Iuliu Mezei Câmpeanu

Date personale
Iuliu I. Mezei Câmpeanu
Născut	28 martie 1881 Turda
Decedat	24 octombrie 1943 Cluj
Căsătorit cu	1. Elvira Cseresznyes 2. Octavia Codanier
Copii	Octavia, Iuliu, Elvira
Naționalitate	română
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	avocat politician
Activitate
Rezidență	Austro-Ungaria, România
Domeniu	avocat, diplomat
Organizații	Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania, Partidul Național Țărănesc
Cunoscut pentru	avocat, diplomat, scriitor
Modifică date / text

Dr. Iuliu-Ioan Mezei Câmpeanu (n. 28 martie 1881, Turda – d. 24 octombrie 1943, Cluj) a fost un avocat, consilier de Legație la Budapesta și membru al Marelui Sfat Național Român la 1 decembrie 1918.

Originea și studiile[modificare | modificare sursă]

Iuliu-Ioan Mezei Câmpeanu a fost fiul lui Ioan Mezei Câmpeanu, care a fost septemvir (unul din cei șapte judecători) la Curtea Supremă a Ungariei^⁠(en)^[traduceți]. Acesta a fost descendent din familia nobiliară Câmpeanu de Satu Mare, devenit prin maghiarizare Mezei.^[1]

Mama sa a fost Ecaterina Mezei Câmpeanu, născută Rațiu, fiica lui Partenie Rațiu de Noșlac, strănepoată de frate a prepozitului Basiliu Rațiu, descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac) din Turda, atestată în Transilvania la începutul secolului al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de principele Gabriel Bethlen.

A studiat la Turda, Cluj și Budapesta. A fost doctor în drept al Universității din Budapesta.

Activitatea politică și diplomatică[modificare | modificare sursă]

Educat într-o familie cu puternice tradiții românești nu a ezitat să se alăture total, de multe ori cu riscul propriei vieți, luptelor pentru drepturile românilor ardeleni de unire cu România. Încorporat în armata austro-ungară în Primul Război Mondial, asistă la 18 octombrie 1918 în parlamentul de la Budapesta, la istoricul discurs al Dr. Alexandru Vaida-Voevod prin care s-a proclamat libertatea națională a Românilor din Ardeal și Banat.

S-a alăturat, chiar de la înființare, Consiliului Național Român din Budapesta, la 10 noiembrie 1918. A participat ca delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde a fost ales membru al Marelui Sfat Național Român la 1 decembrie 1918.

Pe 11 decembrie 1918 a fost numit Consilier de Legație la Budapesta ^[2], unde a funcționat pe durata de existență efemeră a Republicii Poporale Maghiare și apoi a Republicii Sovietice Maghiare condusă de Bela Kun. Una din cele mai importante acțiuni la care a participat a fost cea a repatrieirii, la schimb, a membrilor Coloniei Române din Budapesta și a sașilor, cu membrii familiilor funcționarilor maghiari din Sibiu. Printre familiile salvate de la moarte iminentă din mâna bolșevicilor unguri, a fost și familia lui Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent Român din Sibiu.

După ocuparea Budapestei de către Armata Română, a fost numit șef al cenzurii militare ^[3]^[4], de către Gen. Holban, Guvernatorul Budapestei, la 5.08.1919. Prin acțiunile sale, evocate în cartea sa de memorii Luptători români ardeleni, tipărită în anul 1940, a adus mari servicii României Mari. Demne de reținut sunt abilitățile lui diplomatice prin care l-a putut convinge pe ministrul de război Bartha să iscălească la 11 noiembrie, „cu creion chimic”, ordinul potrivit căruia „ofițerii, subofițerii și soldații români din Ardeal și Ungaria vor depune jurământul de credință în manile Consiliului Național Român” din Budapesta, nu celui „Național Maghiar”, cum a fost decretat cu puține zile mai înainte. Partea cea mai importantă a cărții o formează informațiile privitoare la Budapesta sub teroarea bolșevicilor și salvarea ei de către trupele române. Armata română a intrat în Budapesta la 3 august 1919. Odată cu evacuarea trupelor române în 14 noiembrie 1919, s-a repatriat împreună cu întreaga familie.

A fost avocat la Cluj. După decesul primei soții, din a doua căsătorie a avut trei copii, două fete au decedat de tinere și un fecior fără urmași. A fost înmormântat în parcela rezervată membrilor familiei Rațiu din cimitirul Bisericii Rățeștilor din Turda Veche (Cimitirul Central).

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Iuliu Mezei Câmpeanu, Luptători Români Ardeleni, Ed. Minerva, Cluj, 1940.
Iuliu Mezei Câmpeanu, Consilier de Legație la Budapesta
Gruparea teroristǎ "Bǎieții lui Lenin"
Autorizarea lui Iuliu I. Mezei Câmpeanu pentru tratative cu Guvernul Sovietic Maghiar privind schimbul de familii
Gen. Gheorghe Rusescu, comandantul trupelor care au ocupat Budapesta pe 3.08.1919
Gen. Ștefan Holban, Guvernator al Budapestei
Iuliu Mezei Câmpeanu, Ordin de numire ca Șef al Cenzurei militare
Iuliu I. Mezei Câmpeanu, Certificat de mulțumire cu mențiune din partea Gen. Holban
ASR Prințul Carol, Budapesta, 5.10.1919
Gen. Traian Moșoiu, Piața Mileniului din Budapesta, 7.11.1919
Iuliu I. Mezei Câmpeanu, Certificat de mulțumire din partea Gen. Moșoiu
Marele Arbore Genealogic al Familiei Ratiu de Noslac (Nagylak)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

^ mező (în l. maghiară) = câmp.
^ LEGÁȚIE, legații, s.f. Reprezentanță diplomatică permanentă inferioară în rang unei ambasade, condusă de un ministru plenipotențiar sau de un însărcinat cu afaceri. ♦ Localul, sediul acestei reprezentanțe. [Var.: legațiúne s.f.] – Din fr. légation, lat. legatio.
^ CENZÚRĂ s. f. 1. demnitatea și funcția de cenzor (1). 2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor și, în timp de război, asupra corespondenței trimise prin poștă; organ care exercită acest control. 3. funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. 4. critică, blam public. (< fr. censure, lat. censura)
^ Cenzura reprezinta controlul exercitat asupra oricarui mijloc de manifestare, atat din punct de vedere social, cultural, economic cat si artistic, prin care sunt inlaturate mesajele care sunt considerate ca fiind daunatoare pentru un anumit grup vizat. Cenzura militara reprezinta o ramura a cenzurii, scopul acesteia fiind foarte bine argumentat; cenzura militara consta in pastrarea secreta a tehnicilor, a strategiilor si a principalelor puncte de reper militare.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Iuliu I. Mezei Câmpeanu, Luptători români ardeleni. Cuvânt introduciv de: Alexandru Vaida Voevod și Liviu Cigăreanu, Editata de Zoe Mezei Câmpeanu, Tip. Minerva, Cluj, 1940.
Ilie Furduiu, Despre vremurile când românii ardeleni curajoși sfidau interdicțiile privind simbolurile noastre naționale: Tricolorul și Deșteaptă-te, române!, dacoromania-alba.ro/nr55.
Ilie Furduiu, Cerem dreptate și respect pentru eroul român Iuliu Mezei Câmpeanu, dacoromania-alba.ro/nr56.
Ilie Furduiu, Războiul româno-maghiar din anul 1919 (II), dacoromania1.go.ro/nr17.
Ioan Tepelea, „DIN NOU DESPRE IULIU MANIU”, Convorbiri Literare, 2004.
Augustin Rațiu, Sentința Tribunalului Comitatului Turda din 1 aprilie 1829; ziarul „Turda”, nr. 34 din 24 august 1924.
Augustin Rațiu, Pro Memoria - genealogia familiei Rațiu, ziarul „Arieșul”, anul III, Nr. 34, din 19 Aug. 1928.
Augustin Rațiu, Din trecutul familiei Rațiu, manuscris nepublicat, 1970.
Ioan Gheorghe Rațiu, Marele Arbore Genealogic al Familiei Rațiu de Noșlac (Nagylak), [1],[2]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Despre vremurile când românii ardeleni curajoși sfidau interdicțiile privind simbolurile noastre naționale: Tricolorul și Deșteaptă-te, române! pe situl www.dacoromania-alba.ro
Cerem dreptate și respect pentru eroul român Iuliu Mezei Câmpeanu pe situl www.dacoromania-alba.ro
Războiul româno-maghiar din anul 1919 (II) Arhivat în 13 decembrie 2014, la Wayback Machine.
O comemorare necesară pentru prietenia româno – maghiară^{[nefuncțională]} pe situl Napoca.news
Anul de glorie al Armatei Romane 3 aug.1919 Arhivat în 4 martie 2016, la Wayback Machine.
TRIUMFUL GENERALULUI MOȘOIU IN TRANSILVANIA - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
GENERAL ȘTEFAN HOLBAN - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

[1] ző (în l. maghiară) = câmp.

[2] LEGÁȚIE, legații, s.f. Reprezentanță diplomatică permanentă inferioară în rang unei ambasade, condusă de un ministru plenipotențiar sau de un însărcinat cu afaceri. ♦ Localul, sediul acestei reprezentanțe. [Var.: legațiúne s.f.] – Din fr. légation, lat. legatio.

[3] CENZÚRĂ s. f. 1. demnitatea și funcția de cenzor (1). 2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor și, în timp de război, asupra corespondenței trimise prin poștă; organ care exercită acest control. 3. funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. 4. critică, blam public. (< fr. censure, lat. censura)

[4] Cenzura reprezinta controlul exercitat asupra oricarui mijloc de manifestare, atat din punct de vedere social, cultural, economic cat si artistic, prin care sunt inlaturate mesajele care sunt considerate ca fiind daunatoare pentru un anumit grup vizat. Cenzura militara reprezinta o ramura a cenzurii, scopul acesteia fiind foarte bine argumentat; cenzura militara consta in pastrarea secreta a tehnicilor, a strategiilor si a principalelor puncte de reper militare.

[1]

[2]

[3]

[4]