Leo Ryan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Leo Joseph Ryan, Jr.
Leo Ryan.jpg
Ryan in 1977–1978

 Reprezentant de California
În funcție
3 ianuarie 1973 – 18 noiembrie 1978
Precedat de Paul N. McCloskey, Jr.
Succedat de William H. Royer

 Membru al Adunării Statului California
În funcție
1962 – 1972
Precedat de Glenn E. Coolidge
Succedat de Lou Papan

În funcție
1962 – 1962

Născut(ă) 5 mai 1925(1925-05-05)
Lincoln, Nebraska
Decedat(ă) 18 noiembrie 1978 (53 de ani)
Port Kaituma, Guyana
Circumscripție Districtul congresional 11 California
Partid politic Democrat
Copii Five
Ocupație Politician
Confesiune romano-catolic

Leo Joseph Ryan, Jr. (n. 5 mai 1925, Lincoln, Nebraska, SUA – d. 18 noiembrie 1978, Port Kaituna, Guyana) a fost un om politic american, membru al Partidului Democrat. A fost membru al Camerei Reprezentanților, ales în districtul 11 California începând cu anul 1973 și până la asasinarea sa în Guyana de către membrii sectei Templul Popoarelor cu puțin timp înainte de masacrul de la Jonestown din 1978.

După revoltele Watts din 1965, pe atunci membru în Adunarea Statului California, Ryan s-a angajat incognito ca profesor suplinitor pentru a ancheta și a documenta situația din zonă. În 1970, a investigat condițiile din închisorile californiene lăsându-se închis, sub pseudonim, în închisoarea Folsom, pe când era președinte al unei comisii a Adunării, însărcinată cu supervizarea reformei penitenciarelor. În perioada petrecută în Congres, Ryan a călătorit în Newfoundland pentru a investiga uciderea de foci.

Ryan a fost celebru pentru criticile insistente pe care le-a adus lipsei de supraveghere a CIA din partea Congresului, și a întocmit amendamentul Hughes-Ryan, adoptat în 1974. A fost unul dintre primii critici ai lui L. Ron Hubbard și ai mișcării scientologice și a Bisericii Unirii a lui Sun Myung Moon.[1] La 3 noiembrie 1977, Ryan a citit, pentru a fi inclusă în înregistrările Congresului SUA, o mărturie a lui John Gordon Clark despre pericolele legate de sectele religioase distructive.[1] Ryan a fost primul și unicul congressman american ucis în exercițiul mandatului.[2][3][4][5] În 1983, a fost decorat post mortem cu Medalia de Aur a Congresului.

Începuturile vieții și carierei[modificare | modificare sursă]

Leo Ryan s-a născut în Lincoln, Nebraska.[6] În copilăria sa, familia s-a mutat frecvent prin Illinois, Florida, New York, Wisconsin și Massachusetts. A absolvit Liceul iezuit Edmund Campion din Prairie du Chien, Wisconsin în 1943.[7][8] După aceea a intrat în programul de pregătire a ofițerilor de marină de la Colegiul Bates și a servit în Marina Statelor Unite pe submarin între 1943 și 1946.[9]

După război, Ryan a absolvit Universitatea Creighton din Nebraska, obținând licența în arte în 1949 și un masterat în 1951.[6] A predat istoria la Liceul Capuchino, și s-a aflat în fruntea orchestrei de marș care a participat la parada inaugurală a președintelui John F. Kennedy la Washington, D.C. în 1961. Ryan a fost impresionat de discursul inaugural al lui Kennedy, și a hotărât să candideze la funcții mai importante.[10] A fost profesor, administrator școlar și membru al consiliului local din South San Francisco între 1956 și 1962.[6]

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

Fotografia oficială a lui Ryan de la primul mandat de congressman, 1973.

Statul California[modificare | modificare sursă]

În 1962, Ryan a fost ales primar al orașului South San Francisco. A fost primar timp de mai puțin de un an, după care a fost ales în Adunarea Statului California în districtul electoral 27, câștigându-și mandatul cu 20.000 de voturi peste 50%.[10][11] El mai candidase pentru Adunarea Statului și în 1958 în districtul 25, dar fusese învins de republicanul Louis Francis.[11] Ryan a fost delegat la Convenția Națională Democrată în 1964 și 1968,[6] și și-a păstrat mandatul în anul 1972, la sfârșitul căruia a fost ales în Camera Reprezentanților din SUA. A fost apoi reales în Cameră de încă trei ori.[6]

Reprezentanta și fosta senatoare în Statul California Jackie Speier a denumit stilul de investigare al lui Ryan „legiferare experiențială”.[10] După revoltele Watts din 1965, parlamentarul Ryan s-a dus la fața locului și s-a angajat incognito ca profesor suplinitor pentru a investiga și a documenta situația din zonă. În 1970, sub pseudonim, Ryan a aranjat să fie arestat, deținut și percheziționat pentru a investiga condițiile din închisorile Californiei. A fost închis timp de zece zile în închisoarea Folsom, în timp ce era președinte al comisiei Adunării însărcinată cu reforma penitenciarelor.[12][13]

Tot în calitate de parlamentar la nivel de stat, Ryan a prezidat și audierile subcomisiei legislative și pe cele care îl implicau pe viitorul său succesor în Congres, Tom Lantos (en).[14] Ryan a insistat pentru adoptarea unor importante politici educaționale în California și este autorul a ceea ce rămâne cunoscut drept Legea Ryan, prin care s-a înființat o comisie independentă de reglementare și monitorizare a acreditările în sistemul de învățământ al statului.[15]

Congresul Statelor Unite[modificare | modificare sursă]

În perioada în care a fost membru al Congresului, Ryan a mers în Newfoundland împreună cu James Jeffords pentru a ancheta uciderile inumane de foci,[16][17] și a devenit cunoscut pentru criticile sale privind lipsa controlului de către Congres asupra CIA, el fiind autorul amendmentului Hughes-Ryan,[18][19] care implica obligativitatea unor notificări prealabile repetate din partea CIA adresate Congresului privind operațiunile secrete planificate.[20][21] Congressmanul Ryan i-a spus la un moment dat lui Dick Cheney că divulgarea unui secret de stat este o metodă normală pentru un membru al Congresului să blocheze o „operațiune prost concepută”.[22]

Ryan a criticat mișcarea scientologică a lui L. Ron Hubbard precum și Biserica Unirii a lui Sun Myung Moon. La 3 noiembrie 1977, Ryan a citit în Congres, pentru a fi înregistrat în United States Congressional Record, o mărturie a lui John Gordon Clark despre riscurile la adresa sănătății cauzate de sectele distructive.[1] În acest discurs ținut în fața Congresului, Ryan a arătat că cea mai mare îngrijorare a sa este: „pentru acei tineri care au fost convertiți de aceste secte religioase și pentru părinții lor, care au suferit pierderea copiilor”.[1] Congressmanul Ryan a arătat apoi că mărturia Dr. Clark i-a fost adusă în atenție chiar de un părinte al unui astfel de tânăr.[1] În corespondența cu acest părinte, congressmanul Ryan i-a mulțumit acestuia pentru „scrisoarea detaliată despre scientologie”, și a arătat că „nu am găsit încă o cale de a-i ataca pe acești șacali care se hrănesc cu copii și tineri care sunt prea slabi din punct de vedere emoțional pentru a sta pe picioarele lor când ajung la vârsta majoratului”.[23] Congressmanul Ryan a susținut-o pe Patricia Hearst, și împreună cu senator S. I. Hayakawa, a transmis cererea lui Hearst pentru comutarea pedepsei autorităților abilitate.[24]

Templul Popoarelor[modificare | modificare sursă]

În 1978, din enclavele guyaneze ale Templului Popoarelor, condus de Jim Jones, au început să apară relatări despre abuzuri generalizate și încălcări ale drepturilor omului în Jonestown. Ryan era prieten cu tatăl unui fost membru al Templului, Bob Houston, al cărui cadavru mutilat fusese găsit lângă o cale ferată la 5 octombrie 1976, la trei zile după o conversație telefonică înregistrată cu fosta soție a lui Houston, în care se discuta ieșirea lui din Templu.[25] Interesul lui Ryan a fost stârnit și de disputa pe teme de custodia minorilor între liderul unui grup de „Rude Îngrijorate”, Timothy Stoen, și Jones după un „white paper” adresat Congresului de Stoen în care detalia evenimentele.[26][27] Ryan a fost unul dintre cei 91 de congressmani care i-au scris primului ministru al Guyanei Forbes Burnham în numele lui Stoen.[25][26]

După ce a citit un articol în San Francisco Examiner, Ryan și-a făcut cunoscută intenția de a călători la Jonestown, o comună agricolă din Guyana unde locuiau Jim Jones și circa 1.000 de membri ai Templului. Hotărârea lui Ryan a fost influențată atât de grupul Rudelor Îngrijorate, format în principal din californieni, ca și membrii Templului, cât și de dezgustul său personal față de nedreptățile sociale.[28] Conform ziarului San Francisco Chronicle, pe când investiga evenimentele, Departamentul de Stat al Statelor Unite „a marginalizat în mod repetat tentativele lui Ryan de a afla ce se petrece la Jonestown”, și i-a spus că „totul este în regulă”.[10] Departamentul de Stat a caracterizat o posibilă acțiune a guvernului american în Guyana împotriva Jonestownului ca având potențialul de a crea o „controversă legală”, dar Ryan a respins cel puțin în parte acest punct de vedere.[29] Într-un articol ulterior publicat în The Chronicle, Ryan a fost descris ca fiind „în opoziție cu organizațiile locale ale Partidului Democrat și cu Departamentul de Stat al administrației Jimmy Carter”, pregătindu-și propria anchetă.[13]

Călătoriile la Jonestown[modificare | modificare sursă]

La 1 noiembrie 1978, Ryan a anunțat că va merge în vizită la Jonestown.[30] Vizita a făcut parte dintr-o anchetă guvernamentală și el a primit permisiunea și fondurile guvernamentale pentru a o desfășura.[31] A fost prezent acolo în calitate de președinte al subcomisiei Congresului cu jurisdicție asupra cetățenilor americani ce locuiesc în străinătate. El a rugat și alți membri ai Congresului, reprezentanți ai unor regiuni din zona Golfului San Francisco, să i se alăture la investigația de la Jonestown, dar toți au refuzat.[10] Ryan îl rugase și pe prietenul său, congressmanul de Indiana Dan Quayle să-l însoțească – Quayle fusese coleg cu Ryan în Comisia de Operațiuni Guvernamentale – dar Quayle nu a putut veni.[32]

Planul era la început ca grupul să fie format din doar câțiva membri ai staffului congressmanului și din reprezentanți ai presei, dar, după ce mass-media a aflat de această călătorie, anturajul a crescut în număr, incluzând, printre alții, și membri ai organizațiilor Rudelor Îngrijorate. Congressmanul Ryan s-a deplasat la Jonestown cu 17 rude ale sectanților din zona Golfului San Francisco, cu câțiva reporteri din presa scrisă și cu o echipă de la NBC TV.[33] Când avocații lui Jones au încercat să impună condiții restrictive asupra vizitei, Ryan a răspuns că el va călători la Jonestown indiferent dacă Jones îi permite sau nu. Poziția declarată a lui Ryan era că „e o posibilitate rezonabilă ca o așezare aflată în adâncul junglei să fie condusă pe principii autoritariste”.[33] Locuitorii așezării, considera el, trebuie să aibă dreptul de a veni și a pleca după cum doresc. El a arătat că dacă situația era „un gulag”, atunci el va face tot ce va putea pentru a „elibera captivii”.[33]

Ambuscada în junglă și asasinarea[modificare | modificare sursă]

La 14 noiembrie, conform raportului Comisiei de Afaceri Externe,[34] Ryan a plecat din Washington și a sosit la Georgetown, capitala Guyanei, aflată la circa 240 km distanță de Jonestown, delegația sa fiind formată din oficiali guvernamentali, reprezentanți ai presei și unii membri ai organizațiilor „Rudelor Îngrijorate”.[35]

Jonestown (Guyana)
Jonestown
Jonestown
Georgetown
Georgetown
Kaituma
Kaituma
Jonestown, Guyana.

În acea noapte, delegația s-a cazat la un hotel local unde, deși avea rezervări confirmate, majoritatea camerelor fuseseră ocupate, bună parte din membrii delegației dormind în sala recepției.[36] Vreme de trei zile, Ryan a continuat negocierile cu avocații lui Jones și a avut întâlniri de formă cu personalul ambasadei și cu oficiali guyanezi.[37]

Casa din Georgetown a Templului.

Aflat la Georgetown, Ryan a vizitat cartierul general al Templului din suburbia Lamaha Gardens.[38] Ryan a cerut să vorbească cu Jones prin radio, dar Sharon Amos, membrul cu cel mai înalt grad în Templu, i-a spus lui Ryan că nu poate, deoarece vizita era una neplanificată.[35] La 17 noiembrie, adjuncta lui Ryan, Jackie Speier (care avea să fie și ea aleasă în Congres în aprilie 2008), adjunctul șefului de misiune de la ambasada SUA, Richard Dwyer, un ofițer al ministerului informațiilor din Guyana, nouă ziariști și patru reprezentanți ai Rudelor Îngrijorate au urcat într-un mic avion care urma să aterizeze pe un aerodrom la Port Kaituma la câțiva kilometri de Jonestown.[34] La început, doar avocații Templului au fost lăsați să coboare din avion, dar până la urmă întregul grup (inclusiv Gordon Lindsay, reporter NBC) a putut intra. La început, au fost bine primiți la Jonestown,[31] dar membrul Templului Vernon Gosney i-a dat corespondentului NBC Don Harris un bilet în care scria: „vă rog să mă ajutați să plec de la Jonestown”, rugăminte dată în numele lui și al colegei sale Monica Bagby.[33] În acea seară, mass-media și delegația au fost readuse la aerodrom, după ce Jones a refuzat să-i lase să petreacă noaptea acolo; restul grupului a rămas.[34]

Jonestown văzut de sus

A doua zi dimineața, Ryan, Speier și Dwyer au continuat interviurile, și dimineața s-au întâlnit cu o femeie care și-a exprimat în secret dorința de a pleca de la Jonestown cu familia ei și cu o altă familie. Pe la 11:00 A.M. ora locală, mass-media și delegația au revenit și au luat parte la interviurile cu membrii Templului Popoarelor. Pe la 3:00 p.m., 14 oameni ce doreau să plece din Templu, împreună cu Larry Layton pozând în refugiat, s-au urcat într-o mașină și au fost duși la aerodrom, Ryan dorind să mai rămână o noapte pentru a-i ajuta și pe ceilalți care doreau să plece. La scurt timp după aceea, a avut loc un atentat eșuat cu un cuțit la adresa congressmanului Ryan în vreme ce arbitra disputa unei familii ce dorea să plece.[39] După protestele lui Ryan, Dwyer i-a cerut lui Ryan imperativ să plece, dar i-a promis că va rezolva el disputa ulterior.[34]

Întregul grup a plecat de la Jonestown și a sosit la aerodromul Kaituma la 4:45 p.m. ora locală.[34] Avioanele de plecare, un Otter cu două motoare și un Cessna, au sosit abia la 5:10 p.m.[34] Avionul Cesena, mai mic, de doar șase locuri, se ducea spre capătul pistei pentru decolare când unul din ocupanții lui, Larry Layton, a deschis focul asupra celor dinăuntru, ucigându-i pe câțiva.[34] Simultan, mai mulți membri ai Templului Popoarelor care însoțiseră grupul au deschis focul asupra avionului de transport, ucigându-i pe congressmanul Ryan, pe trei ziariști și pe un membru care încerca să plece, rănind alți nouă oameni, inclusiv pe Speier.[25][40] Atacatorii l-au împușcat de multe ori pe Ryan pe corp după care l-au împușcat în față.[41] Pasagerii de pe Cessna l-au neutralizat pe Larry Layton și supraviețuitorii din ambele avioane s-au refugiat pe câmpiile din jur în timpul atacului și după acesta.[34]

În acea după-amiază, înainte ca vestea să ajungă la public, soția lui William Holsinger, asistentul lui Ryan, a primit trei telefoane de amenințare.[42] Apelantul ar fi spus: „zi-i soțului tău că tichetului de masă tocmai i-au zburat creierii și să fie atent”.[42] Familia Holsinger s-a dus apoi la Lake Tahoe și apoi la o fermă din Houston.[42] Ei nu s-au mai întors la San Francisco.[42] După decolare, avionul Cessna a transmis relatarea atacului prin radio, iar ambasadorul Statelor Unite, John R. Burke, s-a deplasat la reședința primului ministru Forbes Burnham.[34] Abia a doua zi dimineața, armata guyaneză a reușit să pătrundă prin junglă și să ajungă în sat.[34] Ei au descoperit 909 locuitori ai satului morți; Camera Reprezentanților a SUA a descris circumstanțele morților lor drept „sinucidere/omor ritual în masă”.[34]

Condamnarea lui Larry Layton[modificare | modificare sursă]

Larry Layton, fratele scriitoarei și fostei membre a Templului Popoarelor Deborah Layton, a fost condamnat în 1986 pentru conspirație în vederea comiterii uciderii cu premeditare a lui Leo Ryan.[43] Cei ce plecau din Templu și se aflau în mașina care ducea la Port Kaituma spuseseră despre Larry Layton că „în niciun caz el nu vrea să plece. E prea apropiat de Jones”.[44] Layton a fost unicul fost membru al Templului Popoarelor judecat în Statele Unite pentru fapte săvârșite în legătură cu crimele de la Jonestown.[45][46] A fost condamnat la patru capete de acuzare pentru diverse forme de omor.[47]

La 3 martie 1987, Layton a fost condamnat la închisoare pe viață pentru „ajutor dat la uciderea congressmanului Leo Ryan”, „conspirație în vederea comiterii de omor asupra unei persoane aflată sub protecție internațională, Richard Dwyer, adjunct al șefului misiunii diplomatice a Statelor Unite în Republica Guyana”, și la cincisprezece ani de închisoare pentru alte capete de acuzare.[48] La acea vreme, el era eligibil pentru eliberare condiționată după cinci ani.[49] La 3 iunie 1987, moțiunea lui Layton pentru anularea condamnării „pe motiv că i s-a refuzat dreptul la asistență legală efectivă pe durata celui de al doilea proces” a fost respinsă de tribunalul districtual al Districtului Californiei de Nord.[49] După 18 ani de închisoare, Layton a fost eliberat în aprilie 2002.[50]

Memoria[modificare | modificare sursă]

Înmormântarea[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui Ryan.

Trupul neînsuflețit al lui Leo Ryan a fost readus în Statele Unite și înmormântat la Cimitirul Național Golden Gate din San Bruno, California. Funeraliile naționale și manifestările oficiale de comemorare au fost descrise într-o carte, intitulată Leo J. Ryan - Memorial Services - Held In The House Of Representatives & Senate Of The U. S., Together With Remarks.[51] Amintindu-și înmormântarea fratelui ei, ce a avut loc în zona San Francisco, sora mai mică a lui Ryan, Shannon, a declarat că a fost surprinsă de câți susținători ai lui au participat la înmormântare, și de „efuziunea de regret adevărat și sincer”.[3]

Pentru eforturile sale, Ryan a primit post-mortem Medalia de Aur a Congresului.[52][53][54] El a fost primul și unicul membru al Congresului ucis la datorie.[2][3][4][5] Președintele Reagan scria, în remarcile de la promulgarea legii prin care congressmanul Ryan primea Medalia de Aur a Congresului: „era un lucru tipic pentru grija lui Leo Ryan față de alegătorii săi să investigheze personal zvonurile privind maltratările de la Jonestown despre care se zicea că afectaseră pe mulți oameni din districtul său”.[52] Fiicele lui Ryan, Erin și Patricia au contribuit la obținerea susținerii pentru acordarea medaliei la timp pentru a cincea comemorare a decesului lui Ryan.[55]

După moartea lui Ryan, fiica lui, Shannon Jo și-a schimbat numele în Jasmine și a intrat în Osho[31][56][57][58] în vreme ce sora ei Patricia a devenit președinte al Rețelei de Conștientizare a Sectelor.[59][60] Fiica lui Ryan, Erin, a lucrat pentru C.I.A. înainte de a deveni asistentă a fostei asistente a tatălui ei, Jackie Speier, care a fost aleasă în 1998 în Senatul Statului California.[60]

Comemorarea[modificare | modificare sursă]

A blue sign stands in the middle of a park. "Leo J. Ryan Park" is written on it.
Parcul Memorial Leo J. Ryan
The entrance of a post office. There are several cars in front of it.
Clădirea Oficiului Poştal Leo J. Ryan

La 25 de ani de la moartea sa, la Foster City, California s-au ținut manifestări speciale de comemorare. Au participat familia și prietenii lui Ryan, inclusiv Jackie Speier și fiicele lui Ryan. San Francisco Chronicle a relatat că „Din ce în ce mai mult, astăzi, oamenii descriu un mare om care a depășit permanent așteptările alegătorilor lui.”[61] Aproape de finalul slujbei comemorative, părinții celor care au murit la Jonestown s-au ridicat în picioare pentru a-i mulțumi congressmanului Ryan pentru că și-a dat viața încercând să le salveze pe cele ale copiilor lor. După slujbă, poliția călare a escortat familia și prietenii în Parcul Memorial Leo J. Ryan din Foster City. O coroană de flori a fost depusă lângă un monument comemorativ în amintirea lui Ryan.[61] În același an, Erin, fiica lui Ryan, a participat la o comemorare a celor care au murit la Jonestown, la Cimitirul Evergreen din Oakland.[62] Anual, în ziua ce comemorează moartea lui Ryan, Jackie Speier vizitează mormântul său de la Cimitirul Național Golden Gate împreună cu fiica lui și prietena ei, Patricia Ryan.[33]

Pentru a 30-a comemorare, Jackie Speier a susținut o lege prin care oficiul poștal de pe South Ellsworth Avenue nr. 210 din San Mateo, California, a primit numele „Poșta Leo J. Ryan”.[63] Președintele George W. Bush a promulgat-o la 21 octombrie 2008.[64] La 17 noiembrie 2008, Jackie Speier a vorbit la ceremonia de reinaugurare a poștei. În discursul său, ea a spus: „sunt aceia care — chiar și acum, la treizeci de ani de la moartea sa — îi pun la îndoială motivele, înțelepciunea sau acțiunile. Da, criticile îi plăceau lui Leo. Leo Ryan nu a făcut niciodată nimic doar pentru că credea că îl va face să fie popular. El era mai interesat să facă ceea ce știa că trebuie făcut”.[65]

Premiul Leo J. Ryan[modificare | modificare sursă]

Fundația Educativă Leo J. Ryan a înființat premiul Leo J. Ryan în cinstea congressmanului. Fundația, intitulată la început „Info Secte” (în engleză Cult Info), și-a schimbat în 1999 numele în cinstea lui. Sediul ei este în Bridgeport, Connecticut.[66] Prima distincție a fost decernată în 1981.[67] Printre laureați se numără: dr. Ronald Enroth,[68] dr. John Gordon Clark,[69] Gabe Cazares,[70] Robert Lifton, M.D.;[70] dr. Louis Jolyon West,[70] ziarist Richard Behar,[71] fiica congressmanului Ryan, Patricia Ryan,[70] dr. Michael Langone,[72] Flo Conway și Jim Siegelman,[73] și Bob Minton.[67]

Prezentări în cinematografie[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Leo Ryan

Congressmanul Leo Ryan a fost prezentat în filme despre crima în masă de la Jonestown, inclusiv de către actorul Gene Barry în filmul din 1979 Guyana: Crime of the Century,[74] și de Ned Beatty în filmul din 1980, Guyana Tragedy: The Story of Jim Jones.[75] Asasinarea sa a fost discutată și în documentarul din 2006 Jonestown: The Life and Death of Peoples Temple,[76] în documentarele The History Channel: Cults: Dangerous Devotion[77] și Jonestown Paradise Lost,[78] precum și în documentarul MSNBC Witness to Jonestown, difuzat în noiembrie 2008 - la 30 de ani de la asasinarea lui Ryan și de la sinuciderea în masă de la Jonestown.[79]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Clark, M.D., John Gordon; Hon. Leo J. Ryan of California (3 noiembrie 1977). „The Effects of Religious Cults on the Health and Welfare of Their Converts”. [Efectele sectelor religioase asupra sănătății și bunăstării celor convertiți]. United States Congress. Congressional Record. http://www.lermanet2.com/house/destructive.htm. 
  2. ^ a b Cuniberti, Betty; Los Angeles Times News Service: Wire services (6 ianuarie 1985). „Daughter of Congressman Killed in Guyana Explains Why She Joined Commune of Controversial Indian Guru [Fiica congressmanului ucis în Guyana explică de ce s-a alăturat comunei controversatului guru indian]”. The Record (Bergen Record Corp.): p. A54. „Six years later, 32-year-old Shannon Jo Ryan joined other family members in the White House Oval Office, where President Reagan presented them with Ryan's posthumous Congressional Gold Medal, honoring the only member of Congress ever killed in the line of duty.” 
  3. ^ a b c Sudol, Karen (24 noiembrie 2004). „Keeping her brother's memory alive : Rep. Ryan's sister won't let people forget him or Jonestown”. Asbury Park Press. http://www.rickross.com/reference/jonestown/jonestown32.html. „Ryan is the only member of Congress to have been killed in the line of duty and was posthumously recognized in the 1980s with a congressional award presented by then-President Ronald Reagan.” 
  4. ^ a b Internet Archive (17 noiembrie 2003). „Congressman Tom Lantos' Remarks on the 25th Anniversary of the Tragedy at Jonestown and the Death of Congressman Leo Ryan”. [Remarcile congressmanului Tom Lantos la a 25-a aniversare a tragediei de la Jonestown și a decesului congressmanului Leo Ryan]. Press release. http://web.archive.org/web/20070627182834/http://lantos.house.gov/HoR/CA12/Newsroom/Press+Releases/2003/11-17-03+Congressman+Tom+Lantos+Remarks+on+the+25th+Anniversary+of+the+Tragedy+at+Jonestown+and+the.htm. Accesat la 29 ianuarie 2010. „Among the victims was Congressman Leo Ryan, the first Member of Congress ever killed in the line of duty.”  (archived page, alternate link)
  5. ^ a b Epstein, Edward (1 ianuarie 2007). „Lantos the master storyteller, communicator [Lantos, maestru povestitor, cumunicator]”. San Francisco Chronicle. http://www.sfgate.com/cgi-bin/article.cgi?f=/c/a/2007/01/01/MNGBDNB8MF1.DTL&type=printable. Accesat la 2 septembrie 2008. „Ryan, the only member of Congress ever killed in the line of duty, was succeeded in a special election by a Republican, but Lantos won a Democratic primary in 1980, beat the GOP incumbent and has never looked back.” 
  6. ^ a b c d e United States Congress. „RYAN, Leo Joseph, (1925 - 1978)”. United States Congress. http://bioguide.congress.gov/scripts/biodisplay.pl?index=R000558. Accesat la 24 ianuarie 2007. 
  7. ^ Campion Jesuit High School. „Campion Knights. http://www.campion-knights.org/. Accesat la 24 ianuarie 2007. 
  8. ^ Campion Jesuit High School. „Campion Forever. http://www.campionforever.org/. Accesat la 24 ianuarie 2007. 
  9. ^ Campion Jesuit High School. „Campion Knights Notables. http://www.campion-knights.org/notables.html. Accesat la 24 ianuarie 2007. 
  10. ^ a b c d e Simon, Mark (10 decembrie 1998). „A Trip Into The Heart Of Darkness: Always larger than life, Leo Ryan courted danger. [O călătorie în inima întunericului: mereu mai îndrăzneț, Leo Ryan curta pericolul]”. San Francisco Chronicle: pp. A17. 
  11. ^ a b Vassar, Alex; Shane Meyers (2007). „Leo J. Ryan, Democratic”. JoinCalifornia.com. http://www.joincalifornia.com/candidate/603. Accesat la 25 ianuarie 2007. 
  12. ^ Wright, Erik Olin (1973). The Politics of Punishment: A Critical Analysis of Prisons in America [Politica pedepsei: o analiză critică a închisorilor din America]. Harper & Row. p. 266 
  13. ^ a b Haddock, Vicki (16 noiembrie 2003). „Jackie Speier – moving on, moving up; Survivor of Jonestown ambush plans run for lieutenant governor.”. San Francisco Chronicle: pp. D1. 
  14. ^ Schwartzman, Edward (1989). Political Campaign Craftsmanship: A Professional's Guide to Campaigning for Public Office. Transaction Publishers. p. 209. ISBN 0-88738-742-X 
  15. ^ Gideonse, Hendrik D. (1992). Teacher Education Policy: narratives, stories, and cases. SUNY Press. pp. 49, 50, 65. ISBN 0791410552 
  16. ^ Wenzel, George W. (1991). Animal Rights, Human Rights: Ecology, Economy and Ideology in the Canadian Arctic [Drepturile animalelor, Drepturile Omului: ecologie, economie și ideologie în zona arctică a Canadei]. University of Toronto Press. p. 48. ISBN 0802068901 
  17. ^ Hunter, Robert (1979). Warriors of the Rainbow: A Chronicle of the Greenpeace Movement [Războinicii curcubeului: o cronică a mișcării Greenpeace]. Holt, Rinehart and Winston. pp. 439, 441. ISBN 0030437415 
  18. ^ Olmsted, Kathryn S. (1996). Challenging the Secret Government: The Post-Watergate Investigations of the CIA and FBI [Contestarea guvernului secret: anchetele post-Watergate ale CIA și FBI]. UNC Press. p. 45. ISBN 0807845620 
  19. ^ Johns Hopkins University. School of Advanced International Studies (1989). SAIS Review. Original from the University of California. p. 112 
  20. ^ Ellis, W. Philip; Barry M. Blechman (1992). The Politics of National Security: Congress and U.S. Defense Policy [Politica securității naționale: politica Congresului și a Apărării SUA]. Oxford University Press. p. 146. ISBN 0195077059 
  21. ^ Knott, Stephen F.. Secret and Sanctioned: covert operations and the American presidency [Secret și sancționat: operațiuni secrete și președinția americană]. Oxford University Press. p. 176. ISBN 0195100980 
  22. ^ Rozell, Mark J. (1994). Executive Privilege: The Dilemma of Secrecy and Democratic Accountability [Privilegiul executiv: dilemna secretelor și a responsabilității democratice]. Johns Hopkins University Press. p. 52. ISBN 0801849004 
  23. ^ Scrisoarea din 1976 a congressmanului Leo Ryan adresată Idei Camburn, Congressman Leo J. Ryan, 10 decembrie 1976., Congress of the United States, House of Representatives.
  24. ^ Hearst, Patricia C.; Alvin Moscow (1980). Every Secret Thing. Doubleday Publishing. pp. 440, 441. ISBN 0385170564 
  25. ^ a b c Reiterman & Jacobs 1982, pp. 299–300, 457
  26. ^ a b Hall, John R. (1987). Gone from the Promised Land: Jonestown in American Cultural History [Plecat din Țara Făgăduinței: Jonestown în istoria culturală americană]. New Brunswick, New Jersey: Transaction Publishers. ISBN 0-88738-124-3  pagina 227
  27. ^ Reiterman & Jacobs 1982, p. 458
  28. ^ McConnell, Malcolm (1984). Stepping Over: personal encounters with young extremists. Reader's Digest Press. p. 67. ISBN 0883491664 
  29. ^ Dawson, Lorne L. (2003). Cults and New Religious Movements: A Reader. Blackwell Publishing. pp. 186, 200, 205. ISBN 1405101814 
  30. ^ Rebecca Moore, American as Cherry Pie, 2000, Jonestown Institute, San Diego State University
  31. ^ a b c Chidester, David (2003). Salvation and Suicide: Jim Jones, the Peoples Temple, and Jonestown [Mântuire și suicid: Jim Jones, Templul Popoarelor și Jonestown]. Indiana University Press. xvii, 11, 139, 151, 167, 168, 186. ISBN 0-253-21632-X 
  32. ^ Quayle, Dan (1995). Standing Firm: A Vice-Presidential Memoir [Stând drept: memoriile unui vicepreședinte]. Harpercollins. p. 176. ISBN 0061093904 
  33. ^ a b c d e Zane, Maitland (13 noiembrie 1998). „[Supraviețuind inimii întunericului: după douăzeci de ani, Jackie Speier își amintește cum romul și tovarășii ei au ajutat-o să îndure noaptea masacrului de la Jonestown.]”. San Francisco Chronicle: p. 1. 
  34. ^ a b c d e f g h i j k United States House of Representatives; Foreign Affairs Committee (15 mai 1979). „Congressional Foreign Affairs Committee report on Ryan's assassination”. [Raportul Comisiei Congresului pentru Afaceri Externe privind asasinarea lui Ryan]. Report of a Staff Investigative Group to the Committee on Foreign Affairs. United States Congress. http://www.rickross.com/reference/jonestown/jonestown2.html#back. 
  35. ^ a b Reiterman & Jacobs 1982, p. 481
  36. ^ Reiterman & Jacobs 1982, p. 482
  37. ^ Reiterman & Jacobs 1982, pp. 482–4
  38. ^ Reiterman & Jacobs 1982, p. 484
  39. ^ Milhorn, H. Thomas (2004). Crime: Computer Viruses to Twin Towers [Crimă: de la virușii de calculator la Turnurile Gemene]. Universal-Publishers.com. p. 392. ISBN 1581124899 
  40. ^ Singer, Ph.D., Margaret Thaler; Janja Lalich (1995). Cults in Our Midst: The Hidden Menace in Our Everyday Lives [Sectele printre noi: amenințarea ascunsă din viețile noastre cotidiene]. Jossey Bass. pp. 28, 237. 
  41. ^ Snow, Robert L. (2003). Deadly Cults: The Crimes of True Believers [Sectele mortale: crimele adevăraților credincioși]. Praeger/Greenwood. pp. 36, 38, 166, 168. ISBN 0275980529 
  42. ^ a b c d Bernstein-Wax, Jessica, "Jonestown still reverberates in Bay Area 30 years later" [„Jonestownul încă reverberează în zona Golfului după 30 de ani”], San Jose Mercury News, 16 noiembrie 2008
  43. ^ Associated Press (2 decembrie 1986). „Ex-Cult Member Convicted In Death of Rep. Leo Ryan : '78 Shooting Led to Jonestown Mass Suicide [Fost sectant condamnat pentru moartea rep. Leo Ryan: asasinatul din '78 a dus la sinuciderea în masă de la Jonestown]”. The Washington Post: pp. A5. 
  44. ^ Reiterman & Jacobs 1982, p. 520
  45. ^ Drew, Bettina (1 februarie 1999). „Indiana Jones's Temple of Doom”. The Nation 
  46. ^ Associated Press (2 decembrie 1986). „LAYTON CONVICTED FOR ROLE IN 1978 JONESTOWN KILLING”. Boston Globe 
  47. ^ Staff (2 decembrie 1986). „LAYTON GUILTY IN GUYANA SHOOTINGS”. Sacramento Bee: pp. A1. 
  48. ^ Bassiouni, M. Cherif (1998). Legal Responses to International Terrorism: U.S. procedural aspects [Răspunsul legal la terorismul internațional: aspecte procedurale americane]. Martinus Nijhoff Publishers. pp. 169, 170. ISBN 0898389313 
  49. ^ a b United States of America v. Laurence John LAYTON, 666 F.Supp. 1369, No. CR-80-416 RFP. U.S. (United States District Court, N.D. California. June 3, 1987).
  50. ^ Bell, Frank (2003). „[Larry Layton și Templul Popoarelor: după douăzeci și cinci de ani]”. Larry Layton and Peoples Temple: Twenty-Five Years Later. Department of Religious Studies at San Diego State University: “Alternative Considerations of Jonestown and Peoples Temple”. http://jonestown.sdsu.edu/AboutJonestown/PersonalReflections/bell.htm 
  51. ^ Joint Committee On Printing; United States Government Printing (1979). Leo J. Ryan - Memorial Services - Held In The House Of Representatives & Senate Of The U. S., Together With Remarks. Washington, D.C.: United States Congress. p. 89 
  52. ^ a b Ronald Reagan (18 noiembrie 1983). „Statement on Signing the Bill Authorizing a Congressional Gold Medal Honoring the Late Representative Leo J. Ryan”. [Declarație privind promulgarea legii de conferire a Medaliei de Aur a Congresului reprezentantului Leo J. Ryan]. Press release. http://www.presidency.ucsb.edu/ws/index.php?pid=40789. Accesat la 24 ianuarie 2007. 
  53. ^ Trescott, Jacqueline (30 noiembrie 1984). „Leo Ryan honored (with Medal of Honor)”. The Washington Post: pp. v107 pC4 col 5 (10 col in). 
  54. ^ Staff (27 noiembrie 1984). „Reagan to give medal for slain congressman (Leo J. Ryan) [Reagan va conferi medalia congressmanului ucis]”. The New York Times: pp. A25(L) col 2 (4 col in). 
  55. ^ Herald Staff (11 iulie 1983). „PEOPLE UPDATE: PAT AND ERIN RYAN”. The Miami Herald: pp. 2A. 
  56. ^ Endicott, William (12 ianuarie 1981). „Leo Ryan's Daughter Joins Cult : Shannon Jo Ryan Follows Religious Guru [Fiica lui Leo Ryan intră într-o sectă: Shannon Jo Ryan urmează un guru religios]”. The Washington Post: pp. C1 
  57. ^ Staff. (22 decembrie 1982). „Leo Ryan's Daughter Weds Guru Disciple [Fiica lui Leo Ryan se mărită cu discipol al gurului]”. The Washington Post: pp. D12. 
  58. ^ Associated Press (20 noiembrie 1984). „Dad 'would understand' why she lives with cult group. [Data «ar înțelege» de ce trăiește ea cu o sectă]”. The Chronicle-Telegram, Elyria, Ohio: pp. A6. 
  59. ^ Tuman, Myron C. (2002). Criticalthinking.Com: A Guide to Deep Thinking in a Shallow Age [Criticalthinking.com: ghid de gândire profundă într-o epocă superficială]. Xlibris Corporation. p. 82. ISBN 1401052290 
  60. ^ a b Dearen, Jason (18 noiembrie 2003). „Erin Ryan wants father to be appreciated [Erin Ryan vrea ca tatăl ei să fie apreciat]”. Oakland Tribune. http://www.rickross.com/reference/jonestown/jonestown25.html 
  61. ^ a b Bay City News Report (18 noiembrie 2003). „Tribute to congressman Leo Ryan held in Foster City. [Comemorarea congressmanului Leo Ryan la Foster City]”. San Francisco Chronicle. http://www.sfgate.com/cgi-bin/article.cgi?f=/gate/archive/2003/11/18/ryan18.DTL. Accesat la 24 ianuarie 2007. 
  62. ^ Delevett, Peter (15 noiembrie 2003). „Two children remember fathers' legacies 25 years after Jonestown. [Doi copii își amintesc moștenirea taților lor după 25 de ani de la Jonestown]”. San Jose Mercury News 
  63. ^ Govtrack.us. „H.R. 6982: To designate the facility of the United States Postal Service located at 210 South.... http://www.govtrack.us/congress/bill.xpd?bill=h110-6982. Accesat la 18 noiembrie 2008. 
  64. ^ The White House. „President Bush Signs H.R. 3511, H.R. 4010, H.R. 4131, H.R. 6558, H.R. 6681, H.R. 6834, H.R. 6847, H.R. 6902, and H.R. 6982 Into Law [Președintele Bush promulgă H.R. 3511, H.R. 4010, H.R. 4131, H.R. 6558, H.R. 6681, H.R. 6834, H.R. 6847, H.R. 6902 și H.R. 6982]. http://georgewbush-whitehouse.archives.gov/news/releases/2008/10/20081021-7.html. Accesat la 18 noiembrie 2008. 
  65. ^ Congresswoman Jackie Speier. „Leo J. Ryan Post Office Dedication. http://www.house.gov/htbin/blog_inc?BLOG,ca12_speier,blog,999,All,Item%20not%20found,ID=081117_2533,TEMPLATE=postingdetail.shtml. Accesat la 18 noiembrie 2008. 
  66. ^ Clarkson, Frederick (9 octombrie 2000). „Million Moon March”. Salon (www.salon.com). http://www.salon.com/news/feature/2000/10/09/march/print.html. Accesat la 12 aprilie 2010. 
  67. ^ a b 2001 Leo J. Ryan Education Foundation Conference, 26–28 octombrie 2001, tema: „Sectele și terorismul: abuzul asupra celor vulnerabili” ("Cults and Terrorism: Abuse of the Vulnerable.")
  68. ^ Bio Sheet, Ronald M. Enroth, 1 iunie 1996.
  69. ^ The Boston Globe, "Psychiatrist was authority on danger of cults, Dr. John Clark, 73", Globe Staff, 10 octombrie 1999, Tom Long.
  70. ^ a b c d Voir détails et lauréats du Prix Ryan, Site în franceză cu lista laureaților premiului Leo J. Ryan
  71. ^ Leo J. Ryan award winner Richard Behar, 1992 speech
  72. ^ ICSA Annual International Conference, Conference Handbook, ICSA Annual International Conference, Denver, Colorado, June 22–24, 2006.
  73. ^ Profile, publisher, Flo Conway & Jim Siegelman, Stillpoint Press, Authors of Snapping, Holy Terror, and the new Dark Hero of the Information Age
  74. ^ René Cardona Jr.. (1979). Guyana: Crime of the Century. [Film]. Universal Pictures. 
  75. ^ William A. Graham. (1980). Guyana Tragedy: The Story of Jim Jones. [Film]. CBS Television. 
  76. ^ Stanley Nelson. (20 octombrie 2006). Jonestown: The Life and Death of Peoples Temple. [Documentary]. Firelight Media. 
  77. ^ The History Channel. (2006). Decoding the Past: Cults: Dangerous Devotion: Scholars and survivors discuss the mystery of cults.. [Documentar]. A&E Television Networks. 
  78. ^ The History Channel. (2006). Jonestown Paradise Lost: Congressman Leo Ryan's fatal journey into "Jonestown," a community carved out of the jungles of Guyana by followers of pastor Jim Jones.. [Documentary]. A&E Television Networks. 
  79. ^ MSNBC. (2008). Witness to Jonestown. [Documentary]. NBC.