Ilia Ilici Mecinikov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ilia Ilici Mecinikov
Date personale
Născut[8][9] Modificați la Wikidata
Ivanivka⁠(d), uezdul Kupiansk⁠(d), Malorossia⁠(d), Imperiul Rus[10][11][9] Modificați la Wikidata
Decedat (71 de ani)[9] Modificați la Wikidata
Paris, Franța[12][11][9] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatParis Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
PărințiIlia Ivanovici Mecinikov[*][[Ilia Ivanovici Mecinikov (Russian officer)|​]]
Iemilia Lvovna Mecinikova[*][[Iemilia Lvovna Mecinikova (1814 - uncertain 1879)|​]] Modificați la Wikidata
Frați și suroriIvan Ilici Mecinikov[*][[Ivan Ilici Mecinikov (avocat rus)|​]]
Lev Mecinikov[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuOlga Belokopytova[*][[Olga Belokopytova |​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus
 Franța Modificați la Wikidata
Etniemoldovean/român după tată, evreu ucrainean după mamă
Religieateism Modificați la Wikidata
Ocupațiebiolog
imunolog[*]
zoolog[*]
chimist
inventator
medic
fiziolog[*]
microbiolog[*]
entomolog[*]
botanist[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba rusă[13][14][15]
limba franceză[14]
limba engleză[14]
limba germană[14][15] Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniuimunologie
microbiologie[1]
gerontologie
patologie
embriologie
sistemul imunitar[1]  Modificați la Wikidata
InstituțieUniversitatea din Odesa
Universitatea Imperială din Sankt Petersburg[*]
Institutul Pasteur
Universitatea Imperială Novorossiia[*]  Modificați la Wikidata
Alma MaterUniversitatea Georg-August din Göttingen
fiziko-matematiceski fakultet Imperatorskogo Harkovskogo universiteta[*][[fiziko-matematiceski fakultet Imperatorskogo Harkovskogo universiteta |​]]  Modificați la Wikidata
OrganizațiiSocietatea Regală din Londra
Academia de Științe din Sankt Petersburg[*]
Academia Americană de Arte și Științe[*]
Academia de Științe din Torino[*][2]  Modificați la Wikidata
Conducător de doctoratLeon Cienkowski[*]
Louis Pasteur  Modificați la Wikidata
DoctoranziJules Bordet
Waldemar Haffkine
Bezredka, Aleksandr Mihailovici[*][[Bezredka, Aleksandr Mihailovici (Ukrainian-French biologist (1870-1940))|​]]
Eugène Wollman[*][[Eugène Wollman (medic francez)|​]]
Nusbaum-Gilarovici, Iosif[*][[Nusbaum-Gilarovici, Iosif (medic polonez)|​]]
Lev Tarasevici[*]  Modificați la Wikidata
PremiiPremiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină ()[3][4]
Medalia Copley ()[5]
Karl Ernst von Baeri medal[*][[Karl Ernst von Baeri medal |​]] ()
Medalia Albert[*] ()[6]
membru străin al Royal Society[*] ()[7]  Modificați la Wikidata
Medalia Premiului Nobel
Medalia Premiului Nobel

Ilia Ilici Mecinikov (în rusă Илья Ильич Мечников, în ucraineană Ілля Ілліч Мечніков; n. , Ivanivka⁠(d), uezdul Kupiansk⁠(d), Malorossia⁠(d), Imperiul Rus – d. , Paris, Franța[a]), cunoscut și ca Élie Metchnikoff,[16] a fost un microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus de origine nobilă moldoveană,[18][19][20][21][22][23] cunoscut ca pionier în imunologie (știința sistemului imunitar) și tanatologie⁠(d) (știința morții),[24][17][25][26] în special pentru descoperirea tratamentului holerei. În 1908 a primit, împreună cu Paul Ehrlich, Premiul Nobel în Medicină pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei.[27]

S-a născut într-o regiune occidentală a Imperiului Rus, care în prezent face parte din Ucraina, din tată român-moldovean, boier,[19] și mamă evreică ucraineană,[28] iar cea mai mare parte a carierei a locuit în Franța. Sorgintea sa complexă face ca numele savantului să fie revendicat de cel puțin cinci state și popoare.[29] Deși era copilul unei mame evreice, el a fost botezat în Biserica Ortodoxă, urmând ca la maturitate să devină ateist.[30]

A descoperit în 1882 procesul de fagocitoză și celulele responsabile de acesta – fagocitele, în particular macrofagele. Fagocitoza s-a dovedit a fi mecanismul principal al sistemului imunitar înnăscut⁠(d), în cercetarea căruia Mecinikov a avut contribuții determinante.[31][32] Paul Ehrlich a completat principiile de bază ale imunității cu conceptul de sistem imunitar adaptiv. Lucrările celor doi sunt considerate fundamentale pentru știința imunologiei.[33]

Cercetând procesul de îmbătrânire, Mecinikov a promovat consumul de lapte acru pentru ameliorarea sănătății și prelungirea vieții – prin aceasta intruducând în medicină conceptul de probiotic.[34] Tot lui îi este atribuită inventarea termenului gerontologie în 1903.[35][36][37][38][39]

Copilărie și studii[modificare | modificare sursă]

Lev Tolstoi (stânga) și Ilia Mecinikov

Mecinikov s-a născut la Ivanivka⁠(d), un sat din gubernia Harkov⁠(d), Imperiul Rus – în prezent raionul Kupiansk, regiunea Harkov, Ucraina. Tatăl său, Ilia Ivanovici Mecinikov, de proveniență rusă, cu rădăcini româno-moldovenești, a fost ofițer cu gradul de colonel în Garda Imperială⁠(d).[26] El a fost un urmaș al lui Iuri Ivanovici Milescu-Spafarii, care era nepot al cărturarului, spătarului, diplomatului și călătorului moldovean Nicolae Milescu.[40] Fiul lui Iuri Milescu-Spafarii ar fi schimbat numele românesc rusificat Spafarii (Spătarul – „purtător de spadă”) în rusescul Mecinik (la fel „purtător de spadă”), de unde provine numele de familie Mecinikov. Mama savantului, Emilia Lvovna Nevahovici, a fost fiica scriitorului Lev (Yehuda Leib) Nevahovici⁠(d), evreu[26] convertit la creștinism în 1806; acesta din urmă i-a insuflat lui Ilia pasiunea față de științele naturii.[41][23] A avut un frate mai mare, Lev⁠(d), care a devenit un proeminent geograf și sociolog.[42]

Mecinikov a fost admis în 1856 în clasa a doua la Gimnaziul de băieți nr. 2 din Harkov;[43] a absolvit în 1862 cu medalie de aur.[44] În ciuda predilecției sale pentru medicină, a fost convins de mama sa să studieze științe naturale, astfel încât în 1862 a încercat să se înscrie la Universitatea din Würzburg⁠(d), dar începutul anului academic german a fost amânat, Mecinikov fiind constrâns să se întoarcă la Harkov, la Universitatea Imperială din Harkov⁠(d), unde în doi ani a trecut cursurile de patru ani în științe naturale.[45]

În 1864 a plecat în Germania, pe mica insulă Helgoland din Marea Nordului, unde a studiat fauna marină, după care și-a continuat studiile la Universitatea din Gießen, apoi la Universitatea din Göttingen (în 1865, temporar, în timpul unei epidemii de holeră) și la Universitatea din München.[46] A mai studiat și la Institutul de Biologie Marină de la Napoli (1866), beneficiind de o bursă din partea Rusiei. În 1867 s-a întors în Rusia și a primit titlul de magistru în zoologie la Odesa, iar în anul următor titlul de doctor în zoologie la Universitatea din Sankt Petersburg.[46]

Carieră științifică[modificare | modificare sursă]

În 1867, Mecinikov a devenit docent la Universitatea Imperială Novorossiia⁠(d) din Odesa (în prezent Universitatea din Odesa), iar după o pauză în care a studiat la Sankt Petersburg, a revenit aici ca să preia funcția de profesor titular de zoologie și anatomie comparată.[26][41]

În 1882, în toiul tensiunilor politice provocate de asasinarea lui Alexandru al II-lea al Rusiei⁠(d), Mecinikov a demisionat de la universitatea din Odesa și a plecat în orașul sicilian Messina, unde a fondat un laborator privat.[26] Peste câțiva ani s-a întors din nou la Odesa și în 1886 a fondat, împreună cu Nikolai Gamaleia, stația bacteriologică din oraș⁠(d),[46] unde a administrat populației noul vaccin al lui Pasteur contra rabiei.[26] Metoda inedită de tratament a întâmpinat o împotrivire puternică din partea populației locale, ceea ce l-a făcut pe savant să plece la Paris în 1888.[26] În anul următor a fost angajat la Institutul Pasteur și a lucrat aici până la sfârșitul vieții,[26] devenind director adjunct în 1904.[47]

Studiul sistemului imunitar[modificare | modificare sursă]

În timpul aflării sale la Messina, Mecinikov a descoperit fagocitoza în urma experimentelor sale asupra larvelor stelelor de mare. În unul dintre aceste experimente, pus la cale în 1882, a introdus bucăți minuscule de citrice în interiorul larvelor și acestea erau imediat înconjurate de niște celule. El a înțeles că la animalele cu circulație sangvină, celulele albe ale sângelui (leucocitele) se acumulează la locul inflamației, astfel a înaintat ipoteza că acesta ar putea fi un proces prin care celulele intruse sunt atacate și ucise de celulele albe. A discutat aceste observații cu zoologul Carl Friedrich Wilhelm Claus⁠(d) de la Universitatea din Viena, care i-a sugerat să folosească termenul de „fagocit” pentru celula care absoarbe și ucide patogenii. Mecinikov și-a făcut publică descoperirea în 1883, la Universitatea din Odesa.[26]

Noua sa teorie a fost primită sceptic de microbiologii de vază ai timpului, precum Louis Pasteur și Emil von Behring. Consensul printre bacteriologi era că celulele albe nu fac decât să absoarbă patonegii, iar apoi îi transportă prin tot organismul. Și-a găsit însă un susținător în persoana lui Rudolf Virchow, care i-a publicat cercetările în revista sa Archiv für pathologische Anatomie und Physiologie und für klinische Medicin (actualmente Virchows Archiv⁠(d)).[41]

În 1887, Mecinikov a observat că leucocitele diferitor animale erau atrase de aceleași tipuri de bacterii.[48] Primele experimente ale acțiunii leucocitelor în prezența unor anumite antiseruri au fost întreprinse între 1895 și 1898 de Joseph Denys și Joseph Leclef, apoi de Leon Marchand și Mennes. Almoth E. Wright a oferit cifre concrete pe marginea acestui fenomen și a promovat insistent importanța sa terapeutică.[49]

Atracția leucocitelor față de patogeni a fost explicată inițial prin emiterea de către bacterii a unor substanțe;[50] acestea din urmă au fost identificate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.[51][52][53][54] Cercetările lui Mecinikov au condus, așadar, la descoperirea mecanismului extrem de important prin care bacteriile atrag leucocitele și le provoacă să inițieze o reacție imunitară nespecifică⁠(d)inflamații acute în locurile de pătrundere a agenților patogeni. Descoperirea acestor fagocite i-a adus Premiul Nobel în 1908.[27]

Alte domenii[modificare | modificare sursă]

În 1879, Mecinikov a descoperit unele infecții micotice la insecte și a înaintat propunerea de a combate insectele dăunătoare prin infectarea lor cu microorganismele din sol. Eforturile sale au fost continuate de discipolul său Isaak Krasilșcik, care a cultivat muscardina⁠(d) – o specie de ciupercă care provoacă îmbolnăvirea⁠(d) cărăbușilor cerealelor.[55][56]

Problema îmbătrânirii a fost una din preocupările principale ale lui Mecinikov.[57] Teoria sa a fost că îmbătrânirea biologică este provocată de bacterii toxice din intestinul subțire și că acidul lactic ar putea prelungi viața. El a presupus că longevitatea țăranilor bulgari se datorează consumului de iaurt,[58] care conține bacteria numită pe atunci „bacteria bulgară” (în prezent Lactobacillus delbrueckii subsp. bulgaricus⁠(d)).[34][59] Mecinikov însuși bea lapte acru în fiecare zi. Și-a prezentat argumentarea științifică în două cărți, publicate în 1903 și 1907.[60] Acest concept probiotic, pe care l-a numit „ortobioză”,[60] a avut o influență mare în timpul vieții sale, dar a rămas în umbră până în anii 1990.[34][61]

Cercetările sale asupra holerei s-au bazat pe ideile sale legate de probiotice. În timpul epidemiei de holderă din 1881-1896⁠(d) din Franța, a observat că infecția afectează unii oameni mai sever decât pe alții, chiar dacă sunt expuși bolii în aceeași măsură. A cercetat susceptibilitatea la boală mai întâi pe sine: a consumat o probă de holeră dar, surprinzător, nu s-a îmbolnăvit. A testat același lucru pe doi voluntari, dintre care unul, la fel, nu a fost afectat, însă celălalt a ajuns la un pas de moarte. Explicația propusă de savant a fost că gradul de severitate a bolii ar depinde de microbii din intestinul subțire, că persoanele cu o populație mai mare de bacterii benefice ar fi mai reziliente.[62]

În perioada anilor 1903-1906,[63][64] a colaborat cu colegul său de la Institutul Pasteur Émile Roux⁠(d) la prepararea unui unguent de calomel⁠(d) (clorură de mercur (I)) împotriva sifilisului.[65]

Viață personală și convingeri[modificare | modificare sursă]

Prima soție a lui Ilia Mecinikov a fost Ludmila Fiodorovna, bolnavă de tuberculoză, cu care s-a căsătorit în 1869.[26] În ciuda eforturilor lui, ea a fost răpusă de boală în 1873.[26] Decesul soției, la care s-au adăugat și alte probleme (deficiențe de vedere, probleme cardiovasculare și neînțelegeri la Universitate), i-au provocat lui Mecinikov o puternică depresie și acesta a încercat să se sinucidă luând o mare cantitate de opium.[26] Doza prea mare i-a provocat vomă, astfel tentativa lui de suicid a eșuat.

În 1875, la Odesa, s-a recăsătorit cu Olga Belokopîtova, o studentă de 19 ani.[66][67][68] În 1885, aceasta s-a îmbolnăvit grav de febră tifoidă, ceea ce i-a cauzat lui Mecinikov o nouă dezechilibrare psihică, urmată de o nouă tentativă de suicid:[26] prin infectarea cu spirochete⁠(d) de febră recurentă. În cele din urmă, a supraviețuit din nou, iar Olga a decedat de febră tifoidă în 1944.[41]

Deși în copilărie a fost botezat în Biserica Ortodoxă, la maturitate Mecinikov a fost ateist.[30]

În viața sa, și mai ales în lucrările lui științifice, a fost puternic influențat de teoria evoluției a lui Charles Darwin⁠(d),[69] aflând despre aceasta în școală și lecturând, în timpul aflării sale la Giessen, Für Darwin de Fritz Müller⁠(d). De asemenea, a devenit adept al teoriei recapitulării a lui Ernst Haeckel.[70]

Ilia Ilici Mecinikov a decedat în 1916 la Paris, suferind de insuficiență cardiacă.[71] În acord cu testamentul său, corpul neînsuflețit a fost folosit în cercetări medicale⁠(d), apoi incinerat în crematoriul cimitirului Père-Lachaise. Cenușa sa este păstrată într-o urnă în biblioteca Institutului Pasteur.[72]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Printre cele mai notabile cărți și articole scrise de Mecinikov se numără:[73][66]

  • 1892: Patologia comparativă a inflamațiilor;
  • Elie Metchnikoff, Études sur la nature de l'homme, Paris, Masson, 1904
  • Elie Metchnikoff, Trois fondateurs de la médicine moderne, Paris, Alcan, 1933
  • Elie Metchnikoff, L'immunité dans les maladies infectiuses, Paris, Mason, 1901
  • Elie Metchnikoff, Quelques remarques sur le lait aigri, Paris, Remy,1908
  • Elie Metchnikoff, Souvenirs, Moscou, Editions en langues étrangers, 1959

Note explicative[modificare | modificare sursă]

  1. ^ În unele surse data nașterii în stil nou a savantului este consemnată ca 16 mai. Conform Comitetului Premiului Nobel aceasta ar fi o eroare propagată de Mecinikov însuși în autobiografia sa după ce a convertit greșit din stil vechi în stil nou.[16] Istoricul rus R.I. Belkin a explicat greșeala de calculare în felul următor: Mecinikov a adăugat 13 zile la data sa de naștere pe stil vechi, 3 mai, așa cum se obișnuia în secolul al XX-lea, care abia începuse. Însă el s-a născut în secolul al XIX-lea, când diferența de zile între cele două stiluri calendaristice era doar 12 zile.[17]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ www.accademiadellescienze.it, accesat în  
  3. ^ The Nobel Prize in Physiology or Medicine 1908 (în engleză), nobelprize.org, accesat în  
  4. ^ Table showing prize amounts (PDF) (în engleză), Fundația Nobel, aprilie 2019, accesat în  
  5. ^ Award winners : Copley Medal (în engleză), Societatea Regală din Londra, accesat în  
  6. ^ https://www.thersa.org/about/albert-medal/past-winners#Full-list-of-winners  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ List of Royal Society Fellows 1660-2007 (PDF), p. 243 
  8. ^ a b Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  9. ^ a b c d e f Krugosvet, accesat în  
  10. ^ Мечников Илья Ильич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  11. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  12. ^ Мечников Илья Ильич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  13. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  14. ^ a b c d Czech National Authority Database, accesat în  
  15. ^ a b CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  16. ^ a b „Ilya Mechnikov: Biographical”. Nobel Prizes. Accesat în . 
  17. ^ a b Belkin, R.I. (). "Commentary," in I.I. Mechnikov, Academic Collection of Works, vol. 16. Moscow: Meditsina. p. 434. 
  18. ^ Vaughan, R. B. (iulie 1965). „The Romantic Rationalist a Study of Elie Metchnikoff”. Medical History (în engleză). 9 (3): 201–215. doi:10.1017/S0025727300030702. ISSN 2048-8343. PMC 1033501Accesibil gratuit. PMID 14321564. 
  19. ^ a b Stambler, Ilia (). „Elie Metchnikoff—The founder of longevity science and a founder of modern medicine: In honor of the 170th anniversary”. Advances in Gerontology (în engleză). 5 (4): 201–208. doi:10.1134/S2079057015040219. ISSN 2079-0589. 
  20. ^ O'Donoghue, Chas. H. (). „Élie Metchnikoff”. Science Progress (1916-1919). 11 (42): 308–310. ISSN 2059-495X. JSTOR 43426778. 
  21. ^ Riesman, David (septembrie 1922). „Life of Elie Metchnicoff”. Annals of Medical History. 4 (3): 317–319. ISSN 0743-3131. PMC 7034616Accesibil gratuit. 
  22. ^ Ezepchuk, Yu V.; Kolybo, D. V. (). „Nobel Laureate Ilya I. Mechnikov (1845-1916). Life story and career”. The Ukrainian Biochemical Journal. 88 (88, № 6): 98–109. doi:10.15407/ubj88.06.098Accesibil gratuit. ISSN 2409-4943. PMID 29236381. 
  23. ^ a b Metchnikoff, Olga (). Life of Elie Metchnikoff, 1845-1916. Houghton Mifflin Company – via gutenberg.org. 
  24. ^ Metchnikoff, Elie (Encyclopedia. Oxford University Press)
  25. ^ Vikhanski, Luba (). Immunity: How Elie Metchnikoff Changed the Course of Modern Medicine. Chicago Review Press. p. 278. ISBN 978-1613731109. The author cites Metchnikoff's death certificate, according to which he died on July 15, 1916 (the original is in the Archive of the Russian Academy of Sciences, Metchnikoff Fund, 584-2-208). Olga Metchnikoff did not provide a precise date for her husband's death in her book, and many sources erroneously cite it as July 16. 
  26. ^ a b c d e f g h i j k l m „Ilya Mechnikov – Biographical”. nobelprize.org. Nobel Media AB. Accesat în . 
  27. ^ a b „The Nobel Prize in Physiology or Medicine 1908”. Nobelprize.org. Nobel Media AB. Accesat în . 
  28. ^ Kurlansky, Mark (). Milk: A 10,000-Year History. Bloomsbury Publishing. ISBN 978-1526614353. Accesat în . 
  29. ^ Stambler, Ilia (). „Ilya Mechnikov — the founder of Gerontology” (PDF). The East Europe Journal of Internal and Family Medicine. Kharkov. 2B (14): 29–30. doi:10.15407/internalmed2020.02b.029Accesibil gratuit. 
  30. ^ a b Tauber, A. I.; Chernyak, L. (). Metchnikoff and the Origins of Immunology : From Metaphor to Theory (în engleză). New York: Oxford University Press. p. 5. ISBN 978-0-1953451-00. His personal religious commitment was to atheism, although he received strict Christian religious training at home. Metchnikoff's atheism smacked of religious fervor in the embrace of rationalism and science. 
  31. ^ Gordon, Siamon (). „Elie Metchnikoff: father of natural immunity”. European Journal of Immunology. 38 (12): 3257–3264. doi:10.1002/eji.200838855Accesibil gratuit. PMID 19039772. 
  32. ^ Gordon, Siamon (). „Elie Metchnikoff, the Man and the Myth”. Journal of Innate Immunity. 8 (3): 223–227. doi:10.1159/000443331. PMC 6738810Accesibil gratuit. PMID 26836137. 
  33. ^ Kaufmann, Stefan H E (). „Immunology's foundation: the 100-year anniversary of the Nobel Prize to Paul Ehrlich and Elie Metchnikoff”. Nature Immunology. 9 (7): 705–712. doi:10.1038/ni0708-705. PMID 18563076. 
  34. ^ a b c Mackowiak, Philip A. (). „Recycling metchnikoff: probiotics, the intestinal microbiome and the quest for long life”. Frontiers in Public Health. 1: 52. doi:10.3389/fpubh.2013.00052Accesibil gratuit. PMC 3859987Accesibil gratuit. PMID 24350221. 
  35. ^ Vértes, L (). „The gerontologist Mechnikov”. Orvosi Hetilap. 126 (30): 1859–1860. PMID 3895124. 
  36. ^ Martin, D. J.; Gillen, L. L. (). „Revisiting Gerontology's Scrapbook: From Metchnikoff to the Spectrum Model of Aging”. The Gerontologist. 54 (1): 51–58. doi:10.1093/geront/gnt073Accesibil gratuit. PMID 23893558. 
  37. ^ Vikhanski, L. (). „Elie Metchnikoff Rediscovered: Comeback of a Founding Father of Gerontology”. The Gerontologist. 56 (Suppl_3): 181. doi:10.1093/geront/gnw162.708Accesibil gratuit. 
  38. ^ Stambler, Ilia (). "Father" Metchnikoff”. A History of Life-Extensionism in the Twentieth Century. Longevity History. p. 540. ISBN 978-1500818579. 
  39. ^ Stambler, Ilia; Milova, Elena (), „Longevity Activism”, În Gu, Danan; Dupre, Matthew E., Encyclopedia of Gerontology and Population Aging (în engleză), Cham: Springer International Publishing, pp. 1–7, doi:10.1007/978-3-319-69892-2_395-1, ISBN 978-3-319-69892-2, accesat în  
  40. ^ Nicolae Milescu Spătarul Volumul VII, Nr. 4, decembrie 2011[nefuncțională]
  41. ^ a b c d „Metchnikoff, Elie”. Dictionary of Scientific Biography. Accesat în . 
  42. ^ White, James D (). „Despotism and Anarchy: The Sociological Thought of L. I. Mechnikov”. The Slavonic and East European Review. 54 (3): 395–411. JSTOR 4207300. 
  43. ^ „Н. Н. Коган «Мечников И. И. — харьковчанин, учёный, нобелевский лауреат»” [N. N. Kogan „Mecinikov I. I. – harkovean, savant, laureat Nobel”] (în rusă). Arhivat din original la . Accesat în . 
  44. ^ „Л. Г. Телепнёва «Мечников И. И. — первый нобелевский лауреат Украины»” [L. G. Telepniova „Mecinikov I. I. – primul laureat Nobel al Ucrainei”] (în rusă). Arhivat din original la . Accesat în . 
  45. ^ „Л. Г. Телепнёва «Слобожанщина в судьбе И. И. Мечникова»” [L. G. Telepniova „Slobojanșcina în soarta lui Mecinikov I. I.”] (în rusă). Arhivat din original la . Accesat în . 
  46. ^ a b c Мечников, Илья Ильич (în rusă) – Marea Enciclopedie Sovietică, ed. 1, 1938.
  47. ^ Hanhart, Joël (). Waldemar Mordekhaï Haffkine (1860-1930). biographie intellectuelle. Paris: Honoré Champion. 
  48. ^ Metchnikoff E (). „Sur la lutte des cellules de l'organisme contre l'invasion des microbes”. Annales de l'Institut Pasteur. 1: 321. 
  49. ^ Tauber, A. I.; Cherniak, L. (). Metchnikoff and the Origins of Immunology: From Metaphor to Theory. Oxford, Regatul Unit: Oxford University Press. p. 155. ISBN 0-19-506447-X. 
  50. ^ Grawitz P (). „unknown title”. Virchows Adz. IIO. I. 
  51. ^ Ward PA, Lepow IH, Newman LJ (). „Bacterial factors chemotactic for polymorphonuclear leukocytes”. The American Journal of Pathology. 52 (4): 725–36. PMC 2013377Accesibil gratuit. PMID 4384494. 
  52. ^ J Exp Med. 1976 May 1;143(5):1154–69.
  53. ^ J Immunol. 1974 Jun;112(6):2055–62.
  54. ^ Schiffmann E, Showell HV, Corcoran BA, Ward PA, Smith E, Becker EL (). „The isolation and partial characterization of neutrophil chemotactic factors from Escherichia coli”. Journal of Immunology. 114 (6): 1831–7. doi:10.4049/jimmunol.114.6.1831Accesibil gratuit. PMID 165239. 
  55. ^ Timuș, Asea (). „Secvențe din istoria cercetării filoxerei viței-de-vie în Basarabia” (PDF). Enciclopedica. Revistă de istorie a științei și studii enciclopedice (2 (9)): 8–18. 
  56. ^ Zimmermann, Gisbert; Papierok, Bernard; Glare, Travis (). „Elias Metschnikoff, Elie Metchnikoff or Ilya Ilich Mechnikov (1845-1916): A Pioneer in Insect Pathology, the First Describer of the Entomopathogenic Fungus Metarhizium anisopliae and How to Translate a Russian Name”. Biocontrol Science and Technology (în engleză). 5 (4): 527–530. doi:10.1080/09583159550039701. ISSN 0958-3157. 
  57. ^ Elena Milova (). „Commemorating the Work of Dr. Elie Metchnikoff”. Life Extension Advocacy Foundation – Lifespan.io (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  58. ^ Brown, AC; Valiere, A (). „Probiotics and medical nutrition therapy”. Nutrition in Clinical Care. 7 (2): 56–68. PMC 1482314Accesibil gratuit. PMID 15481739. 
  59. ^ Mackowiak, Philip A. (). „Recycling Metchnikoff: Probiotics, the Intestinal Microbiome and the Quest for Long Life”. Frontiers in Public Health. 1: 52. doi:10.3389/fpubh.2013.00052Accesibil gratuit. PMC 3859987Accesibil gratuit. PMID 24350221. 
  60. ^ a b Podolsky, Scott H (). „Metchnikoff and the microbiome”. The Lancet. 380 (9856): 1810–1811. doi:10.1016/S0140-6736(12)62018-2. PMID 23189332. 
  61. ^ Gasbarrini, Giovanni; Bonvicini, Fiorenza; Gramenzi, Annagiulia (). „Probiotics History”. Journal of Clinical Gastroenterology. 50 (Suppl 2): S116–S119. doi:10.1097/MCG.0000000000000697Accesibil gratuit. PMID 27741152. 
  62. ^ Lewis, Danny (). „Probiotics Exist Thanks to a Man Who Drank Cholera”. Smithsonian Magazine (în engleză). Accesat în . 
  63. ^ Metchnikoff, E; Roux, E. (). „Etudes expérimentales sur la syphilis”. Ann Inst Pasteur. 17: 809–821. 
  64. ^ Metchnikoff, E; Roux, E. (). „Etudes expérimentales sur la syphilis. 5e mémoire”. Ann Inst Pasteur. 20: 785–800. 
  65. ^ Worms, Werner (). „Prophylaxis of Syphilis by Locally Applied Chemicals. Methods of Examination, Results, and Suggestions for Further Experimental Research”. British Journal of Venereal Diseases. 16 (3–4): 195–196. doi:10.1136/sti.16.3-4.186. PMC 1053233Accesibil gratuit. PMID 21773301. 
  66. ^ a b Gordon, Siamon (). „Elie Metchnikoff: Father of natural immunity”. European Journal of Immunology. 38 (12): 3257–3264. doi:10.1002/eji.200838855Accesibil gratuit. PMID 19039772. 
  67. ^ „Мечникова (урожд. Белокопытова) Ольга Николаевна”. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |deadlink= ignorat (posibil, |dead-url=?) (ajutor)
  68. ^ „Второй брак (1875—1916) // И. И. Мечников”. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |deadlink= ignorat (posibil, |dead-url=?) (ajutor)
  69. ^ Thomas F., Glick (). The Comparative Reception of Darwinism. Chicago: University of Chicago Press. p. 244. ISBN 978-0-226-29977-8. 
  70. ^ „Ilya Ilyich Mechnikov (Elie Metchnikoff) (1845–1916)”. The Embryo Project Encyclopedia. Accesat în . 
  71. ^ Goldstein, B. I. (). „Elie Metchnikoff”. Canadian Jewish Chronicle. Accesat în . 
  72. ^ „Мечников Илья Ильич (1845-1916)” [Mechnikov Ilya Ilyich (1845-1916)]. m-necropol.ru (în rusă). Accesat în . 
  73. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite britannica

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Olga Metchnikoff, La vie d'Elie Metchnikoff, Paris, Hachette, 1920

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Ilia Ilici Mecinikov la Wikimedia Commons