Herbert al II-lea de Vermandois
| Herbert al II-lea | |
| Conte de Vermandois | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 880 d.Hr.  |
| Decedat | (63 de ani) |
| Înmormântat | Saint-Quentin |
| Cauza decesului | cauze naturale |
| Părinți | Herbert I de Meaux |
| Frați și surori | Beatrice de Vermandois |
| Căsătorit cu | Adela of France[*] Hildebrande von Franken[*] |
| Copii | Adalbert I de Vermandois Adela de Vermandois Herbert cel Bătrân Robert de Vermandois Luitgarda de Vermandois Hugo de Vermandois[*] Odo de Vermandois[*] Guy de Vermandois[*] |
| Ocupație | religios[*] |
| Activitate | |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | conte |
| Familie nobiliară | Dinastia Carolingiană Herbertini[*] |
| Abate laic[*] | |
Modifică date / text  | |
Herbert al II-lea sau Heribert (d. 23 februarie 943) a fost conte de Meaux și de Vermandois. El a fost primul care a exercitat puterea asupra teritoriului care a devenit provincia Champagne.
Viața[modificare | modificare sursă]
Herbert a fost fiul contelui Herbert I de Vermandois[1] cu Bertha de Morvois.[2] Se pare că el a fost conștient de descendența sa din Carol cel Mare.[3] Herbert a moștenit stăpânirea tatălui său, iar în 907 a adăugat acesteia abația de St. Medard din Soissons. El a luat poziția de abate laic, care i-a acordat drepturile asupra veniturilor acelor moșii.[1] Căsătoria sa cu Adela, fiică a regelui Robert I al Franței i-a adus posesiunea asupra comitatului de Meaux.[4]
În 922, atunci când Seulf a devenit arhiepiscop de Rheims, într-un efort de a domoli expansiunea lui Herbert acesta i-a promis posibilitatea de a-l numi ca succesor al său.[5] În 923 contele Herbert a luat îndrăzneața măsură de a-l reține ca prizonier pe regele Carol al III-lea al Franței, care a murit în captivitate în 929.[4] Apoi, la moartea lui Seulf din 925, cu ajutorul regelui Rudolf al Burgundiei, el a asigurat celui de-al doilea fiu al său, Hugo (în vârstă de 5 ani), arhiepiscopatul de Rheims.[6] Herbert a făcut pasul următor, trimițând soli la Roma, la papa Ioan al X-lea pentru a obține de la acesta aprobarea, pe care suveranul pontif i-a acordat-o în 926.[5] Cu ocazia alegerii sale, tânărul Hugo a fost trimis la Auxerre, pentru studii.[3]
În 926, la moartea contelui Roger I de Laon, Herbert a solicitat comitatul de Laon pentru Odo, fiul său mai vârstnic.[7] El a preluat orașul prin sfidarea regelui Raoul, fapt ce a generat un conflict între cei doi în 927.[3] Folosindu-se de amenințarea eliberării lui Carol al III-lea, pe care îl deținea captiv, Herbert a reușit să păstreze orașul vreme de încă 4 ani.[3] După moartea lui Carol din 929, Raoul a întreprins un nou atac asupra Laon în 931, apărat cu succes de Herbert.[3] În același an, regele a pătruns în Rheims și l-a înfrânt pe arhiepiscopul Hugo, fiul lui Herbert.[8] Ca urmare, Artaud a devenit noul arhiepiscop de Reims.[8] În continuare, pe parcursul a trei ani, Herbert al II-lea a pierdut Vitry, Laon, Château-Thierry și Soissons.[9] Intervenția aliatului său, Henric I „Păsărarul”, regele romano-german, i-a permis să își recupereze stăpânirile (exceptând Rheims și Laon) în schimbul supunerii sale față de regele Raoul.
Ulterior, Herbert s-a aliat cu Hugo cel Mare și cu ducele Guillaume „Spadă Lungă” de Normandia împotriva regelui Ludovic al IV-lea, care i-a conferit comitatul de Laon lui Roger al II-lea, fiul fostului conte Roger I, în 941. Herbert și Hugo cel Mare au recuperat Rheims și l-au capturat pe arhiepiscopul Artaud.[10] Hugo, fiu lui Herbert, a fost repus în funcția de arhiepiscop.[10] Încă o dată, medierea din partea regelui romano-german, de această dată Otto I „cel Mare” din Visé, din apropiere de Liège, din 942 a condus la normalizarea situației.
Moartea și succesorii[modificare | modificare sursă]
Herbert al II-lea a murit în 23 februarie 943 la Saint-Quentin (capitala Comitatului de Vermandois).[1] Vastele sale moșii și teritorii au fost divizate între fiii săi.[11] Vermandois și Amiens au revenit fiilor mai mari, în vreme ce celor mai tineri, Robert și Herbert cel Bătrân li s-au acordat valoroase domenii răspândite de-a lungul întregii regiuni Champagne.[11] La moartea lui Robert, fiul fratelui său, Herbert al III-lea a preluat toate posesiunile. Singurul fiu al lui Herbert al III-lea, Ștefan I de Troyes a murit fără a avea copii în 1119–1120, ceea ce a însemnat extincția liniei masculine a familiei lui Herbert al II-lea.[11]
Familia[modificare | modificare sursă]
Herbert a fost căsătorit cu Adela, fiica regelui Robert I al Franței.[12] Din căsătoria lor au rezultat următorii copii:
- Odo, conte de Amiens și de Vienne (n.c. 910–946);[1]
- Adalbert (Albert) (n.c. 915–987), conte de Vermandois, căsătorit cu Gerberga de Lorena;[1]
- Adela (n. 910–d. 960), căsătorită în 934 cu contele Arnulf I de Flandra;[1]
- Herbert (n.c. 910–d. 980), conte de Meaux și abate de St. Medard, în Soissons, căsătorit în 951 cu Eadgifu de Wessex, fiica regelui Eduard cel Bătrân al Angliei și văduvă a regelui Carol al III-lea al Franței;[1][13]
- Robert, conte de Meaux și Châlons (d. 967);[1]
- Luitgarda (n.c. 915-920–d. 978), căsătorită în 940 cu ducele Guillaume I de Normandia;[1] căsătorită a doua oară, în c. 943–944 cu contele Theobald I de Blois;[14] fiul lor a fost Odo I de Blois;[11]
- Hugo (n. 920–d. 962), arhiepiscop de Reims;[1]
- Guy I, conte de Soissons (d. 986).
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e f g h i j Detlev Schwennicke: Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, vol. III, partea 1, Marburg, J. A. Stargardt, 1984, tabelul 49.
- ^ George Andrews Moriarty, The Plantagenet Ancestry of King Edward III and Queen Philippa, Salt Lake City, UT, Mormon Pioneer Genealogy Society, 1985, p. 6.
- ^ a b c d e Jim Bradbury, The Capetians: Kings of France, 987-1328, Londra, Hambledon Continuum, 2007, p. 36.
- ^ a b Emily Taitz, The Jews of Medieval France: The Community of Champagne, Westport, CT, Greenwood Press, 1994, p. 42.
- ^ a b Eleanor Shipley Duckett, Death and life in the tenth century, Ann Arbor, University of Michigan Press, 1967, p. 155.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 14-15.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 15-16.
- ^ a b The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds. & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 21.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds. & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 20-24.
- ^ a b Eleanor Shipley Duckett, Death and life in the tenth century, Ann Arbor, University of Michigan Press, 1967, p. 157.
- ^ a b c d Kate Norgate, 'Odo of Champagne, Count of Blois and Tyrant of Burgundy', The English Historical Review, Vol. 5, No. 19 (Jul., 1890), p. 488.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 21 n. 77, 92.
- ^ Herbert cel Bătrân, conte de Meaux, fiul lui Herbert al II-lea este uneori confundat cu nepotul său de frate, Herbert al III-lea, conte de Meux și Troyes, fiul lui Robert de Vermandois, conte de Meaux. Vezi ES III/1, 49; K. Norgate, 'Odo of Champagne', EHR 5, 19 (Jul. 1890), 488.
- ^ Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, Marburg, 1984, Tafel 46.
