Ipotești, Suceava

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ipotești
—  Sat  —
Vedere panoramică spre Ipotești
Ipotești se află în Romania
{{{alt}}}
Ipotești
Localizarea satului pe harta României
Ipotești se află în Județul Suceava
{{{alt}}}
Ipotești
Localizarea satului pe harta județului Suceava
Coordonate: Coordonate: 47°37′18″N 26°17′4″E / 47.62167°N 26.28444°E / 47.62167; 26.2844447°37′18″N 26°17′4″E / 47.62167°N 26.28444°E / 47.62167; 26.28444

Țară  România
Județ Actual Suceava county CoA.png Suceava
Comună Ipotești

Altitudine 372 m.d.m.

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poștal 727325

Ipotești este o localitate în județul Suceava, reședința comunei cu același nume.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Prima atestare documentată a satului Ipotești apare în 1586, când într-un document în limba slavonă se vorbește despre vătămanul/hotarnicul Simașco din Epotesci. Referirile din secolul XVII sunt însă mult mai numeroase. Astfel, un document din 1638 amintește de "megiașii" din Epotest, iar un altul din 1666, vorbește despre boierul Ursache care primea Ipoteștiul ca moșie.

Drumul care face legătura dintre Suceava și Ipotești (și care continuă spre Bosanci, Liteni și mai departe) a fost atestat documentar pentru prima dată în vremea lui Ștefan cel Mare, în anul 1456, sub numele de "drumul cel mare al Sucevei", deși probabil vechimea acestuia este cu mult mai îndelungată. Două secole mai târziu, în 1663 acesta era numit "drumul cel vechiu de vine de la Suceava", pentru ca în 1726 să i se spună "drumul cel mare, iar în 1753 "drumul Harabagiilor" sau "calea mare". [1]

Învățământ[modificare | modificare sursă]

Prima școală din Ipotești (“Școala de Sus”), a fost înființată în anul 1894 și era alcătuită din două săli mari de clasă, o cancelarie și locuința directorului. Un an mai târziu, Gazeta Bucovinei” din Cernăuți, scria: „Comuna Ipotești, vestită odată prin sărăcia locuitorilor cari își petreceau zile întregi prin cârșme, a devenit azi o comună cinstită și’n loc să afle sprijin la puternicii zilei este așa de vitrig tratată! Văzând Ipoteștenii cumcă sunt cei mai scăpătați și remași de râsul lumei, au eșit din întunericul neștiinței la lumină și și-au zidit o școală frumoasă cu gândul ca să pregătească măcar copiilor lor un trai, un viitor mai fericit. Lepădându-se adecă cu toții de beutura holercei, au împodobit Ipoteștenii, în semn de mulțumire și aducere aminte, mai întâi casa lui Dumnezeu, au ridicat o clopotniță nouă și au și cumpărat trei clopote mari, cari duc prin sunetul lor curat în toată țara vestea despre mila celui prea înalt, care s’a îndurat și de locuitorii Ipoteștilor”.[2] În 1895, la această școală studiau 258 de elevi, dintre care 150 de fete și 108 băieți.

Religie[modificare | modificare sursă]

Majoritatea locuitorilor din satul Ipotești este de religie ortodoxă, baptistă sau penticostală. Prima biserica ortodoxă din Ipotești a fost construită în jurul anului 1830. Actualmente, slujbele se țin într-o biserică nouă cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil", care a fost sfințită în anul 1995. Biserica Penticostală din Ipotești a fost înființată în 1923, iar Biserica Baptistă, trei ani mai târziu, în anul 1926.

Controverse[modificare | modificare sursă]

Locuitorii satului Ipotești vorbesc, pe lângă limba română, și limba ucrainiană (ruteană). Există mai multe versiuni orale care circulă pe teritoriul satului și care încearcă să explice acest fenomen. Conform uneia dintre ele, locuitorii cu numele de familie având rezonanță slavă ar fi descendenții unei etnii din Carpații Galiziei (între Ucraina și Polonia). O altă versiune orală susține că strămoșii locuitorilor din Ipotesti ar fi fost, de fapt, soldați cazaci stabiliți în sat, undeva în Evul Mediu, în urma unei bătălii pierdute. Există însă și surse orale care consideră că locuitorii satului ar fi de origine română, dar că ar fi trecut în perioada 1786 - 1849 printr-un întreg proces de ucrainizare forțată.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Emil Ioan Emandi, Mihai Ștefan Ceaușu, Să nu dărâmi, dacă nu știi să construiești, Editura "Glasul Bucovinei", Rădăuți-Iași, 1009, p. 54.
  2. ^ “Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 80, Cernăuți, Dumineca 8 Octomvrie 1895.