Karate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Karate-dō)
Salt la: Navigare, căutare
Karatedo.svg
Karate-dō
(空手道)
Hanashiro Chomo.jpg
Hanashiro Chomo
Variante Karate (空手)
Stil Striking
De origine din Flag of Ryukyu.svg Regatul Ryūkyū
Creator(i) Sakukawa Kanga; Matsumura Sokon; Itosu Anko; Gichin Funakoshi
Precedat de arte marțiale chinezești, arte marțiale locale din Insulele Ryūkyū (Naha-te, Shuri-te, Tomari-te)
Sport olimpic nu

Karate-dō (空手道) este o artă marțială japoneză introdusă în Japonia (și ulterior în lume) din Okinawa în 1922. În japoneză kara înseamnă gol, te înseamnă mână iar înseamnă cale, rezultatul fiind calea mâinii goale. În karate se utilizează lovituri cu mâinile și picioarele, blocaje, secerări, prize, proiectări fiind un stil extern de luptă.

Originile karate-ului le constituie diferite stiluri de arte marțiale chinezești (kung-fu sau gong-fu, respectiv kem-po în pronunțare japoneză), "strămoșul" fiind pokkeck (așa-numitul "box chinezesc" sau "box de templu"), respectiv shaolin quang-fa, practicat de călugarii templului shaolin. Derivate ale acestui sistem de luptă, mai ales așa-numitele "stiluri sudice" (China sudică) au stat la rîndul lor la baza Okinawa-te, a artelor marțiale practicate pe insula Okinawa. Acestea s-au dezvoltat din importante influențe repetate de-a lungul secolelor importate din China, dar și din stiluri de luptă băștinașe. Incă înaintea răspândirii sistemului de luptă Okinawa-te (ulterior kara-te) existau mai multe stiluri, care stau la baza "stilurilor tradiționale" ale karate.

Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat Gichin Funakoshi (1868-1957), fondatorul stilului Shotokan. După 1922, când a sosit în Japonia din Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe demonstrații și prelegeri. Pentru a crește popularitatea stilului său de luptă (Okinawa-te), l-a denumit în japoneză "karate" (kara-te).

Există numeroase stiluri ("ryu"= școală în limba japoneză) de karate, diferite prin tehnicile de luptă și principiile strategice pe care le folosesc. De exemplu, Shotokan folosește atacuri lungi, din mișcare, punând accent pe viteză, mobilitate, suplețe, în timp ce în Goju-ryu se folosesc atacuri și blocaje scurte, fără deplasare, accentul fiind pus pe forță. Toate stilurile folosesc două exercții de bază: kata (set de tehnici prestabilite mimând lupta cu adversari imaginari) și kumite (lupta cu adversar real). În karate sportiv se organizează competiții de kata și de kumite.
Locul în care se practică karate (sala de antrenament) se numește dojo. Termenul este folosit și în cazul altor arte marțiale japoneze.

Practicantul de karate se numește karateka (kara-te ka). În funcție de nivelul de pregătire,în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 12) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de bază sunt albă, galbenă, portocalie(rosie) aka , verde, albastră, maro (pentru kyu), neagră, pentru dan, cu un număr de trese transversale corespunzător gradului dan.

Stiluri de karate[modificare | modificare sursă]

În ordine alfabetică:

etc.

Knock-Down Karate nu este un stil de karate, ci un tip de care aparțin mai multe stiluri, ca de exemplu stilul Kyokushin și unele derivate ale sale (de exemplu Ashihara, Shidokan, Seido).

Legături externe[modificare | modificare sursă]