John Dowland

John Dowland (n. 1536 - d. 1626) a fost un compozitor englez.

Născut în 1536, John Dowland a fost aproape contemporan cu Sweelinck și Shakespeare. Nu se știe nimic despre originile sale si începuturile sale in muzică. Ca un adolescent, a fost „servitor” la ambasadorul Angliei la curtea Franței a, care s-a răspândit de-a lungul a câtorva ani în Paris între 1580 și 1586.

În timpul șederii sale – care se pare ca a contribuit masiv la creșterea statutului sau social și orientarea sa către muzică – Dowland a fost convertit la catolicism sub influența imigranților englezi. Ajuns în Anglia, s-a căsătorit și în 1588 a fost admis la Licența muzicii bisericii creștine, Oxford, în același an ca și Thomas Morley.

Renumele său în creștere ca și compozitor și interpret, totuși, nu l-a ajutat să câștige încrederea reginei Elisabeta; așadar în 1594, după ce a încercat să se angajeze la curte ca lutist (cantăreț din lăută), a plecat pentru o lungă călătorie care l-a dus până la Roma cu intenția să ia lecții cu faimosul Luca Marenzio. Anul următor a fost investit cu titlul de Licențiat în muzică la Universitățile din Oxford și Cambridge, primul care a obținut acest titlu la sfârșitul sec.XV; de asemenea și-a publicat prima sa carte de Azres pentru voce și lăută, inițiind astfel un gen în care Anglia va excela pentru un sfert de secol. După aceea au mai urmat încă șase ediții care au întărit renumele său de compozitor.

În 1608, după ce a trăit o treime din viața sa în străinătate, s-a întors pe pământul său natal, numai ca să găsească – nu fără amărăciune - curtea engleză care rămăsese indiferentă la muzica lui.

Atunci s-a apucat să traducă Micrologus, un tratat deja antic scris de teoristul german Andreas Ornithoparcu, a colaborat la edițiile de Varietie de lecții de lăută și a Banchetului muzical scos de fiul său Robert în 1610. În 1612 a publicat a patra și ultima colecție de lucrări pentru voce și lăută, sub un nume semnificant: Consolarea unui pelerin. O și mai mare întârziată și săracă consolare a fost numirea sa în acest an ca unul din Lutasii regelui. La vârsta de cincizeci, „fiind de acum gri și ca o lebădă, dar cântându-și sfârșitul”, a scos cu ultimele forțe creative câteva lucrări devotate scurte.