Lucia di Lammermoor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Lucia di Lammermoor este o operă în 3 acte de Gaetano Donizetti, după un libret de Salvatore Cammarano, bazat pe romanul lui Walter Scott "The Bride of Lammermoor".

Capodoperă a romantismului italian, una dintre ultimele mari creații preverdiene, în care belcanto-ul este investit cu valențe expresiv - dramatice. Este cea mai celebră tragedie donizettiană.

Ca și în cazul multor alte opere ale lui Gaetano Donizetti, și succesul "Luciei di Lammermoor" depinde de o distribuție de primă mână. În timp ce partitura lui Edgardo trebuie interpretată de un tenor ce depășește granițele belcanto-ului, îndreptându-se căre Giuseppe Verdi, Lucia și Enrico sunt reprezentanți tipici ai acestui stil.

Premiera operei a avut loc la 26 septembrie 1835 la Napoli, Teatro San Carlo. Ea s-a soldat cu un succes imens și datorită cântăreților Fanny Tacchinadri-Persiani (Lucia) și Gilbert Duprez (Edgardo). Triumful s-a repetat la Viena (1837), Paris (1837), Londra (1838), Amsterdam (1839), New Orleans (1841), New York (1843).

Durata operei: cca 2 1/2 ore.

Personajele principale[modificare | modificare sursă]

  • Lordul Enrico Ashton (bariton)
  • Lucia, sora sa (soprană)
  • Sir Edgardo di Ravenswood, iubitul Luciei (tenor)
  • Lordul Arturo Bucklaw (tenor)
  • Raimondo Bidebent, îndrumătorul și confidentul Luciei (bas)
  • Alisa, confidenta Luciei (mezzosoprană)
  • Normanno, căpitanul trupelor din Ravenswood (tenor)

Acțiunea[modificare | modificare sursă]

Actul I[modificare | modificare sursă]

Lordul Enrico Ashton, dușman de moarte al familiei Ravenswood, reușise, printr-o serie de fărădelegi, să distrugă aproape toată această familie și să-i acapareze averea. Situația lui era însă critică, deoarece căzuse în dizgrația reginei. Ca ultimă soluție, întrevedea căsătoria surorii sale, Lucia, cu lordul Arturo - favorit al curții, căsătorie pe care o dorea cât mai grabnică. În timp ce mărturisea aceste gânduri slujitorului său, Enrico este anunțat că în preajma castelului se află ascuns Edgardo di Ravenswood, singurul moștenitor al familiei dușmane rămas în viață. Furia și ura lui răbufnesc și mai puternic, aflând că Lucia este îndrăgostită în taină de acest tânăr. În gradina castelului, Lucia povestește credincioasei sale confidente, Alisa, cum în plimbările-i singuratice, a avut impresia că zăreste în oglinda vechii fântâni chipul trist și însângerat al soției unuia dintre membrii familiei Ravenswood, ucisă cândva de acesta, din gelozie. Imaginea aceea înfricoșătoare reușește să o alunge din minte doar datorită clipelor de fericire trăite alături de iubitul ei. Sosește Edgardo, care o anunță că va pleca într-o misiune de încredere, ceea ce îl obligă sa amâne căsătoria, păstrând în taină logodna lor. Înainte de a se despărți, el îi dăruiește inelul său, simbol al legământului și credinței jurate.

Actul II[modificare | modificare sursă]

După plecarea lui Edgardo, Lucia trăiește într-o puternică tensiune provocată de grija pentru iubitul de la care nu primește nici o veste și de teama că fratele ei intenționează să o mărite cu un lord aflat în grațiile reginei. Într-adevăr, Enrico o cheamă și-i prezintă această căsătorie ca pe o datorie față de onoarea familiei pe care doar ea ar mai putea-o salva. Lucia respinge orice încercare de convingere; ea a jurat credință unui om și o va păstra. Viclean și pregătit pentru acest refuz, Enrico, care avusese grijă să distrugă toate scrisorile trimise de Edgardo, îi arată surorii sale o scrisoare falsă, anume ticluită, ca din partea logodniculul ei, prin care acesta o dezleagă de jurământul dat, fiindcă el "iubește o altă femeie". Lovitura, pe cât de neașteptată, pe atât de grea, rănește adânc sufletul curat al Luciei. Totuși, ea refuză și acum să-și calce jurământul. Într-o ultimă încercare, Enrico îi spune că respingerea acestei căsătorii va duce la condamnarea lui la moarte. Intervine însă Raimondo, care îi cere să-și îndeplinească datoria față de familie, și Lucia cedează. Ea este pusă să-i semneze contractul de căsătorie în mijlocul oaspeților. Edgardo, venit pe neașteptate, o acuză de trădare pe logodnica necredincioasă, în timp ce Enrico vrea să-l dea afară din castel. Înainte de a ieși, Edgardo aruncă inelul de logodnă în fața Luciei și o blestemă. În atmosfera de veselie care domnește printre oaspeții invitați la această căsătorie, este adusă o veste cumplită: Lucia a înnebunit și și-a ucis soțul. Pradă halucinațiilor, cu ochii rătăciți, aceasta apare ținând în mână un pumnal pătat de sânge. Ea retrăiește cu închipuirea clipele fericite alături de Edgardo, apoi mintea i se tulbură de năluciri amenințătoare.

Actul III[modificare | modificare sursă]

În cimitirul unde erau înmormântați strămoșii sai, Edgardo a venit să-si ia adio de la tot ce-l mai lega de viață, care nu mai avea sens fără dragostea Luciei. Se aud pași în întuneric; este adusă vestea nebuniei Luciei. Edgardo vrea să alerge să o vadă, dar este prea târziu: clopotul castelului anunță moartea nefericitei. Convins acum de credința și dragostea ei, Edgardo adresează o ultimă chemare sufletului nepătat și, cu o lovitură de pumnal, îsi curmă viața.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971
  • Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999
  • Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol.IV, București, 2002

Legături externe[modificare | modificare sursă]