Ilie Borz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ilie Borz (n. 1912, Ratovei, Sălaj; d. 1954, Aiud) a fost un preot greco-catolic ucis de regimul comunist în închisoarea de la Aiud pentru refuzul de a se lepăda de credința sa.

Preambul[modificare | modificare sursă]

Ratoveiul copilăriei lui Borz - astăzi aproape părăsit

Prin Decretul 358 din 1 decembrie 1948 al statului comunist, Biserica Greco-Catolică este desființată, iar bunurile acesteia trec, fie în proprietatea statului, fie în proprietatea Bisericii Ortodoxe.

În aceste condiții, mărinanii devin ortodocși în majoritate covârșitoare, fără voia lor, iar greco-catolicii din Marin sunt nevoiți să activeze în ilegalitate timp de 41 de ani. Ei erau în majoritate credincioși terțiari din Ordinul al III-lea franciscan, înființat de preotul Miron Biluca. Biserica greco-catolică din Marin a dat și un preot martir, Ilie BORZ (născut în cătunul Ratovei), care a refuzat să-și lepede credința și astfel a murit maltratat și schingiuit în închisoarea politică comunistă de la Aiud, în anul 1952.

Martiriul părintelui Borz este consemnat în mai multe cărți despre persecuția Bisericii Greco-Catolice: Biserica furată (1990)[1] și Persecuția Bisericii Unite (1994) de A. Rațiu[2], Istoria Bisericii Universale și a Bisericii Românești (1994), de I. M. Bota[3], Părintele Martir Ilie Borz de Ana-Maria Tudoș (2002) [4], Istoria marii prigoane contra Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolice, între anii 1948-1998 (1998) [5] și Martirologiul românesc vol. I (2005), de A. Moisin[6]. Foarte multe și oportune investigații au fost realizate de către preotul Florin Mărincaș pentru lucrarea sa de licență cu titlul “Contribuția preotului Ilie Borz în cadrul rezistenței Bisericii Greco-Catolice în satul Drighiu și în satele învecinate” prezentată la finalizarea studiilor teologice din cadrul Universității “Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Greco-Catolică. Aceste informații au fost sintetizate, de către același autor, în articolul “Părintele martir Ilie Borz“, publicat în revista “Flori de crin“ (nr. 3 – 24/2007), revistă de spiritualitate editată de Episcopia Greco-Catolică Oradea[7].

Preotul martir Ilie BORZ (1912-1952) - Marin, Sălaj

Nașterea și tinerețea preotului Borz[modificare | modificare sursă]

Ilie Borz, viitorul martir al Bisericii Greco-Catolice, s-a născut în anul 1912 în satul Ratovei, comuna Marin, județul Sălaj. Părinții, Florian si Maria, erau agricultori. Tatăl se mai ocupa și cu reparatul oalelor prin sat și satele vecine.

Copilul Ilie Borz a urmat clasele I - III primare la Marin, apoi a continuat gimnaziul la Zalău (forma "fără frecvență"), dovedindu-se a fi un elev foarte capabil. Un profesor din comisia de bacalaureat chiar se exprimase că la examen picaseră "copiii de mari doctori", în timp ce acest Borz îmbrăcat în ițari reușise! Astfel s-a remarcat și a fost solicitat de către multe familii de intelectuali să le mediteze fiii.

Studiile liceale le-a făcut la liceul «Samuil Vulcan» din Beiuș, în perioada 1932-1935. A fost un elev eminent terminând în fiecare an «cu laude» si având din partea Episcopiei de Oradea bursă de merit. În această perioadă a primit sprijin material și moral din partea cuvioasei surori Cecilia Maniu. În fotografie îl putem vedea pe absolventul de liceu Ilie Borz, în anul 1935.

Iconiţa primită de preotul Ilie Borz cu ocazia hirotonirii sale de către IPS Dr. Traian Frenţiu, episcop greco-catolic de Oradea (29-30 iunie 1940)

Și-a continuat studiile la Institutul Teologic Oradea unde a fost susținut cu o bursă de P.S. Valeriu Traian Frențiu care l-a "acceptat ca pe propriul lui fiu". În anul școlar 1936-1937, studentul Borz Ilie a fost învățător suplinitor în satul Marin. Era descris ca având o ținută demnă, dar caldă în relația cu elevii. A predat și ore de religie pe care elevii le agreau foarte mult, câstigându-și simpatia atât a elevilor cât si a părinților lor.

Ilie Borz cu familia, la hirotonirea sa ca preot - 29 iunie 1940

După absolvirea Institutului Teologic a fost hirotonit preot celibatar de către P.S. Valeriu Traian Frențiu în data de 29 iunie 1940 de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Amândoi vor fi martirizați de regimul comunist! I s-a oferit să urmeze studii la Roma dar la insistențele mamei sale, care se temea să nu-l piardă în preajma războiului, a renunțat. A fost hirotonit preot în 29 iunie 1940 la Oradea, cum stă scris pe iconița tipărită cu acest prilej.

Scriind despre acest Preot-martir, care a fost Părintele Ilie Borz, poeta Ana Maria Tudoș [8] se referă la "misteriosul plan al Bunului Dumnezeu": «într-adevăr, nu vom ști în această viață de ce într-o familie Dumnezeu stabilește o anume ordine a nașterilor la date mereu imprevizibile de către părinți, dar foarte precise în planul Său, de ce pe unii copii îi ia la El de mici, pe alții îi lasă, de ce unul este chemat pentru un anumit plan, altul pentru cu totul alt plan etc.. Așa a fost și în familia în care s-a născut Ilie Borz. O familie modestă, dintr-un cătun pierdut la o margine de codru, dovedind încă o dată că în planurile lui Dumnezeu însemnătatea lumească a unei localități nu înseamnă nimic, El stabilind locul de naștere al fiecăruia după cu totul altă motivație și împărțind darurile Sale după cum vrea, indiferent că pruncul se naște într-un cătun sau într-o metropolă. Viitorul preot chemat la martiraj, Ilie Borz, cu greu putea avea ca loc de naștere o localitate mai umilă, pentru că aceasta aproape că nici nu avea statut de localitate de sine stătătoare. Familia Borz avea casa la liziera de Nord-Est a pădurii Grumii, din cătunul Ratoveghi II (cătunul a fost împărțit în diviziunile I și Il, din raționamente administrative), a cărui existență era mereu disputată între satul Marin și comuna Valcăul de Jos; atunci făcând parte din Plasa Șimleul Silvaniei, Ținutul Crișana, apoi, începând din comunism, a fost trecut la județul Sălaj. Tatăl viitorului preot se numea Florea Borz și și-a luat de soție o fată din satul Marin (aflat dincolo de un deal la mai puțin de un kilometru de pădurea Grumii), anume Maria, care i-a născut 7 copii.»

Pastorația până la 1948[modificare | modificare sursă]

Și-a început pastorația în satul Bobota, județul Sălaj unde după șase luni a cedat această parohie numeroasă în favoarea unui preot cu familie și a preluat parohia Drighiu. Era anul 1941. Până în anul 1948 părintele Ilie se ocupă de creșterea spirituală a credincioșilor și reușeste să construiască o biserică mare cum nu mai era în satele vecine, este adevărat cu multă trudă si zel. Banii în mare parte erau luați de la diferiți săteni care au vândut animale imprumutându-l pe părintele care îi returna eșalonat după cum reușea să-i adune de la credincioși. Dacă în anul 1945 s-a sfințit temelia noii biserici, în 1946 biserica era ridicată în roșu, iar în 1947 era deja tencuită. Anul 1948 găsește biserica terminată exterior, crucile fiind puse pe turle, aceasta dată regăsindu-se înscrisă și astăzi deasupra celor două intrări ale bisericii. În fundația bisericii în cele patru colțuri și în altar au fost introduse în sticle și zidite în temelie documentele care cuprindeau fondatorii acesteia.

Părintele Ilie și-a văzut realizat acest vis, însă nu s-a putut bucura de roadele sacrificiilor lui și ale credincioșilor săi deoarece blestemul comunist a condamnat la martiriu întreaga biserică cât și pe inimosul preot. Tot în aceeași perioadă în satul Aleuș, care era afiliat localității Drighiu, părintele a ridicat din temelii biserică nouă. Apoi concomitent în comuna Nușfalău, sub îndrumarea lui s-a început noua biserică care la trecerea părintelui în clandestinitate a rămas în faza de «roșu». Cu toate greutățile întâmpinate în lucrările de construcție a bisericilor, pe primul loc rămânea tot viața spirituală a credincioșilor pe care nu-i va părăsi nici după ce biserica greco-catolică va fi desființată. Era foarte darnic, oamenii mărturisesc că tot ce primea împărțea, mai ales săracilor. Avea si o vorbă pe care o repeta destul de des în mai toate împrejurările : «Doamne fii preamărit !», ceea ce ne convinge că părintele era mereu cu gândul la Bunul Dumnezeu și în acelasi timp în comuniune cu El.

Părintele Ilie Borz se ocupa de credincioși, de copii, de tineret cu o hărnicie și un zel cum numai un preot atât de bun ca el o mai putea face. Era un preot cult, avea multe cărți (în latină, franceză etc.), care la prigoană au fost ascunse din fața comuniștilor, dar până la urmă tot au ars.

Viața spirituală a Părintelui Ilie Borz era străbătută de evlavie, blândețe și grija unei permanente legături cu Dumnezeu. Poeta Ana Maria Tudoș, care pe, atunci era copilă, își amintește bine de el, arătând ce a impresionat-o: «... și-i aud vocea cu o blândețe infinită: "Doamne, fii mărit!". Spuneți-i cum doriți, numai "tic verbal" să nu-i spuneți acestei sintagme! Pentru că atunci când spui "tic" presupui ceva automat, ceva fără prea mare atenție, din pură obișnuință, ori Părintele Ilie Borz când spunea aceste cuvinte, le spunea cu mare încărcătură de adorație! Ceea ce presupune și atenție, intuind-o din privirea lui fixată undeva în veșnicie. Cu toate că se folosea de această expresie foarte des, aceasta nu dovedește de fapt altceva decât numai gândul lui mereu la Bunul Dumnezeu, mereu în legătură cu El. Toată conversația lui, cu orice persoană, de orice vârstă, era presărată cu această expresie care avea darul de a-i aduce pe cei doi interlocutori cu gândul la Creator! Convingerea mea întreagă este că Părintele Ilie Borz era sfânt, înainte de a deveni și martir în temnița de la Aiud!». Iar în alt loc vorbea despre el: «Un tânăr frumos, aproape după canoane, mai ales ochii, de o inteligență, de o frumusețe deosebită, a căror privire țintesc cerul! Veșnicia!... despre acest om nu se putea spune nici de către dușmanii lui că făcea ceva din obligație! O spunea privirea, zâmbetul, starea aceea de bine pe care o au scrisă pe față toți cei ce se lasă în grija Providenței!»[9]

Martiriul preotului Ilie Borz[modificare | modificare sursă]

În luna octombrie 1948 comuniștii hotărăsc printre nenumăratele atrocități și arestarea episcopilor, preoților și credincioșilor greco catolici care se opun trecerii sub tutela ortodoxiei. Parohul din Drighiu nu a fost printre aceia care s-a lăsat impresionat de amenințările comuniștilor și parcă cu mai mult zel și dăruire îl predica pe Isus cel răstignit în biserica care începea să urce Calvarul. Cuvintele sale de la amvon au fost profetice mărturisind credincioșilor : « Nori negri plutesc peste biserica noastră, dar voi să nu vă lăsați credința chiar de veți fi duși spre eșafodul morții». Părintele Ilie își întărea argumentația aducând ca martori obiectele sfinte din biserica, el spunând atunci: « ...tot ce vedeți în biserica aceasta îmi este martor de ceea ce v-am spus: altarul, icoanele, chiar și cuiele din pereți... »

Un moment de referință pentru această perioadă, înainte ca părintele Ilie să-și înceapă misiunea clandestină a fost o liturghie ținută în partea de miazăzi a bisericii împreună cu credincioșii în iarna anului 1948-1949. Aceasta s-a întâmplat după ce autoritățile comuniste i-au interzis părintelui să mai intre în biserică. Sătenii au umplut marea curte a bisericii arătându-și solidaritatea cu părintele lor, dar și opozitia față de noul regim care voia să-i treacă cu forța la ortodoxie. Oamenii din sat erau bucuroși că pot participa la o liturghie greco-catolică, mai ales că în ultimul timp în biserică slujbele se făceau doar cu cantorul satului Pop Dumitru. Ca peste tot au apărut si trădătorii care au anunțat securitatea din Șimleu-Silvaniei care și-a trimis «prozeliții» în sat. Era timpul când se cânta «Cuvine-se cu adevărat» la liturghie când «slugile regimului» au încercat întreruperea ei. Pentru că enoriașii nu s-au intimidat, iar părintele i-a rugat să-l lase să termine slujba, aceștia au cedat așteptând momentul arestării lui. După Sfânta Liturghie părintele Ilie a fost condus de securiști la casa parohială, a fost interogat și amenințat cu suferință grea și chiar cu moartea dacă nu semnează trecerea la ortodoxie. Spre surprinderea lor acesta a rămas de neclintit. Securiștii încercând să-și argumenteze atitudinea în fața mulțimii de credincioși care erau solidari cu părintele lor, au ieșit din casa parohială și au afirmat despre părintele că este în slujba străinilor dușmani ai țării și regimului. Într-un moment când a fost lăsat singur în cameră, cu toate că la ușa erau gardieni, câteva credincioase din sat au pătruns în casă, l-au îmbrăcat pe părinte în haine țărănești, cu suman și chiar cu batic si l-au scos printre aceștia scăpându-l spre drumul Aleușului.

Și-a continuat misiunea în «subteran», adică în mod clandestin, săvârșind Sfinte Liturghii în casele unor creștini devotați, de regulă noaptea, cu geamurile acoperite la care participau uneori chiar zeci de credincioși care în prealabil se anunțau unii pe alții. Înainte de slujba părintele îi mărturisea pe participanți pentru ca roadele să fie mai mari. A săvârșit în ascuns în afara liturghiilor, cununii, botezuri și masluri cu prețul libertății, în satele: Drighiu, Aleuș, Halmășd, Plopiș, Nușfalău, Cosniciu de Jos, Cosniciu de Sus, Valcău de Jos, Valcău de Sus, Boghiș, Ratovei, Marin, Crasna.

Pe la începutul anului 1950 se predă de bunăvoie autorităților comuniste care au început să-l amenințe si să-l persecute pe Părintele Biluca Miron dar și pe preoții care îndrăzneau să țină piept regimului uzurpator. Din declarațiile adunate de la martorii în viață ai acelor evenimente rezultă că părintele a fost închis la Jilava foarte scurt timp după care a fost mutat la Aiud. Acești martori și-l amintesc foarte slăbit după atâtea chinuri îndurate, dar mereu în rugăciune, dovedind o dârzenie fără margini. Un martor din închisoarea Aiud mărturisește că părintele i-ar fi spus în timp ce erau școsi în curtea închisorii : «eu voi muri mâine». După o asemenea mărturie nu-i rămânea părintelui decât reculegerea și «rugăciunea din grădina Ghețimani», asemenea lui Christos.

Părintele Ilie a trăit acele vremuri în care nu mai era timp de plâns pe umărul aproapelui ci se cerea imperios un răspuns la chemarea Domnului : «Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea si să mă urmeze» (Luca 9,23). Domnul i-a șoptit în inima sa ce are de făcut și l-a susținut, iar rodul a venit fiind foarte bogat parcă întărind cuvintele lui Tertulian :«Sanguis martyrum semen christianorum» (Sângele martirilor, sămânța creștinilor). Prin asemenea oameni sfinți Biserica a rămas curajoasă și consecventă în acele timpuri grele, purtată de suflul Spiritului Sfânt cunoscând o pace mai înaltă decât violențele la care a fost supusă.

Completând tabloul martirilor alături de ierarhii Bisericii Române Unite, a confraților preoți și a multor credincioși care și-au încheiat pelerinajul pământesc în celule de închisori, neîndreptățiți, batjocoriți, prigoniți– de care lumea nu era vrednică - părintele Ilie Borz a împlinit până la capăt cuvântul Sfintei Scripturi și asemenea Mântuitorului: „…în locul bucuriei ce-i era păstrată, a suferit crucea, neținând seama de ocară…”(Evrei 12,2), pecetluindu-și prin botezul sângelui drumul spre fericirea cea veșnică și rămânând mărturie vie pentru generațiile viitoare căutătoare a Luminii Învierii lui Christos”.

Părintele Ilie Borz a fost înmormântat probabil în cimitirul temniței Aiudului, fără o cruce la căpătâiul său.

Ana Maria Tudoș, originară din satul Ratovei, își amintește: «Sfânta Liturghie la noi o celebra Părintele Borz dimineața foarte devreme, sau noaptea ... îmi plăcea foarte mult să citesc eu "Apostolul"..., altfel tata era cantorul special ce-l însoțea oriunde pe părintele Ilie Borz. "Oriunde" de fapt însemna mai des la Badea Iuane în satul Marin, apoi în Plopiș unde se adunau surorile călugărițe din ordinul "Maica Domnului"...».[10]

Moartea[modificare | modificare sursă]

Părintele a murit la închisoarea Aiud în anul 1954. Înainte a avut loc un proces, la Cluj, la care nici n-a fost citată familia Borz. În acest proces ar fi primit Părintele Borz condamnare la 4 ani de închisoare. Peste cei 4 ani când familia aștepta să se elibereze, el murise în luna mai, iar ei au primit chemare să meargă după hainele lui în toamna anului 1954. Coletul era însoțit de o scrisoare în care se menționa motivul oficial al decesului părintelui și anume :«stop cardiac».

Cerberii închisorii din Aiud făceau o campanie de exterminare, folosindu-i pe deținuți ca zoobază pentru experiențe. Un preot din grupul deținuților, care avea 4 copii a cerut amânare, iar Părintele Borz s-a oferit în locul acestui tată de familie. A murit în urma unei injecții administrate de medicul penitenciarului. A fost scos mort din celulă după câteva zile, când șobolanii îi roseseră extremitățile și fața.

La Aiud s-a ridicat un monument numit "Calvarul Aiudului”. Acesta este înălțat pe Dealul Robilor pentru victimele opresiunii comuniste din aceasta temniță. Are forma unui parc memorial plantat cu pini, cu o platformă rezervată pentru pomeniri și slujbe religioase. Pe un soclu în al cărui spațiu interior se afla o capelă și osuarul, s-au înălțat șapte cruci duble îngemănate, care simbolizează solidaritatea dintre deținuți. Acestea susțin o cruce mare așezată peste ele ca un acoperiș. În interiorul monumentului pereții sunt acoperiți cu numele celor decedați în temnița Aiudului. La litera „B” figurează și numele părintelui martir Ilie Borz. Alături de preoți la Aiud au murit mulți ofițeri superiori ai elitei Armatei Române, oameni de cultură dar și simpli și sinceri creștini pentru care idealurile erau mai importante decât viața.

Monumentul "Calvarul Aiudului"

Ana Maria Tudoș scrie că "părintele Ilie a murit în anul 1954 în închisoarea din Aiud" dar e cutremurată de acea teribilă noapte a celui care își aștepta martirica moarte, părintele știind că ziua următoare va muri: «Nu mă îndoiesc că, după multe bătăi, foame, batjocură și alte chinuri pe care noi cei ce nu am trecut pe acolo - omenește vorbind - nici nu ni le putem închipui... dar cred că frica îi însoțește pe oameni totdeauna în fața morții... să ne amintim de Isus în Grădina Ghețimani...! "Doamne, dacă se poate, să nu beau cupa aceasta ... fie voia Ta!" Oare în noaptea aceasta de veghe - mă îndoiesc că a putut să adoarmă, poate nici călăul, dar victima? - din luna Maicii Sfinte, mai 1954, cum și-a petrecut-o Părintele Ilie?»

Toate cărțile "franțuzești, latinești" ale cărturarului Ilie Borz, au fost arse, de către securitate. Acolo a ars adevărata biografie a Martirului Greco-Catolic, Părintele Ilie Borz! Focul iadului comunist a pârlit conștiințe, a mutilat sentimente și din virtuți a "construit" vicii!

Părintele Ilie Borz, mergând pe urmele Mântuitorului Christos, în "noaptea Ghetsimanilor", pe "Golgota chinurilor" și în moarte jertfelnică, a învins și el Iadul. Deasupra temniței Aiudului se înalță vocea clară și plină de resemnare a Părintelui Borz: "Doamne, fii mărit!".

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rațiu, A., 1990. Biserica furată, Ed. Argus, Cluj-Napoca
  2. ^ Rațiu, A., 1994. Persecuția Bisericii Române Unite, Editura Imprimeria de Vest, Oradea
  3. ^ Bota, I., 1994. Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre. Casa de Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca
  4. ^ Tudoș, A. M., 2002. Părintele Martir Ilie Borz. Casa de Editură UNITAS a călugărilor bazilieni, Cluj-Napoca
  5. ^ Moisin, A., 1998. Istoria marii prigoane contra Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolice, între anii 1948-1998, Sibiu
  6. ^ Moisin, A., 2005. Martirologiul românesc vol. I. Editura Napoca Star, Cluj-Napoca
  7. ^ Mărincean, F., 2007. Părintele martir Ilie Borz. Flori de crin, nr. 3(24). Revistă editată de Vicariatul Șimleu-Silvaniei al Bisericii Greco-Catolice, p. 8-11
  8. ^ Tudoș, A. M., 2002. Părintele Martir Ilie Borz. Casa de Editură UNITAS a călugărilor bazilieni, Cluj-Napoca
  9. ^ Tudoș, A. M., 2002. Părintele Martir Ilie Borz. Casa de Editură UNITAS a călugărilor bazilieni, Cluj-Napoca
  10. ^ Tudoș, A. M., 2002. Părintele Martir Ilie Borz. Casa de Editură UNITAS a călugărilor bazilieni, Cluj-Napoca

Vezi și[modificare | modificare sursă]