Laurențiu din Brindisi
Sf. Laurențiu din Brindisi (Giulio Cesare Rossi) (n. 22 iulie 1559, Brindisi, d. 22 iulie 1619, Lisabona) a fost un preot catolic italian, călugăr capucin, învățător al Bisericii.
Cuprins |
Viața [modificare]
S-a născut în anul 1559. Intrând în Ordinul capucin (1575), a studiat la Padova și Veneția, interesându-se cu pasiune mai ales de Sfânta Scriptură și învățând temeinic limbile biblice (greaca și ebraica). În 1582 a fost hirotonit preot, apoi a predat confraților teologia și și-a dezvoltat personalitatea dobândind o cultură deosebită. A străbătut Europa ca predicator plin de râvnă și foarte ascultat. A fost General al Ordinului între 1602 și 1605. A condus Ordinul capucin în Austria și Boemia. A influențat politica religioasă a principilor catolici în privința disputelor cu protestanții. A murit la Lisabona în anul 1619.
Opera [modificare]
Sf. Laurențiu din Brindisi a scris numeroase lucrări pe tema credinței, publicate în:
- Opera omnia, 15 vol., Padova 1928-1956
Cult [modificare]
Declarat de Papa Ioan al XXIII-lea învățător al Bisericii (1959).
Sărbătorit în Biserica Catolică la 21 iulie.
Bibliografie [modificare]
- E. Sauser, "Laurentius von Brindisi", în Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon IV (1992) 1246-1248.
- Liturgia orelor, Arhiepiscopia romano-catolică de București 1994, p. 1414.
- Schott-Messbuch, Freiburg 1961.
