Kanji

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

 Kanji (în japoneză 漢字 kanji, „caractere Han”) este una dintre cele patru scrieri japoneze, alături de hiragana, katakana şi rōmaji. Importat, cu multe secole în urmă, din China, kanji conţine pictograme (sau ideograme) tipice, adesea mult mai complexe decât cele din kana (denumire comună pentru hiragana şi katakana). Pictogramele kanji se pot citi diferit şi pot avea înţelesuri diferite, depinzînd de modul în care sunt combinate cu alte pictograme. Kanji reprezintă mai degrabă sensul cuvintelor decît pronunţia, cu toate că se utilizează şi alfabetele kana pentru a silabisi şi pronunţa kanji. Uneori, pictogramele kanji sunt însoţite deasupra de caractere kana, mai mici. Aceste kana, utilizate pentru a indica pronunţia corectă, se numesc furigana.

[modifică] Tipuri de kanji

În mod tradiţional, semnele kanji sunt împărţite în 6 categorii (六書 rikusho, în japoneză), primele 4 fiind bazate pe compoziţia lor, iar ultimele 2 pe utilizarea lor.

• Pictograme (shōkei-moji (象形文字). Ex.: 木 este „copac”.
• Ideograme simple (shiji-moji (指事文字). Ex.: 上 este „sus”.
• Ideograme compuse (kaii-moji (会意文字). Ex.: 休 „odihnă”, compus din 人→亻 („om”) plus 木 („copac”), adică un om care se odihneşte la umbra unui copac.
• Ideograme fonetice (keisei-moji (形声文字). Ex.: practic toate semnele kanji cu 雨 („ame”, ploaie) au o legătură într-un fel sau altul cu vremea: 雲 („kumo”, nor), 雪 („yuki”, zăpadă), 霜 („shimo”, brumă).
• Kanji cu sensul sau pronunţarea împrumutată (tenchū-moji (転注文字). Ex.:占 („sen”, cu sensul iniţial de „divin”, dar ulterior folosit datorită pronunţiei identice şi cu sensul de „a ocupa”).
• Kanji împrumutate fonetic (kashaku-moji (仮借文字) Ex.: 亜米利加 („A-me-ri-ka”, America).

Unii lingvişti adaugă o a 7-a categorie, acea a semnelor kanji inventate în Japonia (aşa-numitele kokuji), de exemplu 腺 („sen”, glandă).

[modifică] Bibliografie

• Kenneth G. Henshall, A Guide to Remembering Japanese Characters, Charles E. Tuttle Company, Tokyo, 1988