Ioan Arbore

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan Arbore
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Cucuteni, Iași, România Modificați la Wikidata
Decedat (62 de ani) Modificați la Wikidata
Mănăstirea Văcărești, București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Gradulgeneral-maior  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieAl Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiOrdinul Coroana României  Modificați la Wikidata

Ioan P. Arbore (n. 23 februarie 1892, satul Cucuteni, județul Iași – d. 25 decembrie 1954, Închisoarea Văcărești) a fost un general de divizie și politician român, care a luat parte la ambele războaie mondiale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la forțarea Prutului (1941) și la marile bătălii de la Stalingrad și Cotul Donului. Apoi Ioan Arbore a devenit subsecretar de stat.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ioan Arbore, descendent din familia hatmanului Luca Arbore (d. 1523), și-a petrecut copilăria în Dobrogea, în apropierea Deltei, la Sarinasuf, unde tatăl său era preot. Mai avea un frate, profesor de limba română la Focșani. S-a decis pentru o carieră de ofițer, pe care a parcurs-o, de la gradul de sublocotenent până la gradul de general prin puterile lui, fără a fi ajutat de cineva din afară.[1]

După absolvirea studiilor militare la Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1909-1911),[2] a devenit sublocotenent în 1911, apoi locotenent în 1914. Cu acest rang a luptat la intrarea României în Primul Război Mondial. În anul 1917 a fost avansat la gradul de căpitan și comandant de baterie tunuri de câmp. Și-a terminat educația militară la Școala Superioară de Război în Paris (1919-1921) facut maior (1920). Apoi a preluat diferite funcții de comandă în regimente de artilerie de stat major și avansat în 1929 la gradul de locotenent-colonel și la 16 octombrie 1935 la gradul de colonel,[2] fiind numit comandant unui regiment.[3]

La 10 mai 1941, cu puțin timp înaintea intrării României în al Doilea Război Mondial, a fost înaintat la gradul de general de brigadă.[2] A fost numit comandantul brigăzii a III-a mixte, iar un an mai târziu, în 1942, comandantul brigăzii de fortificații nr. II. A devenit șef de stat major al Armatei a III-a între 1942-43, apoi, numit general de divizie, subșef al Marelui Stat Major.[4]

În perioada între 14 iulie 1943 - 23 august 1944 a fost subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naționale pentru Aprovizionare (din 1 septembrie 1942: Ministerul Economiei Naționale pentru Aprovizionarea Armatei și Populației Civile), funcție care avea sa-i atragă condamnarea și moartea.[5]

După instalarea guvernului Petru Groza, generalul de divizie Ioan Arbore a fost trecut din oficiu în poziția de rezervă, alături de alți generali, prin decretul nr. 860 din 24 martie 1945, invocându-se legea nr. 166, adoptată prin decretul nr. 768 din 19 martie 1945, pentru „trecerea din oficiu în rezervă a personalului activ al armatei care prisosește peste nevoile de încadrare”.[6]

Pe 24 mai 1945 a fost arestat alături de Ion Marian (fost ministru al agriculturii), și Ion Sandu (fost subsecretar de stat la culte). Pe 3 octombrie la secția a VIII a Curții Criminale din București a început judecarea „lotului de miniștri antonescieni, autorii aservirii României la carul imperialismului fascist german”, cum îi caracteriza „Scînteia. Pe 9 octombrie Comitetul de judecată al Curții Criminale secția a VII-a a pronunțat sentința în procesul miniștrilor antonescieni. Ioan Arbore a fost condamnat la 10 ani de temniță grea. Imediat după proces, generalul a fost dus la închisoarea Aiud unde avea să execute cea mai mare parte a pedepsei.[1]

Condamnat mai apoi la muncă silnică pe viață, a fost închis mai întâi la penitenciarul Jilava. După aceea, grav bolnav (hipertensiv), a fost adus nu pentru a fi tratat, ci pentru a fi la dispoziția Securității, în vederea șantajului, pentru obținerea unor declarații compromițătoare în schimbul tratamentului medical, la Văcărești.[7] Avea să-și găsească sfârșitul în spitalul penitenciar de acolo, cu capul despicat în patru, cu creierii pe un colț de masă, stâlciți de lama toporului.[8]

Decorații[modificare | modificare sursă]

Generalul a fost decorat printre altele cu:[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Știri culturale
  2. ^ a b c Decretul Conducătorului Statului Român nr. 1.358 din 9 mai 1941 pentru înălțări în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 109 din 10 mai 1941, partea I-a, p. 2.529.
  3. ^ a b Enciclopedia României
  4. ^ A. Duțu, F. Dobre, F., L. Loghin: "Armata română în al doilea război mondial (1941-1945). Dicționar enciclopedic", Editura Enciclopedică, București 1999, p. 27-28
  5. ^ Stelian Neagoe - "Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995" (Ed. Machiavelli, București, 1995)
  6. ^ Decretul regal nr. 860 din 24 martie 1945 pentru treceri în pozițiunea de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXIII, nr. 70 din 26 martie 1945, partea I-a, p. 2.259.
  7. ^ Ioan Arbore[nefuncțională]
  8. ^ Ionuț Băiaș, Cezarina Bărzoi
  9. ^ Decretul Regal nr. 1.906 din 8 iunie 1940 pentru numiri de membri ai ordinului „Coroana României”, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 131 din 8 iunie 1940, partea I-a, p. 2.790.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Alesandru Duțu, Florica Dobre: „Drama generalilor Români: 1944-1964”, Editura Enciclopedică, București 1997