Idiolect
Idiolect este un termen utilizat în lingvistică, care desemnează ansamblul deprinderilor lingvistice ale unui individ, specifice unei perioade a existenței acestuia. Idiolectul se caracterizează prin mobilitate accentuată și printr-un puternic caracter individual.[1]
Prin extensie, idiolectul reprezintă ansamblul particularităților verbale ale unui vorbitor[2], respectiv structura unui idiom[3], așa cum apare la un vorbitor.[4]
Conceptul de idiolect, pentru desemnarea unui limbaj individual în vorbirea unei persoane, a fost propus de savantul englez B. Bloch.[5]
Umberto Eco folosește ca retraducere mai articulată a noțiunii de idiolect sintagma sinonimică de strategie textuală.[6]
În afară de variațiile de exprimare verbală de la un vorbitor la altul, termenul de idiolect desemnează și inventarul deprinderilor verbale ale unui individ într-o anumită perioadă a vieții sale. Se știe că aceeași persoană își schimbă de-a lungul vieții modul de a se exprima, adică utilizează idiolecte diferite.[7]
Suma constantelor idiolectelor formează o arie dialectală.[8]
Sociolect [modificare]
Sociolectul este echivalentul idiolectului la nivel de grup. El reprezintă o varietate semnificativă a limbii pentru un anumit grup, care integrează trăsăturile comune idiolectelor membrilor acestora.[7]
În timp ce idiolectele desemnează varietăți individuale ale limbii, sociolectele desemnează varietățile regionale ale limbii.[7]
Sociolectul mai este definit și ca fiind o varietate socială a unei limbi, folosită de un individ în procesul comunicării într-un anumit context sociolingvistic, un dialect social.[9]
Note [modificare]
- ^ Retorică și teoria argumentării
- ^ Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998
- ^ idiom: Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai) DEX '98 (1998)
Sistem lingvistic cu structură și cu trăsături proprii, vorbit de un anumit grup etnic. NODEX (2002)
Mijloc de comunicare lingvistică cu o structură și individualități proprii; denumire generică pentru limbă, dialect, grai. DN (1986)
1. termen generic pentru limbă, dialect, subdialect sau grai. 2. (muz.) creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice. MDN (2000) - ^ Dicționar de neologisme, Florin Marcu și Constant Maneca, Editura Academiei, București, 1986
- ^ Usaci Doina: Dezvoltarea limbajului individual al studenților alolingvi în baza situației de discurs
- ^ Mărci ale insolitării fantastice în La țigănci de Mircea Eliade
- ^ a b c Conf. Univ. Dr. Elena Abrudan: Comunicare vizuală, curs
- ^ Introducere în dialectologie
- ^ MDN 2000
 |
Acest articol legat de lingvistică este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui. |
