Idiolect

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Idiolect este un termen utilizat în lingvistică, care desemnează ansamblul deprinderilor lingvistice ale unui individ, specifice unei perioade a existenței acestuia. Idiolectul se caracterizează prin mobilitate accentuată și printr-un puternic caracter individual.[1]

Prin extensie, idiolectul reprezintă ansamblul particularităților verbale ale unui vorbitor[2], respectiv structura unui idiom[3], așa cum apare la un vorbitor.[4]

Conceptul de idiolect, pentru desemnarea unui limbaj individual în vorbirea unei persoane, a fost propus de savantul englez B. Bloch.[5]

Umberto Eco folosește ca retraducere mai articulată a noțiunii de idiolect sintagma sinonimică de strategie textuală.[6]

În afară de variațiile de exprimare verbală de la un vorbitor la altul, termenul de idiolect desemnează și inventarul deprinderilor verbale ale unui individ într-o anumită perioadă a vieții sale. Se știe că aceeași persoană își schimbă de-a lungul vieții modul de a se exprima, adică utilizează idiolecte diferite.[7]

Suma constantelor idiolectelor formează o arie dialectală.[8]

Sociolect[modificare | modificare sursă]

Sociolectul este echivalentul idiolectului la nivel de grup. El reprezintă o varietate semnificativă a limbii pentru un anumit grup, care integrează trăsăturile comune idiolectelor membrilor acestora.[7]

În timp ce idiolectele desemnează varietăți individuale ale limbii, sociolectele desemnează varietățile regionale ale limbii.[7]

Sociolectul mai este definit și ca fiind o varietate socială a unei limbi, folosită de un individ în procesul comunicării într-un anumit context sociolingvistic, un dialect social.[9]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Retorică și teoria argumentării
  2. ^ Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998
  3. ^ idiom: Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai) DEX '98 (1998)
    Sistem lingvistic cu structură și cu trăsături proprii, vorbit de un anumit grup etnic. NODEX (2002)
    Mijloc de comunicare lingvistică cu o structură și individualități proprii; denumire generică pentru limbă, dialect, grai. DN (1986)
    1. termen generic pentru limbă, dialect, subdialect sau grai. 2. (muz.) creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice. MDN (2000)
  4. ^ Dicționar de neologisme, Florin Marcu și Constant Maneca, Editura Academiei, București, 1986
  5. ^ Usaci Doina: Dezvoltarea limbajului individual al studenților alolingvi în baza situației de discurs
  6. ^ Mărci ale insolitării fantastice în La țigănci de Mircea Eliade
  7. ^ a b c Conf. Univ. Dr. Elena Abrudan: Comunicare vizuală, curs
  8. ^ Introducere în dialectologie
  9. ^ MDN 2000