József Alvinczi

József Alvinczi
Date personale
Născut	1 februarie 1735 Vințu de Jos, Alba, România
Decedat	25 noiembrie 1810 (75 de ani) Buda, Imperiul Austriac
Înmormântat	Cimitirul Kerepesi
Cetățenie	Ungaria
Ocupație	militar ofițer
Activitate
Gradul	Feldmareșal
Bătălii / Războaie	Războaiele napoleoniene
Decorații și distincții
Decorații	Marea cruce de cavaler a ordinului militar Maria Tereza[*]​ Ordinul Maria Terezia

József Alvinczi, alternativ Joseph Alvinczi von Borberek, (n. 1 februarie 1735, Vințu de Jos, Alba, România – d. 25 noiembrie 1810, Buda, Imperiul Austriac) a fost un feldzeugmeister în armata habsburgică și un feldmareșal al Imperiului Austriac.

Biografie

Începutul carierei

Etnic maghiar, s-a născut în Transilvania în localitatea Vințu de Jos (în maghiară Alvinc), petrecându-și copilăria pe domeniile contelui Ignác Gyulay, înainte de a se înrola cadet (Fähnrich), la vârsta de 14 ani, în regimentul bunicului acestuia. Până în anul 1753 ajunsese la gradul de căpitan (Hauptmann).

În timpul Războiului de Șapte Ani, Alvinczi s-a distins prin comandarea unei companii de grenadieri în bătăliile de la Torgau și Teplitz, unde acțiunile sale i-au adus promovarea la gradul de maior clasa a II-a. După sfârșitul războiului a activat extensiv pentru implementarea noilor regulamente pentru armată, ale lui Franz Moritz von Lacy.

Războiul de Succesiune, războaiele turcești și campania din Olanda

Înaintat la gradul de colonel și comandând Regimentul 19 de Infanterie în 1774, și-a condus oamenii în timpul Războiului Succesiunii Bavareze, unde l-a capturat pe comandantul prusac, prințul Hessen-Philippstal, o faptă ce i-a adus lui Alvinczi promovarea la gradul de general-maior și Ordinul Maria Terezia.

Alvinczi a luptat sub conducerea lui Ernst Gideon Freiherr von Laudon în Războiul Otoman din 1787, însă nu a reușit să-și îndeplinească misiunea de a cuceri Belgradul. După o scurtă perioadă în care a avut sarcina de a-l instruit pe viitorul împărat, arhiducele Francisc, s-a întors la comanda regimentului său. Înaintat la rangul de Feldmarschalleutnant, a fost transferat în Olanda Austriacă în 1790 pentru a învinge Statele Unite ale Belgiei, până când o căzătură de pe calul său l-a forțat să se retragă din activitate.

Neerwinden, Fleurus, Charleroi

La izbucnirea Războaielor Revoluționare Franceze în 1792, Alvinczi a comandat o divizie, însuflețindu-și oamenii demoralizați într-o etapă crucială a victorioasei Bătălii de la Neerwinden din 1793 și conducându-i pe aceștia înainte pentru a captura satul. A luat comanda unei armate auxiliare care i-a sprijinit pe britanicii ce luptau sub ducele de York și Albany, participând la bătăliile de la Fleurus și Landrecy, înainte de a fi rănit la Mariolles.

După recuperare și promovarea la gradul de Feldzeugmeister, Alvinczi l-a sfătuit pe William al VI-lea de Orania în timpul despresurării reușite a orașului Charleroi în iunie 1793, pierzând doi cai sub el în acest proces. Comandant pentru un scurt timp al Armatei Rinului Superior, a fost rechemat la Viena pentru a servi în Hofkriegsrat în 1795.

Campania italiană și sarcinile ulterioare

La sfârșitul anului 1796 a preluat comanda armatei care lupta împotriva lui Napoleon Bonaparte în nordul Peninsulei Italice. După organizarea miliției tiroleze, pentru a face față înaintării franceze din 1796, a fost însărcinat cu despresurarea trupelor din asediul orașului Mantova. Armata lui Alvinczy era compusă în mare parte din recruți, cu puțini ofițeri experimentați, cu toate acestea a reușit să obțină mici victorii, întâi la Caldiero și apoi Bassano del Grappa, înainte de înfrângerea de la Arcole (15-17 noiembrie, 1796).

În ciuda deteriorării stării de sănătate, s-a regrupat și a încercat din nou, suferind o înfrângere finală în Bătălia de la Rivoli pe 14 ianuarie 1797. I s-a acordat apoi poziția de guvernator militar al Ungariei și a fost promovat în gradul de feldmareșal în 1808, murind doi ani mai târziu la Buda.

Legături externe

• Constantin von Wurzbach, Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich, 1856-91, vol I, p. 22.
• Joseph Alvinczy Arhivat în 10 iulie 2007, la Wayback Machine.