Joseph Fourier

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Joseph Fourier
Jean Baptiste Joseph Fourier
Jean Baptiste Joseph Fourier
Născut 21 martie 1768(1768-03-21)
Auxerre, Yonne, Franța
Decedat 16 mai 1830 (62 ani)
Paris, Franța
Rezidență Franța
Naționalitate Francez
Domeniu Matematician, fizician și istoric
Instituție École Normale
École polytechnique
Alma Mater École Normale
Conducător de doctorat Joseph Lagrange
Doctoranzi Gustav Dirichlet
Giovanni Plana
Claude-Louis Navier
Cunoscut pentru Seriile Fourier
Transformata Fourier
Legea conducției termice

Jean Baptiste Joseph Fourier (n. 21 martie lângă Auxerre, 1768 — d. 16 mai, 1830 la Paris) a fost un matematician și fizician francez. A adus contribuții în teoria ecuațiilor diferențiale, a seriilor trigonometrice și în fizica matematică. Transformata Fourier a fost denumită în onoarea sa.

Viața[modificare | modificare sursă]

Fourier s-a născut în Auxerre, ca fiu al unui croitor. A rămas orfan la vârsta de 10 ani. Fourier a fost recomandat Episcopului de Auxerre, astfel el a fost educat la mănăstirea Sfântul Marcu. Fiindcă, funcțiile în corpul științific al armatei erau rezervate pentru cei de neam ales, el acceptă, un post de asistent militar pe matematică. A avut un rol important în susținerea Revoluției franceze. Ca mulțumire, a fost recompensat, în 1795, cu un post în École Normale, și mai târziu cu o catedră la École Polytechnique.

Fourier l-a însoțit pe Napoleon Bonaparte în expediția din Egipt, din 1798, a fost numit guvernator al Egiptului de Jos și secretar al Institut d'Égypte. Izolat de Franța, de către flota engleză, a organizat ateliere de lucru în care armata franceză trebuia să se bazeze pe muniția lor de război. A contribuit, de asemenea, cu câteva documente matematice la Egyptian Institute (numit și Cairo Institute), pe care Napoleon la înființat la Cairo, cu scopul de a slăbi influența engleză în Orient. După victoria englezilor și capitularea francezilor sub comanda generalului Jacques-Francois Menou în 1801, Fourier s-a întors în Franța, unde a fost numit prefect de Isère, perioada în care a făcut experimentele de propagare a căldurii.

În 1816, Fourier s-a mutat în Anglia. Mai târziu, s-a întors în Franța, iar în 1822 a înlocuit pe Jean Baptiste Joseph Delambre ca Secretar Permanent al Academiei Franceze de Științe. În 1830, a fost ales membru al Academiei Regale de Științe a Suediei.

În 1822 a publicat lucrarea Théorie analytique de la chaleur (Teoria analitică a căldurii), în care pune bazele raționamentului sau la Legea de răcire a lui Newton, adică, acela că fluxul de căldura între doua molecule apropiate este proporțional cu diferența infimă a temperaturilor lor. În această lucrare, el afirmă că orice funcție de o variabilă, indiferent dacă este continuă sau discontinuă, poate fi dezvoltată în serii de sinuși. Cu toate că acestă concluzie nu este corectă, observația lui Fourier, că anumite funcții discontinue sunt sume de serii infinite, a reprezentat un progres. De asemenea, Fourier a dezvoltat analiza dimensională.

Bustul lui Fourier din Grenoble

Lucrările sale conțin o demonstrație a teoremei lui Fourier privind poziția rădăcinilor unei ecuații algebrice. François Budan, în 1807 și 1811, a enunțat teorema, cunoscuta sub numele Fourier, dar demonstrația nu era întru totul satisfăcătoare. Demonstrația lui Fournier este aceeași cu cea dată, de obicei, în cărțile de teorie a ecuațiilor. Soluția finală a problemei a fost găsita în 1829 de către Jacques Charles François Sturm.

Mormântul lui Fourier, Pere Lachaise

A murit în 1830, când s-a împiedicat și a căzut pe treptele casei sale.

Fourier a fost înmormântat în cimitirul Pere Lachaise din Paris, într-un mormânt decorat cu motive egiptene, care reflecta poziția sa de secretar al Cairo Institute.

Descoperirea efectului de seră[modificare | modificare sursă]

Fourier este, de asemenea, creditat cu descoperirea faptului că gazele din atmosferă ar putea creste temperatura suprafeței Pământului. Acesta a fost efectul care mai târziu va fi numit efectul de seră. El a descris fenomenul în 1824, și din nou în 1827, arătând că atmosfera are un rol în încălzirea planetei.

Vezi și[modificare | modificare sursă]