Henric de Frizia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Henric de Frizia (supranumit cel Gras) (n. cca. 1055 – d. 1101), cunoscut și ca Henric de Nordheim sau Northeim, a fost conte de Rittigau și Eichsfeld de la 1083, iar din 1099 markgraf de Frizia.

Henric era fiul mai vârstnic al lui Otto de Nordheim cu Richenza de Suabia.

Prin stăpânirile sale din Rittigau și Eichsfeld, el a fost unul dintre cei mai influenți principi saxoni ai epocii. În 1086, el s-a căsătorit cu văduva Gertruda de Braunschweig și a unit posesiunile conților de Katlenburg din familia Brunonen cu cele ale celor de Nordheim. De la conții de Bilstein, el a moștenir părți din regiunea văii râului Werra, unde a devenit unic stăpânitor. Ulterior, a fost Vogt de Helmarshausen și a fondat o mănăstire benedictină la Bursfelde în 1093.

Pe parcursul războaielor civile care au cuprins Imperiul romano-german în anii '80 ai secolului al XI-lea (Lupta pentru învestitură și Marea răscoală saxonă), Henric a luat partea anti-regelui Herman de Salm, cu care avea o alianță matrimonială. În 1086, alături de frații săi, el a schimbat tabăra, trecând de partea împăratului Henric al IV-lea.

Soția sa, Gertruda de Braunschweig, era singura soră a markgrafului Ekbert al II-lea de Meissen, a cărui căsători nu a rezultat în niciun moștenitor. Prin dreptul de moștenire, Henric aștepta să primească posesiunile cumnatului său Ekbert din Frizia, atunci când acesta a murit în 1090, în vreme ce Meissen fusese deja conferit lui Henric I, markgraf de Ostmark. Cu toate acestea, posesiunile din Frizia fuseseră anexate de către Ekbert pe parcursul rebeliuinii sale din 1089 și erau acum administrate de către episcopul Conrad de Utrecht. Abia când acesta din urmă a murit asasinat în 1099, împăratul a acordat în cele din urmă acele stăpâniri lui Henric. El a încercat imediat să ia măsuri care să reglementeze navigația pe coastele Friziei, însă ignorând privilegiile acordate orașului Staveren. Simțindu-se amenințată de către Henric, Biserica s-a aliat cu negustorii și orășenii frizieni împotriva acestuia. Deși aceștia l-au primit simulând încheierea unor stipulații amicale, el a presimțit inamiciția lor și a încercat să fugă la bordul unui vas. Acesta a fost atacat pe mare și scufundat. Nu se cunoaște cu precizie ziua morții sale, ci doar că a fost înmormântat la Bursfelde în 10 aprilie 1101.

Unicul fiu al lui Henric, Otto al III-lea de Nordheim i-a moștenit posesiunile, în vreme ce fiica sa, Richenza de Nordheim a preluat teritoriile Katlenburger și ale familiei Brunonen, unindu-le cu cele ale Casei de Welf, în virtutea căsătoriei ei cu viitorul împărat Lothar al III-lea. Fiica mai mică a lui Henric, Gertruda (n. cca. 1090 – d. înainte de 1165), a moștenit Bentheim și Rheineck, căsătorindu-se mai întâi cu Siegfried I de Weimar-Orlamünde, iar apoi cu Otto I de Salm. În ce o privește pe văduva sa, Gertruda, aceasta s-a recăsătorit cu markgraful Henric I de Meissen și de Ostmark.

Legături externe[modificare | modificare sursă]