Lacul lebedelor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Scenă din baletul
"Lacul lebedelor" (Actul 3)

Lacul lebedelor (rus. Лебединое Озеро, Lebedinoie ozero) este un balet de Piotr Ilici Ceaikovski (opus 20).

Libretul[modificare | modificare sursă]

Libretul baletului (în 4 acte) este unul dintre cele mai cunoscute și a fost pus în scenă pentru prima dată în 1877 în Moscova la renumitul Teatru Bolșoi, coregraf fiind Julius Reisinger, având ca sursă de inspirație o veche legendă rusă (după alții, o legendă germană, dacă judecăm după numele personajelor principale: Siegfried, Odette - Odillia, Rotbart ș.a.) și a corespuns pretențiiilor compozitorului rus. Paradoxal nu a fost primit foarte bine pe moment. Totuși, în 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. Marius Petipa s-a ocupat de primul și al treilea act (de la castel), iar Lev Ivanov de al doilea și ultimul act (actele de la lac). Între timp, textul a fost de mai multe ori transcris și modificat, astfel că unele versiuni au un final diferit față de cel original.

Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, se poate întâlni în basmele mai multor popoare.

Actul I[modificare | modificare sursă]

În prolog aflăm despre transformarea în lebădă a unei prințese, blestemată de geniul rău, Rotbart. Urmează o petrecere la majoratul prințului Siegfried, căruia mama îi propune ca a doua zi să-și aleagă o mireasă. Dansurile nu-l înveselesc; mai degrabă pleacă singuratic spre malul lacului din parcul castelului de unde se văd în zare ruinele unui vechi palat. Gândurile sunt întrerupte de zborul unui stol de lebede care poposește pe malul lacului, lângă ruine. Dornic să le vâneze prințul ia arbaleta și aleargă prin pădure.

Actul II[modificare | modificare sursă]

Ajunse la mal, lebedele se transformă în prințese chiar în momentul în care Siegfried voia să o țintească pe cea mai frumoasă. Lebedele îl înconjoară, iar cea mai frumoasă dintre ele, Odetta, îi destăinuie blestemul lor. Siegfried este hotărât să lupte pentru nimicirea geniului rău, Rotbart, dar Odetta îl previne că nu prin luptă poate dezlega blestemul, ci prin iubire.

Actul III[modificare | modificare sursă]

În sala de onoare a palatului îi sunt prezentate lui Siegfried mai multe tinere posibile mirese. El le refuză și se arată cucerit de o stranie pereche care intră neanunțată, recunoscând în trăsăturile fetei (de fapt fiica lui Rotbart) pe Odilia. Acceptă să se căsătorească cu ea, călcându-și astfel jurământul.

Actul IV[modificare | modificare sursă]

Trădată, lebăda-prințesă se vede condamnată la prelungirea blestemului. Siegfried vine, recunoscându-și greșeala și implorând iertarea. Iubirea celor doi este mai puternică decât Rotbart. Blestemul se risipește la cele dintâi raze ale aurorei.

Spectacole[modificare | modificare sursă]

Premiera a avut loc la Balșoi Teatr (Teatrul Mare) din Moscova pe 4 martie (20 februarie stil vechi) 1877, avândul ca dirijor pe Semen Riabov și în coregrafia lui Julius Reisinger. Din păcate, publicul epocii nu era obișnuit cu stilul "simfonic" al unei muzici pentru balet, așa că nu a înțeles bogăția partiturii. La aceasta s-a adăugat și coregrafia mediocră a lui Julius Reisigner, ceea ce a făcut ca primele reprezentații să fie un real eșec.

După moartea compozitorului, la cererea conducerii teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Marius Petipa și Lev Ivanov au modificat coregrafia baletului, iar dirijorul teatrului Mariinsky, Riccardo Drigo, a adus mai multe modificări partiturii. În noua formă, baletul a avut premiera pe 15 ianuarie 1895. A fost un succes bine meritat. Deși au mai existat și alte versiuni, aceasta este reprezentată în mod curent.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Daniela Caraman-Fotea, Grigore Constantinescu și Iosif Sava, Ghid de balet, Editura Muzicală, București 1973.

Legături externe[modificare | modificare sursă]