Kibuț

Kibuţul Beit Guvrin, înfiinţat în 1949 în regiunea Lahiș din centrul-sudul Israelului - vedere aeriană

Kibuț ( kibutz, ebraică:קיבוץ= "colectiv", plural: Kibuțim, de la verbul lekabetz = „a aduna, a strânge, a colecta”, pluralul ebraic:kibutzim ) este un tip de comunitate rurală cooperatistă colectivă caracteristică Israelului și sionismului social-democrat și socialist. Membrul unui kibuț este numit în ebraica modernă kibutznik (kibuțnic), termen format sub influență slavă, poate prin intermediul limbii idiș. În perioada celei de -a Doua Aliyá se folosea denumirea "kvuțá" (kvutzá) קבוצה termen însemnând în ebraică „grup, grupă”. Din anii 1920 s-a încetățenit cu totul denumirea înrudită de kibuț.

Kibuțurile au servit drept instrument principal pentru transpunerea în realitate a sionismului și au fost multă vreme o elită socială a Ishuvului (colectivității evreiești din Palestina), iar apoi a statului Israel de la începuturi. Au început ca entități comunitare care au promovat punerea totală în comun a proprietății lor și egalitatea. Destul de curând ele s-au organizat, însă, în federații denumnite "mișcări" și au înființat organizații federative suplimentare în scopul luptei lor politice și alte scopuri, de exemplu economice, de pildă cooperativa Tnuva pentru desfacerea în comun a produselor. Aceste organizații au limitat de la început cooperarea deplină, dar nu au schimbat principiile declarate ale vieții în comun și ale educației colective comunitare.

Din rândurile membrilor kibuțurilor s-au ridicat personalități care au jucat un rol central în viața politică, economică, culturală și științifică a Israelului. De asemenea kibuțurile au adus la vremea respectivă o contribuție majoră la organizațiile de apărare Haganá și Palmah. Membrii lor au o pondere mult peste proporția lor din populație în rândurile corpului ofițeresc al armatei israeliene, între soldații combatanți și aviatori.

În primul parlament israelian, primul Knesset,în 1948, au fost aleși 26 membri de kibuț din totalul de 120 locuri, de trei ori mai mult decât proporția de atunci a kibuțnicilor în populație. În guvernul israelian din 1955 făceau parte 5 membri ai kibuțurilor. Două kibuțuri au fost mai prolifice în a ridica lideri politici:Mishmar Haemek și Ein Harod. Din fiecare au provenit în cursul anilor câte cinci membri ai Knessetului. Din kibuțul Merhavia au fost aleși cu vremea, trei membri ai Knessetului.

În Israel există un număr de 278 de astfel de așezări comunitare (în anul 2004 266, din care 16 religioase) Populația kibuțurilor în 2004 (106 000) reprezenta 2.1% din populația evreiască a Israelului, 1.7% din întreaga populație a țării.In 2009 kibuțurile numarau 123 000 membri. Majoritatea kibuțurilor (80%) sunt situate la periferie - în nordul și sudul țării, de la zona de graniță cu Libanul la nord și până în zona deșertică Arava la sud.

Ca idee de bază kibuțul implică un grad avansat de cooperație agricolă în care totul în cadrul său este proprietate colectivă a membrilor săi. Această ideologie, considerată utopică, s-a născut sub influența curentelor de idei socializante și umaniste din estul și centrul Europei în împrejurările însoțite de mari lipsuri materiale ale reașezării agricole a evreilor europeni pe meleagurile Palestinei otomane.

Traiul simplu, și ideologia idealistă, dar în majoritatea cazurilor laică, care pune în primul plan idealurile spirituale față de cele materiale, și obligațiile față de colectivitate - de ajutor reciproc -în raport cu aspirațiile individuale, precum și succesele înregistrate de aceste cooperative în întemeierea agriculturii și economiei moderne din Israel, au captivat atenția multora pretutindeni și au dus și la tradiția existentă multă vreme în numeroase mișcări de tineret, mai ales social-democrate și socialiste, din lume, de a trimite voluntari care să experimenteze la fața locului acest stil de viață. În anii 1960-2000 circa 400,000 de tineri din toate colțurile lumii au petrecut zile, rămase viu în amintire, ca voluntari în kibuțurile din Israel.

Cu timpul comunitățile au trebuit să facă unele compromisuri practice ținând seama de cerințele realității în schimbare. Astfel kibuțurile au funcționat în mijlocul unei societăți înconjurătoare în care s-a dezvoltat un sistem economic capitalist și s-au organizat, pentru a-și apăra interesele, în mai multe uniuni și mișcări organizatorice-politice. Cu timpul,multe din ele au recurs, nu numai la voluntari,ci și la angajarea de salariați din afara lor,au fost nevoite să renunțe la o parte din activitățile din domeniul agriculturii, devenite nerentabile, și să dezvolte ramuri economice noi - industriale, inclusiv din domeniul hi-tech, de servicii și de turism. În anul 2010 kibuțurile ocupă 10% din pământurile din posesia statului. 87% din aceste terenuri servesc agriculturii. Venitul kibuțurilor din agricultură este de circa 6.5 miliarde de shkalim, iar venitul lor din industrie - de 32 miliarde de shkalim.

Persoane alese în posturi cheie la conducerea kibuțurilor au beneficiat uneori de avantaje materiale și privilegii care au dus la crearea până și în unele kibuțuri a unei stratificări sociale și la apariția unei pături mai înstărite. Această schimbare socială a ieșit și mai mult la iveală cu ocazia procesului de privatizare pe care au trebuit să-l treacă în ultimele două decenii numeroase astfel de cooperative.

În anul 1977 în urma alegerilor care au dus la pierderea guvernării de către Partidului Muncii, noua guvernare bazată pe partide liberale și conservatoare în frunte cu Menahem Beghin a dat o lovitură influenței mișcărilor kibuțiene în viața politică a țării. Menahem Begin în campania sa electorală a denunțat "piscinele" și nivelul înalt de viață al membrilor kibuțurilor, în raport cu statutul inferior și frustrările social-economice ale locuitorilor din așa numitele "așezări de dezvoltare" din jur, majoritatea noi imigranți din țările afro-asiatice și urmașii lor.

În urma crizei economice din anii 1980 și a reformelor ce i-au succedat, sistemele actuale de remunerație în kibuțuri sunt de trei feluri:

• colectivist sau comunal - în care împărțirea veniturilor este colectivă, egală și egalitară. Se ține seamă în mod deosebit de mărimea familiilor, numărul de dependenți, ca și de vechimea în kibuț (vârsta înaintată). Altfel, nu există nici o legătură între venit și contribuția individuală la acel venit.
• integrativ - venitul individual e format din trei părți: partea egală - ca mai sus, partea cuvenită pentru cei de vârstă înaintată, și o parte suplimentară cuprinzând un procent din contribuția personală la venitul kibuțului. Proporțiile dintre cele trei părți variază de la un kibuț la altul.
• al rețelei de siguranță - cu venit diferențial: împărțirea venitului se bazează, în principal, pe indexul de salariu și pe capacitatea de câștig. Cu cât membrul câștigă (pentru kibuț) mai mult prin activitatea sa, cu atât se bucură de o mai mare parte din venitul kibuțului. Un anumit procent din salariul brut este dedus de către kibuț în favoarea cheltuielilor comune și a suplimentului de venit ce se alocă acelor persoane, al căror salariu nu atinge nivelul minim de venit stabilit de kibuț - ceea ce se numește „rețea de siguranță”. Acest sistem caracterizează kibuțurile care au optat pentru diverse stadii și moduri de „privatizare”.

El reprezintă o trecere a responsabilităților, fără cale de întoarcere, de la ansamblul kibuțului la persoane și unitățile familiale.

Un număr mic - de numai 20 așezări au adoptat sistemul integrativ. 60 (27%) s-au definit kibuțuri colectiviste sau comunaliste - Kibuț șitufí, optând pentru sistemul dintâi. În schimb, 170 dintre kibuțuri, denumite „reînnoite” sau reformiste - Kibuț mithadeș- au adoptat al treilea sistem - privatizarea cu rețea de siguranță.

Legături externe

• Helmuth Brüggemann și Michael Waidinger - Kibuțul - un model alternativ de socialism? - un punct de vedere anarhist publicat în traducere rusă de almanahul Vostok, decembrie 2004
• Avraham Pavin - Fapte și cifre despre kibuțuri - Institutul Tabenkin - Centrul de documentare și cercetare al Mișcării kibuțiene 2006 - în engleză

Imagini din Kibuțuri

• Admit -kibuț în nordul Israelului, la 3-4 Km de granița cu Libanul.
• Maagan Michael - kibuț pe malul Mării Mediterane, între Haifa și Tel-Aviv.

---