John Dowland

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[[wiki]]

Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării.

John Dowland (n. 1536 - d. 1626) a fost un compozitor englez.

Născut în 1536, John Dowland a fost aproape contemporan cu Sweelinck şi Shakespeare. Nu se ştie nimic despre originile sale si începuturile sale in muzică. Ca un adolescent, a fost „servitor” la ambasadorul Angliei la curtea Franţei a, care s-a răspândit de-a lungul a câtorva ani în Paris între 1580 şi 1586.

În timpul şederii sale – care se pare ca a contribuit masiv la creşterea statutului sau social şi orientarea sa către muzică – Dowland a fost convertit la catolicism sub influenţa imigranţilor englezi. Ajuns în Anglia, s-a căsătorit şi în 1588 a fost admis la Licenţa muzicii bisericii creştine, Oxford, în acelaşi an ca şi Thomas Morley.

Renumele său în creştere ca şi compozitor şi interpret, totuşi, nu l-a ajutat să câştige încrederea reginei Elisabeta; aşadar în 1594, după ce a încercat să se angajeze la curte ca lutist (cantăreţ din lăută), a plecat pentru o lungă călătorie care l-a dus până la Roma cu intenţia să ia lecţii cu faimosul Luca Marenzio. Anul următor a fost investit cu titlul de Licenţiat în muzică la Universităţile din Oxford şi Cambridge, primul care a obţinut acest titlu la sfârşitul sec.XV; de asemenea şi-a publicat prima sa carte de Azres pentru voce şi lăută, iniţiind astfel un gen în care Anglia va excela pentru un sfert de secol. După aceea au mai urmat încă şase ediţii care au întărit renumele său de compozitor.

În 1608, după ce a trăit o treime din viaţa sa în străinătate, s-a întors pe pământul său natal, numai ca să găsească – nu fără amărăciune - curtea engleză care rămăsese indiferentă la muzica lui.

Atunci s-a apucat să traducă Micrologus, un tratat deja antic scris de teoristul german Andreas Ornithoparcu, a colaborat la ediţiile de Varietie de lecţii de lăută şi a Banchetului muzical scos de fiul său Robert în 1610. În 1612 a publicat a patra şi ultima colecţie de lucrări pentru voce şi lăută, sub un nume semnificant: Consolarea unui pelerin. O şi mai mare întârziată şi săracă consolare a fost numirea sa în acest an ca unul din Lutasii regelui. La vârsta de cincizeci, „fiind de acum gri şi ca o lebădă, dar cântându-şi sfârşitul”, a scos cu ultimele forţe creative câteva lucrări devotate scurte.