Louis d'Orléans, Duce de Orléans

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Louis
Duce de Orléans
Primul Prinț de Sânge
Louis d'Orléans by Alexis Simon Belle, held at Rastatt.jpg
Căsătorit(ă) cu Johanna de Baden-Baden
Urmași
Louis Philippe, Duce de Orléans
Louise Marie, Mademoiselle
Nume complet
Louis d'Orléans
Casa regală Casa de Orléans
Tată Filip al II-lea, Duce de Orléans
Mamă Françoise-Marie de Bourbon
Naștere 4 august 1703(1703-08-04)
Palatul Versailles, Franța
Deces 4 februarie 1752 (48 ani)
Biserica St Genevieve, Paris, Franța

Louis d'Orléans (Louis d'Orléans, duc d'Orléans) (4 august 17034 februarie 1752) a fost Duce de Orléans și membru al familiei regale franceze al Casei de Bourbon. După decesul tatălui său a devenit primul Prinț de Sânge (Premier Prince du Sang). Cunoscut sub numele Louis le Pieux și Louis le Génovéfain, Louis a fost pios și caritabil.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Louis d'Orléans s-a născut la Palatul Versailles în 1703 ca fiu al lui Filip al II-lea, Duce de Orléans și a soției acestuia, Françoise-Marie de Bourbon, cea mai mică fiică recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei lui, Madame de Montespan.

Singurul fiu din opt copii, surorile lui au fost:

La naștere, a primit titlul de Duce de Chartres ca moștenitor al titlurilor și al averii Orléans. În plus, bunicul matern, regele, i-a acordat un venit rezervat pentru primul prinț de sânge, rang pentru care el nu era eligibil să-l dețină.

A fost crescut de mama și de bunica sa, Elizabeth Charlotte, Prințesă Palatină, și instruit de Nicolas-Hubert Mongault, fiul nelegitim al lui Jean-Baptiste Colbert de Saint-Pouange, un văr al lui Jean-Baptiste Colbert, ministrul lui Ludovic al XIV-lea. A fost foarte apropiat de mama sa, cei doi rămânând apropiați până la decesul ei în 1749.

Louis a fost foarte apropat și de sora lui mai mică, Louise Élisabeth d'Orléans, care a devenit regină a Spaniei timp de șapte luni în 1724.[1] Nu a fost așa apropiat de sora lui mai mare, Charlotte Aglaé d'Orléans, soția Ducelui de Mondena, Francesco d'Este. În timpul deselor ei vizite la curtea franceză erau în permanent conflict.[2]

Regență[modificare | modificare sursă]

Louis d'Orléans

După decesul bunicului matern Ludovic al XIV-lea în 1715, tatăl său (nepotul de frate al regelui) a fost ales să devină regent în timpul minoratului noului rege, Ludovic al XV-lea, care avea cinci ani. Curtea a fost mutată la Paris astfel ca tatăl său să poată guverna cu micul rege alături de el. Ludovic al XV-lea a fost instalat la Palatul Luvru în timp ce regentul stătea la reședința din Paris a familiei Orléans, Palais-Royal.

În timpul regenței, Louis era privit ca "a treia persoană din regat", imediat după Ludovic al XV-lea și tatăl său, regentul. Louis a fost admis în Consiliul de regență la 30 ianuarie 1718. Totuși, în ciuda dorinței tatălui său, Louis n-a jucat niciodată un mare rol în politica Franței. Anul următor a fost numit givernator al Dauphiné. El nu a fost obligat, totuși, să se mute acolo, pentru a-și îndeplini noile atribuții. Mai târziu, el a dat înapoi titlul coroanei. În 1720, el a devenit Mare Maestru al Ordinului de Saint-Lazare și Ierusalim. În 1721, sub influența tatălui său, el a fost numit colonel general de infanterie și a deținut postul până în 1730.

Duce de Orléans[modificare | modificare sursă]

După decesul tatălui său la 2 decembrie 1723, la 20 de ani, Louis și-a aumat titlul de Duce de Orléans și de șef al Casei de Orléans. De asemenea, a devenit primul în linia de succesiune la tronul Franței până la nașterea fiului lui Ludovic al XV-lea în 1729. Deși regentul a sperat ca fiul său să-și asume un rol proeminent în guvernare, postul de prim ministru a revenit vărului mai mare a lui Louis, Louis Henri, Duce de Bourbon.

Al cincilea copil și singurul fiu din opt copii, Louis nu s-a căsătorit până la moartea tatălui său. În 1721, ambasadorul Franței în Rusia a sugerat o căsătorie între Louis și una din cele două fiice necăsătorite ale Țarului Petru I al Rusiei: Marea Ducesă Anna Petrovna (cunoscută pentru fluența în limba franceză) sau sora ei mai mică, Marea Ducesă Elisabeta. Ideea căsătoriei cu o Mare Ducesă a fost abandonată curând din cauza dificultăților legate de religie și de diferența de rang.
Louis era "doar" un nepot al unui rege al Franței și deținea titlul de Alteță Regală pe când Marile Ducese erau fiice de Țar și dețineau titlul de Altețe Imperiale. Mai târziu, Anna Petrovna s-a căsătorit cu Karl Frederic, Duce de Holstein-Gottorp.

O altă posibilă mireasă pentru Louis a fost verișoara lui primară, Élisabeth Alexandrine de Bourbon. Ea era fiica cea mică a surorii rivale a mamei sale, Louise-Françoise de Bourbon. De asemenea, Élisabeth Alexandrine era sora cea mică a principalului rival al lui Louis, Ducele de Bourbon.

În 1723, s-a sugerat o prințesă germană: Johanna de Baden-Baden (1704–1726), fiica lui Louis Wilhelm, Margraf de Baden-Baden și a soției acestuia, Sibylle Auguste de Saxa-Lauenburg. Căsătoria a fost aprobată de mama sa iar zestrea miresei a fost de 80.000 de livre.

Căsătoria a avut loc prin procură la 18 iunie 1724 la Rastatt, în Baden-Württemberg, Germania,[3] și în persoană la 13 iulie în orașul Sarry, la Marne în Franța.[4] La Sarry cuplul s-a văzut pentru prima dată. A fost dragoste la prima vedere.[5] Cuplul a avut doi copii însă doar unul a supraviețuit copilăriei.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
16. Henric al IV-lea al Franței
 
 
 
 
 
 
 
8. Ludovic al XIII-lea al Franței
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
17. Marie de' Medici
 
 
 
 
 
 
 
4. Filip I, Duce de Orléans
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
18. Filip al III-lea al Spaniei
 
 
 
 
 
 
 
9. Anna de Austria
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
19. Margareta de Austria
 
 
 
 
 
 
 
2. Filip al II-lea, Duce de Orléans
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
20. Frederick al V-lea, Elector Palatin
 
 
 
 
 
 
 
10. Charles I Louis, Elector Palatin
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
21. Elizabeth Stuart
 
 
 
 
 
 
 
5. Elizabeth Charlotte, Prințesă Palatină
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
22. William V, Landgrave de Hesse-Kassel
 
 
 
 
 
 
 
11. Landgravine Charlotte de Hesse-Kassel
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
23. Amalie Elisabeth de Hanau-Münzenberg
 
 
 
 
 
 
 
1. Louis d'Orléans, Duce de Orléans
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
24. Henric al IV-lea al Franței =16
 
 
 
 
 
 
 
12. Ludovic al XIII-lea al Franței =8
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
25. Marie de' Medici =17
 
 
 
 
 
 
 
6. Ludovic al XIV-lea al Franței
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
26. Filip al III-lea al Spaniei =18
 
 
 
 
 
 
 
13. Anna de Austria =9
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
27. Margareta de Austria =19
 
 
 
 
 
 
 
3. Françoise-Marie de Bourbon
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
28. Gaspard de Rochechouart, marchiz de Mortemart
 
 
 
 
 
 
 
14. Gabriel de Rochechouart, Duce de Mortemart
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
29. Louise de Maure, Contesă de Maure
 
 
 
 
 
 
 
7. Françoise-Athénaïs, marchiză de Montespan
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
30. Jean de Grandseigne, marchiz de Marsillac
 
 
 
 
 
 
 
15. Diane de Grandseigne
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
31. Catherine de La Béraudière, Lady de Villenon
 
 
 
 
 
 

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gordien, Marie-Estelle, Louis d'Orléans (1703-1752), premier prince du sang et mystique érudit, Thèses de l'École nationale des chartes, France (2002).
  2. ^ Marie-Estelle Gordien (2002). „Louis d’Orléans (1703-1752), premier prince du sang et mystique érudit. http://theses.enc.sorbonne.fr/document12.html. Accesat la 20 octombrie 2011. 
  3. ^ Antoine de Nadaillac, Généalogie et Dynasties Européennes: La Dynastie des Capétiens: La Maison d'Orléans: [1]
  4. ^ ib. de Nadaillac, Antoine
  5. ^ Claude Dufresne, Les Orléans, Critérion, Paris, 1991, chapter Un prince par trop dévot, p. 181.