Ion Onoriu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ion Onoriu
Ion Onoriu1.jpg
Informații generale
Data și locul nașterii România 1937, Fântânele, Dâmbovița
Data și locul decesului România 1998, București
Gen muzical lăutărească, populară
Ocupație acordeonist
Instrument(e) Acordeon
Case de discuri Electrecord

Ion Onoriu (n. 1937 Fântânele, Dâmbovița - d. 1998 București) a fost un acordeonist, interpret virtuoz de muzică lăutărească și șef de ansamblu român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în 1937 în satul Fântânele (jud. Dâmbovița).

Începuturi[modificare | modificare sursă]

În 1944 primește de la tatăl său o armonică cu 40 de bași (un strămoș al acordeonului). În 1953 își cumpără primul acordeon cu care înregistrează în același an primele materiale la Radio, în orchestra vărului sau primar Constantin Mirea.

Cariera artistică[modificare | modificare sursă]

În 1955 înregistrează primul său album solo, tot la Radio. În perioada 1965 - 1975 înregistrează 14 discuri la Casa Radio și la Electrecord, apare în numeroase emisiuni de televiziune (în special emisiuni de revelion). În aceeași perioadă are primele turnee internaționale (notabile fiind cele din Ierusalim și Paris, dar și concertele la restaurantele românești din New York: „Rapsodia Română" și „Transilvania").

În 1974 realizează numeroase înregistrări la Radiodifuziunea Română, sub acompaniamentul Orchestrei de Muzică Populară Radio dirijată de Radu Voinescu. Între melodiile înregistrate se numără: Jalea țiganului, Sârba de la Poenari sau Brâu ca la Ologeni.

În 1975 își alcătuiește propria orchestră, împreuna cu țambalistul Toni Iordache, trompetistul Costel Vasilescu și clarinetistul Mieluță Bibescu.

La televiziune[modificare | modificare sursă]

În perioada 1992 - 1994 are numeroase apariții la televiziune alături de soția sa Gabi Luncă, într-o orchestra ce îi avea ca membri pe George Udilă (clarinet), Gheorghe Lambru (acordeon), Carmen Piculeață (vioară), Leonard Iordache (țambal), Ghiță Coadă (contrabas), Costel Vasilescu (trompetă). Din 1993, Ion Onoriu nu mai cântă decât la slujbele Bisericii Penticostale din București, retrăgându-se complet de pe scena muzicală.

Stilul de interpretare[modificare | modificare sursă]

Daca violoniștii și suflătorii (clarinet, taragot, nai, fluier) pot fi ușor identificati după culoarea sunetului la care participă afectiv prin vibrato, stacatura, ornamente etc., acordeoniștii sunt mai greu de identificat datorită specificului instrumentului. Unul din aceste cazuri excepționale este Ion Onoriu.

Înca de tânăr, acesta nutrea o mare dorință de a-și dezvolta un stil propriu (ca dovadă stau înregistrările sale din anii `50), având în vedere că la Radio și, din 1957, la Televiziune se transmiteau zilnic emisiuni de folclor din care nu lipseau nume celebre, adevărați maeștri ai acordeonului.

Între influențele sale se numără școala de la Bucuresti (Marcel Budală, Ilie Udilă și Dorel „Cocoșatu`” Păun) dar și scoala banato-sârbească, influență foarte rară pentru acordeoniștii generației `50 (Marcel Todor sau Tomică Miljic senior).

Filonul folcloric de la care pleacă Ion Onoriu este un factor decisiv în formarea stilului personal, la care se adaugă improvizația caracteristică muzicii lăutărești urbane (mahala).

Rămâne o influență de marcă pentru stilurile, dezvoltate ulterior, în special de către Bebe Șerban și Vasile Pandelescu.

Discografie[modificare | modificare sursă]

  • ST-EPE 01678: Ion Onoriu — Acordeon (disc Electrecord, 1978)
  • EDC 904: Comori ale muzicii lăutărești. Ion Onoriu – acordeon (CD Electrecord, 2009)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cosma, Viorel: Lăutarii de ieri și de azi, Editura "Du Style", București (ediția a II-a, 1996 – pag. 382)

Legături externe[modificare | modificare sursă]