Limba etruscă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Alfabetul etrusc

Limba etruscă a fost o limbă vorbită și scrisă de etrusci în diverse zone ale Italiei, mai precis în vechea regiune Etruria (astăzi Toscana, Umbria occidentală, și Lazio septentrional), în Câmpia Padului (actualele regiuni Lombardia și Emilia-Romagna).

Potrivit celor mai mulți cercetători, limba etruscă nu făcea parte din limbile indoeuropene, și nu s-a putut identifica o înrudire clară cu o altă limbă.

Alfabetul limbii etrusce[modificare | modificare sursă]

Alfabetul folosit de etrusci avea 26 de caractere. Își are originea în alfabetul grec, dar se ignoră dacă adaptarea a avut loc în coloniile grecești din Italia sau în Grecia, mai precis în Asia Mică. Pare verosimilă ideea că ar fi vorba de colonia grecească din actuala Ischia, pe atunci Pithekuses.

Originea literei C pare să fie aceeași cu cea a literei G; etrusca nu făcea, se pare, diferența între consoanele oclusive velare surde și sonore ([k] și respectiv [g], în API), alfabetul etrusc a utilizat o a treia literă din alfabetul grec, Γ (gamma), pentru transcrierea consoanei [k], din limba etruscă.

Vocabularul[modificare | modificare sursă]

Unele nume de înrudire ne sunt cunoscute mulțumită inscripțiilor aflate în morminte:

  • papa; „bunic”,
  • ati nacna: „bunică”,
  • clan: „fiu”,
  • sec: „fiică”,
  • tusurhtir: „soț”,
  • puia: „soție”,
  • thuva: „frate”,
  • papacs: „nepot”.

Câteva prenume revelate de epigrafie[modificare | modificare sursă]

  • feminine : Ram(a)tha; Tanachilla; Velia; Larthia;
  • masculine : Larth; Seth(re) (Setrius); Aruns; Vel.

Numere[modificare | modificare sursă]

Primele zece cifre, dintre care primele șase înscrise pe zaruri[1] (celelalte cifre au fost deduse prin adunări explicite):

  1. θu
  2. zal
  3. ci
  4. huθ
  5. maχ
  6. śa
  7. semφ
  8. cesp
  9. nurφ
  10. śar

Un articol destul de recent al lui S. A. Iatsemirsky [1] contrazice interpretarea lui śar ca „zece”, și preferă să i-l substituie pe halχ, prin comparație cu numeralele zecilor, care, cu excepția lui „douăzeci” (zaθrum), se formează toate adăugând un sufix -alχ. Substantivul halχ fiind atestat, de asemenea, în pasajele privitoare la numere, Iatsemirsky conchide că halχ semnifică „zece”, śar semnificând atunci „doisprezece”, prin asemănare fonetică între śar și zal (ś și z par să fie, într-o oarecare măsură interschimbabile.)

Această ipoteză este, evident, criticabilă, ea sprijinindu-se, fără îndoială, pe aceeași apropiere care există în germanică (veche și recentă) între germană zwei / zwölf, limba nordică veche tveir / tólf.

Câteva cuvinte cuvinte etrusce păstrate în limba latină și în limba română[modificare | modificare sursă]

Latinii au împrumutat un număr de cuvinte etrusce ca haruspix: „ghicitor” și lanista: „stăpân de gladiatori”. Câteva dintre ele sunt au pătruns în limba română, prin intermediul limbii franceze, și sunt încă folosite, ca histrion (comediant, apoi devenit peiorativ), mecena, numele unui ministru roman de origine etruscă, devenit substantiv comun în mai multe limbi, între care și în limba română și persoană; acesta ar proveni de la denumirea lui Phersu, personaj mascat și bărbos, în același timp amenințător și comic, care apărea în spectacolele funerare. În latină, persona a desemnat o mască de teatru, apoi rolul în piesă, înainte de a primi sensul mai general[2].

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Exemplare păstrate la Bibliothèque de France, din Paris.
  2. ^ J. Heurgon, La Vie quotidienne chez les Étrusques, 1961

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Tim Murray, Encyclopedia of archaeology: History and discoveries. ISBN 1-57607-198-7
  • Enrico Benelli, Iscrizioni etrusche – leggerle e capirle. SACI, Ancona, 2007. ISBN 978-88-902694-0-0
  • Piero Bernardini Marzolla, L’etrusco, una lingua ritrovata. Mondadori, Milano, 1984
  • Giuliano Bonfante, Larissa Bonfante, Lingua e cultura degli Etruschi. Editori Riuniti, Roma, 1985. ISBN 88-359-2819-2
  • Mauro Cristofani, Gli Etruschi, una nuova immagine. Giunti, Firenze, 1984 & 2000. ISBN 88-09-01792-7
  • Carlo De Simone, I Tirreni a Lemnos – evidenza linguistica e tradizioni storiche. Olschki, Firenze, 1996. ISBN 88-222-4432-X
  • Angelo Di Mario, La ricerca dei Tirreni attraverso la lingua. Cannarsa, Vasto, 2002
  • Giulio M. Facchetti, L'enigma svelato della lingua etrusca. Newton & Compton, Roma, 2000, 2001. ISBN 88-8289-458-4
  • Vladimir L. Georgiev, La lingua e l’origine degli Etruschi. Editrice Nagard, Roma, 1979
  • Massimo Pittau, La lingua etrusca, grammatica e lessico. Insula, Nuoro, 1997. ISBN 88-86111-07-X
  • Romolo A. Staccioli, Il «mistero» della lingua etrusca. Newton & Compton, Roma, 1977, 1978; Melita, Roma, 1981 (conține glosar de cuvinte etrusce sigure)
  • Koen Wylin, Il verbo Etrusco. Ricerca morfosintattica delle forme usate in funzione verbale. “L’Erma” di Bretschneider, Roma, 2000. ISBN 88-8265-084-7
  • Maurice Guignard, Comment j’ai déchiffré la langue étrusque. Impr. Avisseau, Burg Puttlingen 1962, Bonneval, 1965
  • Massimo Pallottino, La langue étrusque. Problèmes et perspectives. Société d'Edition Les Belles Lettres, Paris, 1978
  • Damien Erwan Perrotin, Paroles étrusques. Liens entre l’étrusque et l’indo-européen ancien. L’Harmattan, Paris, 1999. ISBN 2-7384-7746-1
  • Giuliano Bonfante, Larissa Bonfante, The Etruscan Language. An introduction. New York University Press, New York, 1983, 2002. ISBN 0-7190-5539-3
  • Helmut Rix, Etruscan. În: Roger D. Woodard (ed.), The Cambridge encyclopedia of the World’s ancient languages. Cambridge University Press, Cambridge 2004, p. 943–966. ISBN 0-521-56256-2
  • Ambros Josef Pfiffig, Die etruskische Sprache. Versuch einer Gesamtdarstellung. Akademische Druck- und Verlagsanstalt, Graz, Austria, 1969
  • Ambros Josef Pfiffig, Die etruskische Sprache. Schrift, Alphabet, Formenlehre, Syntax, Übungen (Limba etruscă. Scrierea, alfabetul, morfologia, sintaxa. Exerciții). VMA, Wiesbaden 1998. ISBN 3-928127-55-1
  • Helmut Rix, Etruskische Texte, 2 Bände. Narr, Tübingen 1991. ISBN 3-8233-4476-5
  • Helmut Rix, Rätisch und Etruskisch. (Limbile retică și etruscă) Institut für Sprachwissenschaft der Universität. Innsbruck, 1998. ISBN 3-85124-670-5
  • Helmut Rix, Die Etrusker - Schrift und Sprache (Etruscii. Scrierea și limba). În: Mauro Cristofani, Die Etrusker. Belser Verlag, Stuttgart, Sonderausgabe (ediție specială), 2006. ISBN 3-7630-2270-8
  • Dieter H. Steinbauer, Neues Handbuch des Etruskischen (New Handbook of Etruscan). Scripta Mercaturae, St. Katharinen, 1999. ISBN 3-89590-080-X
  • Duden Lexikon, ISBN 3-411-04332-6, 1989.
  • L'etrusco una lingua ritrovata, Piero Bernardini Marzolla, Mondadori, Milano, 1984
  • Lingua e cultura degli Etruschi, Giuliano e Larissa Bonfante, Editori Riuniti, 1985
  • Rivista di epigrafia etrusca, Mauro Cristofani (nella rivista Studi Etruschi, pubblicata dall'Istituto di Studi Etruschi e Italici, Firenze)
  • Pfiffig, Ambros Josef: Die etruskische Sprache , Verl.-Anst. , 1969
  • Perrotin, Damien Erwan: Paroles étrusques, liens entre l'étrusque et l'indo-européen ancien , Paris [u.a.] , L'Harmattan, 1999 , ISBN 2-7384-7746-1
  • Pallottino, Massimo: La langue étrusque Problèmes et perspectives , 1978
  • Guignard, Maurice : Comment j'ai déchiffré la langue étrusque , Burg Puttlingen , Impr. Avisseau , 1962
  • Otto Hoffmann, Albert Debrunner, Anton Scherer: Storia della lingua greca, Napoli, Gaetano Macchiaroli Editore, 1969, vol. I, pp. 25-26.
  • Iscrizioni etrusche, leggerle e capirle Enrico Benelli
  • Introduzione allo studio dell'etrusco, Mauro Cristofani, Leo S. Olschki editore, 1991.
  • Il « mistero » della lingua etrusca, Romolo A. Staccioli (la sfârșitul acestei lucrări se găsește un glosar de cuvinte etrusce, în prezent descifrate cu certitudine.) Newton Compton editori, Roma, 1977. 2° édition, 1987.
  • Mauro Cristofani, Gli Etruschi: una nuova immagine, Giunti, Firenze, 1984.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]