Limanul Sinoe
| Limanul Sinoe | |
 | |
| Administrație | |
|---|---|
| Țară/Țări | România[1]  |
| Geografie | |
| Coordonate | 44°35′00″N 28°50′00″E / 44.583333333333°N 28.833333333333°E, 44°38′00″N 28°53′00″E / 44.633333333333°N 28.883333333333°E |
| Altitudine | 0 m |
| Localizare | |
Modifică date / text  | |
Sinoe este un liman din complexul limanurilor Razim-Sinoe din Dobrogea.
Caracteristici[modificare | modificare sursă]
Prin poziția sa în cadrul complexului și prin depărtarea de gura canalelor Dunavăț și Dranov (care aduc apă dulce), limanul Sinoe are o concentrație mare în săruri, de circa 15 g/l. Are o suprafață totală de circa 135,6 km² și o adâncime maximă de 1,6 m.[2]. Pe malul limanului, care în antichitate forma golful Halmyris al mării Negre, se găsesc ruinele cetății antice Histria.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Geographic Names Server,
- ^ Din punct de vedere geografic, numele desemnează în mod specific și precis lagunele adesea salmastre, situate la ieșirea unui curs de apă dulce spre mare și legate de aceasta printr-o portiță (în limba greacă στόμα - stoma, adică gură, în rusă бухта - buhta, idem), care străpunge cordonul litoral ce le desparte de larg (în română grind, în greacă αμμογλώσσα limbă de nisip, în rusă Коса - kosa). Limanurile sunt specifice Mării Negre. În România comunistă denumirea de limanuri pentru acest ansamblu a fost considerată învechită de unii comentatori care nu cunoșteau bine terminologia geografică, astfel că în locul denumirii de "liman" se folosește impropriu cuvântul lac, de exemplu în Dicționarul Enciclopedic al Academiei Republicii Socialiste România, vol IV, editura Politică, București, 1966.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Mihai Ielenicz (coord.): Dicționar de geografie fizică, ed. Corint, București, 1999 ;
- Grigore Antipa : Marea Neagră, Academia Română, București, 1941, pp. 55-64 ;
- Petre Gâștescu, Vasile Sencu : Împărăția limanelor (prefață de Geo Dumitrescu), ed. Meridiane, București, 1968 ;
- Petre Gâștescu, Romulus Știucă, "Delta Dunării", ed. CD-Press, București 2008, ISBN 978-973-1760-98-9, pp. 32-37 și 84.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
