Henric al II-lea al Franței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Henric al II-lea al Franţei)
Salt la: Navigare, căutare
Henric al II-lea
Henry II of France..jpg
Rege al Franței
Domnie 31 martie 1547 – 10 iulie 1559
Încoronare 25 iulie 1547
Predecesor Francisc I
Succesor Francisc al II-lea
Căsătorit(ă) cu Caterina de Medici
Urmași
Francisc al II-lea al Franței
Elisabeta, regină a Spaniei
Claude, Ducesă de Lorena
Carol al IX-lea
Henric al III-lea
Margareta, regină a Navarei
Hercule François, Duce de Anjou
Casa regală Casa de Valois
Tată Francisc I al Franței
Mamă Claude a Franței
Naștere 31 martie 1519(1519-03-31)
Saint-Germain-en-Laye, Franța
Deces 10 iulie 1559 (40 de ani)
Paris, Franța
Înmormântare Biserica Saint Denis, Franța

Henric al II-lea (31 martie 151910 iulie 1559) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1547 - 1559.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Henric s-a născut la Castelul Saint-Germain-en-Laye, situat în apropierea Parisului și a fost al doilea fiu al regelui Francisc I al Franței și al reginei Claude de France (fiica regelui Ludovic al XII-lea al Franței). La naștere a primit titlul de duce de Orléans iar prenumele l-a datorat nașului său, Henric al VIII-lea al Angliei.[1] .

Tatăl său a fost capturat în Bătălia de la Pavia în 1525 de dușmanul său Carol Quintul și ținut prizonier în Spania.[2] Pentru a se obține eliberarea sa, Henric și fratele său mai mare au fost trimiși în Spania în locul său. Ei au rămas în captivitate timp de trei ani.

Jean Capello, ambasadorul Veneției la curtea Franței l-a descris ca fiind "înalt și bine construit, cu figura frumoasă și agreabilă și un ten puțin maro". Spre deosebire de tatăl său Francisc I, Henric era o natură mai taciturnă.

În 1536, când fratele său mai mare, Francisc, a murit otravit, Henric a devenit moștenitor al tronului. I-a succedat tatălui său la vârsta de 28 de ani și a fost încoronat ca regele Henric al II-lea al Franței la 25 iulie 1547 la Catedrala Notre-Dame din Reims.

Domnie[modificare | modificare sursă]

Henri II of France - Limoges.jpg

Domnia lui Henric a fost marcată de războaie cu Austria și de persecutarea hughenoților protestanți. Printre metodele de prigonire a hughenoților de către catolici se pot aminti: arderea pe rug, tăierea limbii; aceste măsuri draconice se puteau lua doar la bănuiala de a fi protestanți. S-a reglementat strict domeniul publicațiilor prin interzicerea vânzării, importului sau imprimării de orice carti neaprobate.

Războiul din Italia din 1551-1559, uneori cunoscut sub numele de Războiul Habsburgic-Valois, a început atunci când Henric a declarat război împotriva lui Carol al V-lea cu intenția de a recupera Italia și de a asigura Franței dominația în afacerile europene. Henric al II-lea s-a aliat cu prinții protestanți germani prin Tratatul de la Chambord din 1552. Simultan, a continuat alianța politică a tatălui său dintre Franța și Imperiul Otoman care i-a permis lui Henric să facă presiuni pentru cuceriri franceze spre Rin în timp ce o flotă franco-otomană apăra sudul Franței.[3]

Henric a capturat orașele episcopale Metz, Toul și Verdun și a învins armata habsburgică în Bătălia de la Renty în 1554. Încercarea franceză de a invada Toscana în 1553 a eșuat în Bătălia de la Marciano.

După abdicarea lui Carol Quintul în 1556 și după împărțirea Imperiul habsburgic între Filip al II-lea al Spaniei și Ferdinand I, punctul central al războiului s-a mutat în Flandra, unde Filip în alianță cu Emanuel Filibert de Savoia, a învins Franța la St Quentin. Intrarea Angliei în război mai târziu în acel an a condus la capturarea orașului Calais iar armatele franceze au jefuit posesiunile spaniole din Țările de Jos. Henric a fost totuși nevoit să accepte în 1559 pacea de la Cateau-Cambrésis între Spania și Franța, în care a renunțat la orice alte pretenții în Italia. Franța a renunțat la Piemont și Savoia pentru Ducele de Savoia însă a păstrat Saluzzo, Calais și orașele Metz, Toul și Verdun. Spania a păstrat Franche-Comté.

Fatalul turnir dintre Henric al II-lea și contele de Montgomery.

Emanuel Filibert de Savoia s-a căsătorit cu Margareta a Franței, sora lui Henric al II-lea iar Filip al II-lea al Spaniei s-a căsătorit cu fiica lui Henric, Elisabeta de Valois. Henric a crescut-o la curtea sa pe tânăra Maria Stuart și a căsătorit-o cu fiul său cel mare în speranța de a utiliza acest lucru în cele din urmă pentru a stabili o cerere dinastică în Scoția. Henric și Maria Stuart au semnat un document secret, ilegal conform legilor din Scoția, care ar fi asigurat domnia familiei de Valois în Scoția chiar dacă ea ar fi murit fără să aibe un moștenitor.

La turnirul de sărbătoare pentru încheierea păcii cu Habsburgii la data de 20 mai 1559 și pentru celebrarea căsătoriei fiicei lui, regele Franței a fost rănit mortal de o lance a lui Gabriel Montgomery, căpitan al gărzii scoțiene a regelui. Lancea i-a străpuns ochii și, în ciuda eforturilor chirurgului regal Ambroise Paré, el a murit la 10 iulie 1559 de septicemie.[4] A fost înmormântat la biserica Saint Denis din Paris. Moartea lui Henric a fost un factor care în cele din urmă a dus la sfârșitul acestui sport.[5]

După o serie de lupte interne între fiii lui pentru tronul Franței, succesorul la tron a fost Francisc al II-lea care a murit anul următor și a fost succedat de doi frați ai săi. Mama lor a fost regentă.

Căsătorie și copii[modificare | modificare sursă]

La 28 octombrie 1533 Henric s-a căsătorit cu Caterina de Medici; ambii miri aveau 14 ani. Anul următor Henric s-a implicat într-o relație amoroasă cu văduva de 35 de ani Diana de Poitiers. Au fost foarte apropiați: ea l-a îmbrățișat public în ziua în care a plecat spre Spania iar în timpul turnirului său el a insistat să poarte în vârful lăncii sale panglica ei în locul panglicii soției sale.

Henric al II-lea.

Diane a devenit cea mai sigură confidentă a lui Henric și, pentru următorii douăzeci și cinci ani, a deținut o influență considerabilă semnând chiar și documente regale. Extrem de încrezătoare în sine, matură și inteligentă, ea a lăsat-o pe Caterina fără puterea de a interveni.[6] A insistat totuși ca Henric să se culce cu Caterina pentru a dărui tronului moștenitori.[7]

Henric și Caterina au avut zece copii:

Henric a avut și patru copii nelegitimi:

  • Cu Filippa Duci: Diane, ducesă d'Angoulême (1538–1619). La vârsta de 14 ani tânăra Diana s-a căsătorit cu Orazio Farnese, Duce de Castro, care a murit de tânăr în bătălie. Al doilea mariaj a fost cu François, duce de Montmorency.
  • Cu Lady Janet Stewart, ea însăși fiică nelegitimă a lui Iacob al IV-lea al Scoției: Henri de Valois (1551–1586). A fost recunoscut și a devenit guvernator de Provence.
  • Cu Nicole de Savigny: Henri (1557–1621), care a primit titlul de conte de Saint-Rémy. Unul dintre ultimii lui descendenți a fost Jeanne de Valois-Saint-Rémy, contesă de la Motte, faimoasă pentru rolul ei din Afacerea Colierului de Diamante.
  • Cu Catherine Michelle: Elaine de Francias (1557–1635).

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.linternaute.com/histoire/recherche/henri_4.shtml
  2. ^ Tazón, Juan E., The life and times of Thomas Stukeley (c.1525–78), (Ashgate Publishing Ltd, 2003), 16.
  3. ^ The Cambridge History of Islam, p.328
  4. ^ Classic Encyclopedia Web, Based on 1911 Edition of the Encyclopaedia Britannica
  5. ^ See History of Jousting.
  6. ^ Arnold-Baker, Charles, The companion to British history, (Routledge, 1996), 254.
  7. ^ Princess Michael of Kent (2004). The Serpent and The Moon: two rivals for the love of a Renaissance king. Simon and Schuster. ISBN 0-743-25104-0 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Henric al II-lea al Franței la Wikimedia Commons

  • Arnold-Baker, Charles, The companion to British history, Routledge, 1996.
  • Frumkin, M., The Origin of Patents, Journal of the Patent Office Society, March 1945, Vol. XXVII, No. 3, 143.
  • Guy, John, My Heart is my Own, London, Fourth Estate, 2004, ISBN 0–00–71930–8.
  • Nostradamus, César, Histoire et Chronique de Provence, Lyon, Simon Rigaud, 1614
  • Patrick, David, and Francis Hindes Groome, Chambers's biographical dictionary: the great of all times and nations, J.B. Lippincott Company, 1907.
  • Tazón, Juan E., The life and times of Thomas Stukeley (c.1525–78), Ashgate Publishing Ltd, 2003.


Henric al II-lea al Franței
Naștere: 31 martie 1519 Deces: 10 iulie 1559
Titluri regale
Predecesor:
Francisc I
Rege al Franței
31 martie 1547 – 10 iulie 1559
Succesor:
Francisc II
Regalitate franceză
Predecesor:
Francisc, al 15-lea Delfin
Delfin al Franței
ca 'Henric, al 16-lea Delfin'

10 august 1536 – 31 martie 1547
Succesor:
Francisc, al 17-lea Delfin
Predecesor:
Francisc, Delfin al Franței
Moștenitor al tronului
ca moștenitor aparent
10 august 1536 – 31 martie 1547
Succesor:
Francisc, Delfin al Franței
Nobilimea franceză
Predecesor:
Francisc I
Conte de Provence și Forcalquier
ca 'Henric I'

31 martie 1547 – 10 iulie 1559
Succesor:
Francisc II
Predecesor:
Francisc IV de Viennois
Delfin de Viennois, Conte de Valentinois și Diois
ca 'Henric I de Viennois'

10 august 1536 – 31 martie 1547
Succesor:
Francisc V de Viennois
Predecesor:
Francisc III de Bretania
Duce de Bretania
10 august 1536 – 31 martie 1547
Unit cu coroana
Predecesor:
Vacant
(Ludovic II)
Duce de Orléans
ca 'Henric I'

1519–1536
Succesor:
Carol II