Lucius Tarquinius Superbus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Tarquinius-Superbus.jpg

Lucius Tarquinius Superbus (535 – 509 î.Hr.) a fost ultimul rege al Romei.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Al şaptelea şi ultimul rege al Romei a fost Tarquinius Superbus. Ca fiul lui Priscus şi ginerele lui Servius, Tarquinius era, de asemenea, de naştere etruscă. În timpul domniei sale etruscii au atins vârful puterii lor. Spre deosebire de toţi ceilalţi regi de înaintea sa, Tarquinius a folosit violenţa, uciderea şi terorismului pentru a menţine controlul asupra Romei. A abrogat multe dintre reformele constituţionale antecedente create de către predecesorii săi. Singurul lucru penefic Romei a fost completarea templului lui Jupiter început de tatăl său Priscus. Tarquinius a înlăturat şi distrus toate raclele sabine de pe Piatra tarpeiană, înfuriind oamenii Romei. Oamenii nu mai puteau tolera domnia sa tiranică atunci când a permis violul Lucreţiei, o patriciană romană, de mâinile propriului său fiu. Rudă a Lucreţiei, Lucius Junius Brutus (strămoş al lui Marcus Brutus), a convocat Senatul şi l-a expulzat pe Tarquinius şi monarhia sa din Roma în 510 î.Hr.. După înlăturarea lui Tarquinius, Senatul a votat ca niciodată să nu mai fie permisă domnia unui rege şi a reformat Roma într-un guvern republican în 509 î.Hr.. Lucius Junius Brutus şi Lucius Tarquinius Collatinus, un membru al familiei Tarquin şi văduvul Lucreţiei, au procedat în a deveni primii consuli ai noului guvern al Romei. Acest nou guvern îi va conduce pe romani în cucerirea majorităţii lumii mediterane şi va supravieţui pentru următorii cinci sute de ani, până la domnia lui Iulius Cezar şi Cezar August.

Înființarea Republicii - 509 î.Hr.[modificare | modificare sursă]

În 510-509 î.Hr. este înlăturat de la putere de către o revoltă populară care instituie Republica Romană. Versiunea lui Titus Livius a înființării republicii spune că Sextus Tarquinius – fiul ultimului rege al Romei, Lucius Tarquinius Superbus (Tarquin cel Mândru) – a violat o nobilă romană pe nume Lucreția. Lucreția și-a obligat familia să acționeze, prin aceea că și-a adunat rudele masculine, le-a spus ce s-a întâmplat și apoi s-a sinucis. Aceștia au fost obligați să o răzbune și au condus o răscoală prin care au expulzat din Roma casa regală (Tarquinii), aceștia găsindu-și un refugiu în Etruria.

Soțul Lucreției, Lucius Tarquinius Collatinus și Lucius Junius Brutus au fost aleși primii doi consuli, ofițerii șefi ai noii Republici. (Marcus Junius Brutus, care mai târziu avea să-l asasineze pe Gaius Iulius Cezar, a revendicat descendența sa din acest prim Brutus.)

Consulii timpurii au preluat rolurile regelui cu excepția înaltului său statut de preot în venerarea lui Jupiter Optimus Maximus la templul sacru de pe Colina Capitoliului. Pentru această îndatorire romanii au ales un Rex sacrorum sau „rege al lucrurilor sfinte”. Până la sfârșitul Republicii, acuzația că un om puternic ar fi vrut să se facă rege a rămas un memento de clătinarea carierei pentru urmași (asasinii lui Iulius Cezar au spus că încercau doar să ferească Roma de reabilitarea ei ca monarhie).

Moartea[modificare | modificare sursă]

Tarquin moare în exil la Cumae în Campania în 496 î.Hr..[1]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ring, Trudy; Salkin, Robert M.; La Boda, Sharon (1996). International Dictionary of Historic Places. Taylor & Francis. pp. 176–8. ISBN 978-1-884964-02-2. http://books.google.com/books?id=74JI2UlcU8AC 

Legături externe[modificare | modificare sursă]