Ion Cantacuzino

Acest articol se referă la Ion Cantacuzino, microbiolog și imunolog român. Pentru alte sensuri, vezi Cantacuzino.

0
Membru al Academiei Române

Ion Cantacuzino
Academicianul Ion Cantacuzino
Născut	25 noiembrie 1863 București
Decedat	14 ianuarie 1934 București
Naționalitate	română
Domeniu	Medicină
Instituție	Facultatea de Medicină din București
Alma Mater	Facultatea de Medicină din Paris
Cunoscut pentru	Întemeietorul Institutului de Seruri și Vaccinuri si al Laboratorului de Medicină Experimentală a Facultății de Medicină din București
Societăți	Academia Română

Ion Cantacuzino, cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, (n. 25 noiembrie 1863, București; d. 14 ianuarie 1934, București ) a fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală.

Biografie

Ion Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul "Louis le Grand"), cât și cele superioare (filosofie, 1882 - 1886, științe naturale, 1886 - 1891 și medicină, 1887 - 1894) la Paris. În 1895 obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: "Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme" (în limba română, "Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism"). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul "Pasteur" din Paris ca asistent al lui Ilia Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.

Întors în țară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca "Institutul de Seruri și Vaccinuri" (1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de "Medicină Experimentală" (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, "Revista Științelor Medicale" (1905), "Annales de Biologie" (1911) și "Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie".

Activitatea științifică

Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino", metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică.

Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).

Legături externe

• Site-ul Institutului Cancacuzino: Viața și opera profesorului Ion Cantacuzino