IEEE-488
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
IEEE-488 este un standard de comunicaţie digitală pe distanţe scurte ce se află în utilizare de peste 30 de ani (creat la sfârşitul anilor '60 şi standardizat în 1975). Iniţial creat pentru a fi utilizat cu echipamente de testare automată, standardul este încă folosit pe scară largă cu acest scop. Standardul este de asemenea cunoscut ca HP-IB (Hewlett-Packard Instrument Bus) şi GPIB (General Purpose Interface Bus). IEEE-488 permite ca o singură magistrală paralelă de 8 biţi să fie împărţită de până la 15 dispozitive în conexiune serie ("daisy chain"). Rata maximă de transfer este de aproximativ 1 MB/s în standardul original şi în jur de 8 MB/s în versiunile anterioare.
Magistrala IEEE-488 are 16 linii de semnal — dintre care 8 bidirecţionale, folosite pentru transferul de date, 3 pentru handshake şi 5 pentru management-ul magistralei — plus 8 linii de împământare.
[modifică] Istoric
La sfârşitul anilor '60, Hewlett-Packard (HP) a dezvoltat HP-IB pentru a permite interconectarea între instrumente şi controlere cum ar fi de exemplu computerele. Modelele iniţiale de desktop-uri HP 9800 foloseau interfaţa HP-IB pentru conectarea perifericelor (imprimantă, plotter, hard-disk-uri etc.). Magistrala era relativ uşor de implementat folosind tehnologia de atunci, utilizând o magistrală paralelă electrică simplă şi câteva linii de control individuale; funcţiile interfeţei puteau fi implementate în logica simplă TTL. Alţi producatori au copiat HP-IB, denumind implementarea lor prorpie General Purpose Interface Bus (GPIB). În 1975 magistrala a fost standardizată de către IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) sub denumirea de: IEEE Standard Digital Interface for Programmable Instrumentation, IEEE-488-1975 (now 488.1). IEEE-488.1
