Homeopatie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Homeopatie: din limba Greacă hómoios- "asemănător-" + páthos "suferință"

Dicționar de neologisme, 1986

Homeopatia, este o formă a medicinei alternative, in care medicii tratează pacienții cu preparate foarte diluate despre care se crede că provocă oameniilor sănătoși simptome similare cu cele prezentate de către pacient. Comunitatea științifică din Marea Britanie consideră homeopatia la fel de eficace ca un placebo.[1][2]

Opinii care susțin homeopatia[modificare | modificare sursă]

Teoria homeopatiei a fost dezvoltată de medicul saxon Samuel Hahnemann (1755–1843), enunțată în 1796 și extinsă în 1810 în lucrarea Organon der Heilkunst („Organon-ul artei de a vindeca”), în urma experimentelor pe oameni sănătoși cu substanțe diferite, care au indus simptome asemănătoare cu simptomele prezentate de bolnavi.

Homeopatia este o ramură a medicinei care se ocupă cu tratamentul bolilor prin stimularea capacității de vindecare a organismului precum și cu prevenirea apariției afecțiunilor la cei predispuși. Homeopatia abordează omul ca întreg, încercînd să trateze ținînd cont de acest întreg și de evoluția sa dinamică. Vindecarea este concepută în homeopatie ca o restaurare rapidă, blîndă și permanentă a sănătății prin anihilarea bolii în toată extinderea sa. Esența homeopatiei este principiul similitudinii. Acest principiu poate fi sintetizat în formula similia similibus curantur. El a fost cunoscut încă de pe vremea lui Hipocrate. Similitudinea constă în faptul că totalitatea simptomelor și semnelor de boală prezente la un pacient pot fi vindecate de o substanță capabilă să producă simptome similare unei persoane sănătoase. Doar principiul similitudinii este cel care caracterizează această modalitate terapeutică, diferențiind-o de alte metode. [3]

În prezent homeopatia are o largă răspândire pe plan mondial și este practicată în cadru legal, organizat în mod oficial, de către medici cu drept de practică, în 17 țări și în mod curent în peste 80 de țări, [necesită citare] iar în România este recunoscută de Ministerul Sănătății[necesită citare] și practicată oficial numai de medici cu pregătire postuniversitară de specialitate.[necesită citare]

Opinii care resping homeopatia[modificare | modificare sursă]

Nici observațiile, nici fundamentarea nu îndeplinesc condițiile minime pentru a fi considerate științifice. Așa-numitele experimente patogenetice (provinguri) făcute de homeopați nu au nicio legătură cu afecțiunile care ar trebui tratate, se realizează cu o altă diluție, și sunt oricum extrem de subiective. Testele științifice (folosind metoda dublului orb, binecunoscută pentru probitatea ei) au arătat că tratamentele homeopatice au același efect cu placebo.

Doctrina homeopată - legea similitudinii - recomandă un remediu care, ca substanță administrată în doză subponderală unui subiect sănătos, ar produce un set similar de simptome cu cele care se regăsesc la pacientul bolnav. Acest remediu este administrat uzual într-o concentrație extrem de scăzută, preparată printr-o procedură numită potențare, care se presupune că ar imprima diluției mai multă putere terapeutică.

Pentru acest „proces” nu există o explicație satisfăcătoare, fiind doar o rămășiță pseudoștiințifică din epoca alchimiei, când noțiunile de germeni sau molecule nu erau cunoscute sau înțelese. Descoperirile ulterioare teoriei lui Hahnemann, cum ar fi dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau sinteza ureei (Friedrich Wöhler, 1828) au adus lămuriri mai clare.

O soluție atât de diluată cum e o doză homeopatică, nu mai conține nici măcar o moleculă din substanța inițială dincolo de diluția 11 centesimală, deci nu mai poate avea efecte terapeutice. Actualmente proponenții homeopatiei au emis ipoteza existenței unei „memorii” a apei, deși nici acest fenomen nu se bucură nici de suport teoretic, nici de confirmare practică.

Organizația Mondială a Sănătății a publicat un document prin care declară că nu susține homeopatia în tratarea următoarelor boli: HIV, TBC, malaria, gripa și diareea la copiii mici.[4]

Remedii homeopate[modificare | modificare sursă]

Remediile homeopate sunt substanțe diluate și dinamizate prescrise după legea similitudinii în doze de obicei infinitezimale. Farmacopeea franceză definește medicamentele homeopate ca preparate obținute prin metoda diluțiilor succesive. Dintre formele cele mai des întâlnite sunt:

  • Tincturile primare
  • Soluțiile
  • Soluțiile oftalmice
  • Soluțiile injectabile
  • Unguentele
  • Supozitoarele
  • Triturațiile
  • Tabletele
  • Globulele

Tincturile primare se definesc ca preparate lichide extractive rezultate din amestecarea sucului proaspăt presat din plante cu alcool sau prin extracție din plante, părți de plante proaspete sau uscate.

Soluțiile sunt preparate obținute prin dizolvarea substanțelor medicamentoase în solvenți adecvați. În funcție de solventul utilizat la preparare pot fi apoase sau hidroalcoolice .

Pericolele tratamentului homeopat[modificare | modificare sursă]

Diluțiile homeopatice nu au niciun efect direct (dincolo de efectul placebo), dar tratamentul homeopat poate fi periculos din cauza tentației de a evita tratamentul medical real, mai eficace. De exemplu, actrița olandeză de succes Sylvia Millecam a murit de cancer, la 45 de ani, la doi ani de la diagnostic, din cauza opțiunii de a apela la un tratament alternativ în locul celui medical. Într-un caz mai recent, o fetiță de 9 luni care suferea de eczemă a contractat mai multe infecții prin pielea iritată și a murit de septicemie și malnutriție, nefiind tratată medical pentru eczemă deoarece părinții au ales să nu o ducă la spital și să-i administreze numai remedii homeopate (tatăl ei fiind homeopat și lector universitar de homeopatie).[5][6]

Cum e vazută homeopatia în comunitatea științifică[modificare | modificare sursă]

Studiul homeopatiei a fost recompensat de oamenii de știință cu două "premii" Ig Nobel[7] (ignoble inseamnă în limba engleză înjositor, rușinos), o „distincție” umoristică, parodie a premiilor Nobel, acordată anual înainte de acestea, pentru realizări care „nu pot sau nu trebuie să mai fie reproduse”. Ele i-au revenit chimistului francez Jacques Benveniste, pentru cercetări privind memoria apei (acordate în 1991 și 1998).

Președintele Consiliului Științific al Japoniei, Ichiro Kanazawa, a declarat că tratamentele homeopatice sunt „clar fără temei”.[8]

Comisia pentru Știință și Tehnologie din Camera Comunelor, Marea Britanie a declarat urmatoarele: "Explicațiile de ce homeopatia ar functiona nu sunt, științific, plauzibile".[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b http://www.hotnews.ro/stiri-doctorh_actualitate-6949045-comisia-pentru-stiinte-din-marea-britanie-homeopatia-nu-trebuie-finantata-stat-functioneaza-fel-placebo.htm
  2. ^ http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1874503/?tool=pmcentrez
  3. ^ Ce este homeopatia?
  4. ^ Homeopathy does not cure diseases, warns WHO
  5. ^ Cuplu australian condamnat la închisoare pentru uciderea din culpă a fiicei lor căreia i-au tratat eczema numai cu homeopatie
  6. ^ Homeopath Thomas Sam guilty of daughter Gloria's death The Daily Telegraph, 5 iunie 2009.
  7. ^ http://improbable.com/ig/
  8. ^ Top scientist says homeopathy efficacy 'scientifically and conclusively disproven' - The Mainichi Daily News

Resurse[modificare | modificare sursă]

Enciclopedii:

Societatea Romana de Homeoterapie:

Există un premiu de 1 milion de dolari pentru cine poate documenta științific, într-un test controlat, că homeopatia are efect. Suficient ca să finanțeze chiar un test consistent. Aplicațiile se depun pe Net, la * http://www.randi.org/research/challenge.html

Studiile privind homeopatia care arată că are același efect cu placebo:

Articole ale Consiliului American pentru Știință și Sănătate:

Alte articole: