtitele".

De Crăciun, copiii obișnuiesc să colinde în cete pe la casele localnicilor, unde primesc colaci sau cocuți, de obicei făcuți în cuptoarele din gospodăria proprie, nuci și mere. Cei mai mici obișnuiesc să umble în ajunul Crăciunului la colindat, cu o sfoară pusă peste umeri în care adună colacii și cu o traistă tradițională pentru celelalte produse. Mai sunt tinerii care umbla cu "Steaua", pe care o impodobesc cât mai frumos, iar rromii umblă cu "Turca".

De Paști, in Noaptea Învierii, oamenii se indreaptă spre biserică pentru a sărbătorii Învierea Domnului și a lua "Paștele", de obicei donat de către unul dintre credincioșii satului.

Un vechi obicei este "chematul la nuntă" de către "chemători" cu steaguri și ștergare. Obiceiuri de nuntă s-au mai păstrat "cântecul găinii' , când una sau doua "socăcițe", o duc la masa mirilor și nașiilor cu dansuri și piuituri și care-și cer plata de la nași. Tot la nunti se practică "furatul pantofului miresei" de către un fost "drăguț" al miresei, care de asemenea când este găsit trebuie plătit.

O altă traditie din Luminișu este strâns legată de oierit. După ce oile au fost gestante peste iarnă, fată mieii, apoi urmează să reintre în ciclul firesc și să inceapă perioada în care oile sunt folositoare pentru laptele lor. Creșterea oilor presupune multă muncă și mult efort, de aceea este rentabil ca mai multe familii să iși adune oile la un loc formând o turmă. Pentru că nu toate oile sunt la fel de bune de lapte, pentru că nu toți gospodarii au acelasi numar de oi , așa și laptele, se împarte diferit. Pentru a defini clar ce oi are fiecare gospodar și cât lapte dau oile, acestea sunt mulse spre a se vedea cât de rodnice sunt, se face „măsuratul oilor”. Proprietarii de oi din Luminișu se adună la măsuratul oilor cu mic cu mare, aduc bucate cu ei și multă voie bună.

Bucătăria și băutura tradițională

Plăcintă creață, Luminișu, Sălaj

Orice oaspete ce trece pragul unei case din Luminișu cu siguranță nu va pleca cu stomacul gol. Tradițională este plăcinta creață făcută cu brănză dulce de vacă, cu brânza iute de oaie sau ca desert pentru copii plăcinta cu silvoriță.

Horinca, băutura tradițională este mândria fiecărui secăturean care și-o face singur în cazanele amplasate pe malul văii Secăturii.

Horinca de prune sau de mere însoțeste fiecare sărbătoare, este o licoare care face oamenii mai fericiți, trezește amintiri, te face să vorbești mai deschis dar de asemenea câte un gât de horincă este cel mai bun remediu pentru a nu fi niciodată bolnav. Dar nu trebuie uitat că după un pahar, două de horincă, picioare se moaie ca pământul după ploaie.

Bibliografie

• Kádár József - Szolnok-Dobokavármegye monographiája, Dej, 1901 -versiunea electronica: http://mek.oszk.hu/04700/04755/html/419.html

Imagini

• 

  Luminisu, SJ, Scoala
• 

  Imagine Luminișu, SJ
• 

  Luminișu, SJ, Dealul Cârlior
• 

  Luminisu,SJ, ,,La burcă,,
• 

  Luminișu, SJ, casele ,,Din deal,,
• 

  Luminisu, SJ, Crucea de pe vale
• 

  Luminisu, SJ, Gradina cu pruni
• 

  Luminisu, SJ, Gospodarie
• 

  Luminisu, SJ, Fâcituri cu fân
• 

  Imagine din hotarul satulu ,,După oaș,,