Ion I. Moța

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ionel Moța)
Ion I. Moța
Date personale
Nume la naștereIonel Moța
Născut5 iulie 1902
Orăștie, comitatul Hunedoara, Austro-Ungaria
Decedat (34 de ani)
Majadahonda, Spania
PărințiIoan Moța
Maria Moța, născută Damian
Frați și suroriAna I. Moța
Elvira I. Moța
Căsătorit cuIridenta Moța
CopiiMihail și Gabriela
Cetățenie Regatul României
Austro-Ungaria
ReligieCreștin Ortodox
OcupațiePolitician
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicGarda de Fier (1927-1937)
Alma materUniversitatea din Paris
Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Universitatea Grenoble-Alpes
ProfesieAvocat

Ion I. Moța (nume la naștere Ionel Moța; n. , Orăștie, Austro-Ungaria – d. , Majadahonda, Spania) a fost un politician român de extremă dreaptă și membru fondator al Legiunii Arhanghelul Mihail, cunoscută și sub denumirea de Garda de Fier sau Mișcarea Legionară.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ionel Moța s-a născut în data de 5 iulie 1902, în Orăștie, comitatul Hunedoara, Austro-Ungaria (astăzi în județul Hunedoara, România). A fost fiul preotului ortodox și publicistului român, Ioan Moța. S-a căsătorit în data de 18 august 1927 cu sora lui Corneliu Zelea Codreanu, Iridenta, având cu aceasta doi copii, Mihail și Gabriela.

A tipărit la Orăștie, la Editura și Tipografa „Libertatea”, traducerea falsului cunoscut drept "Protocoalele Înțelepților Sionului", o lucrare propagandistică antisemită întocmită de poliția secretă țaristă înainte de Primul Război Mondial, după ediția franceză a lui Roger Lambelin, cu comentariile profesorului Ion C. Cătuneanu și avocatului Emilian Vasiliu-Cluj.[1]

Studii[modificare | modificare sursă]

Ion Moța a studiat dreptul la Universitatea din Paris (1920-1921), la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și la Universitatea din Grenoble. Teza sa, terminată în anul 1932 la Universitatea din Grenoble, a fost intitulată „Securitatea Juridică în Comunitatea Națiunilor”.

Războiul civil spaniol[modificare | modificare sursă]

Cu acordul lui Corneliu Zelea Codreanu, în 1936 a plecat să lupte în Războiul civil din Spania, împotriva forțelor republicane. A căzut la 13 ianuarie 1937 împreună cu Vasile Marin în luptele din localitatea Majadahonda, aproape de Madrid, în rândurile armatei franchiste. Cei doi au fost declarați eroi ai Mișcării Legionare și au fost înmormântați la „Casa Verde” (sediul Mișcării Legionare).

După cel de-Al Doilea Război Mondial, un grup de legionari din exil au luat inițiativa de a ridica o cruce în locul unde au murit Ion Moța și Vasile Marin. În data de 13 septembrie 1970, cu sprijinul regimului franchist spaniol, chiar pe locul unde au murit cei doi tovarăși de luptă (legionarii numindu-se „camarazi”), legionarii au construit un mausoleu monumental, unde, în fiecare an, la 13 ianuarie se ține o ceremonie de comemorare.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ion I. Moța - Spiritul de jertfă i-a adus sfârșitul Arhivat în , la Wayback Machine., Adriana Diana Grigore, Historia, accesat la 25 aprilie 2016

Legături externe[modificare | modificare sursă]