Ion C. Brătianu (n. 2 iunie 1821, Pitești; d. 16 mai 1891, satul Florica, județul Argeș) a fost un om politic român, fratele lui Dumitru C. Brătianu.
A urmat cursurile primare la Pitești avându-l ca dascăl pe Nicolae Simonide. A intrat în armata munteană în 1838 și a vizitat Parisul pentru a studia. Întors în Muntenia, a luat parte, împreună cu prietenul său, C.A. Rosetti și alți politicieni proeminenți, la rebeliunea română din 1848, fiind prefect al poliției în guvernul provizoriu al acelui an.
După restaurarea rusească și otomană, la puțin timp după aceea, s-a mutat în exil, refugiindu-se la Paris, dorind să influențeze opinia publică franceză în favoarea uniunii propuse și autonomia principatelor dunărene.
A fost inițiat în francmasonerie ca și fratele său, Dumitru Brătianu în 1846 la Paris, în Loja Ateneul Străinilor, după care se afiliază Lojii Trandafirul Perfectei Tăceri, în care i se acordă, la 14 iulie 1847, gradul de Maestru. În 1848 era afiliat Lojii bucureștene Frăția, apoi se reîntoarce la Paris, unde va fi arestat după câțiva ani pentru participare la atentatul împotriva lui Napoleon al III-lea. Se întoarce la București și fondează, în 1857, alături de alți frați reveniți și ei din exil, Loja Steaua Dunării. [1]
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Brătianu a fost un lider liberal proeminent. A asistat în 1866 la demiterea lui Cuza și la alegerea Prințului Carol I al României, sub domnia căruia a avut mai multe mandate ministeriale în următorii patru ani. A fost arestat pentru complicitate în revoluția din 1870, dar eliberat la scurt timp.
În 1876, ajutat de Constantin A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877, Congresului de la Berlin, formarea Regatului Român, revizuirea constituției și alte reforme.
După 1883, Brătianu a fost singurul lider al liberalilor, cu ajutorul lui C.A. Rosetti, prietenul și aliatul politic al său timp de aproape patruzeci de ani.
În afară de a fi un politician important al României în timpul anilor critici 1876–1888, Ion C. Brătianu fost și scriitor. Pamfletele sale politice în franceză: Mémoire sur l'empire d'Autriche dans la question d'Orient (1855), Réflexions sur la situation (1856), Mémoire sur la situation de la Moldavie depuis le traité de Paris (1857) și La Question religieuse en Roumanie (1866) au fost bine primite la Paris.
A avut opt copii împreună cu Pia Brătianu: Florica, dispărută la numai 3 ani, Sabina (1863-1941, căsătorită cu doctorul Constantin Cantacuzino), Ion (1864-1927, de cinci ori prim-ministru, cel mai mare om politic și de stat al României), Constantin (1867-1950, inginer constructor și agronom, ultimul președinte al PNL), Vintilă (1867-1930, prim-ministru, primar modernizator al Capitalei, Maria (1868-1945, mama poetului Ion Pillat), Tatiana (1870-1940) și Pia (1872-1946, căsătorită Alimăneșteanu).[2]
- ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Ion C. Brătianu
- ^ "Bunica Romaniei Mari", 1 martie 2004, Jurnalul Național, accesat la 25 iulie 2012
- CTITORI AI ROMĂNIEI/150 de ani de la Unirea Principatelor Române, 21 ianuarie 2009, Jurnalul Național
- Ion C. Bratianu, om politic european, 21 martie 2008, Mircea Dumitriu, România liberă
- Esentele tari stau in flacoane mici, 7 iulie 2006, Ion Bulei, Ziarul de Duminică
- Tentativele de asasinat la adresa lui Ion C. Brătianu (I), 25 noiembrie 2010, Ziarul de Duminică
- Tentativele de asasinat la adresa lui Ion C. Brătianu (II), 2 decembrie 2010, Catalin Fudulu, Ziarul de Duminică
- Tentativele de asasinat la adresa lui Ion C. Brătianu (V), 20 ianuarie 2011, Ziarul de Duminică
