Heinz Rühmann

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Heinz Rühmann

Heinrich Wilhelm Rühmann (n. 7 martie 1902, Essen – d. 3 octombrie 1994, Aufkirchen, Bavaria) a fost un actor german.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Heinz Rühmann s-a născut în Herne-Wanne, Bazinul Ruhrului, unde părinții lui luaseră în arendă birtul de la stația de cale ferată. Deja la 5 ani, Heinz a început să joace roluri mai mici pe scena improvizată din birt, unde câștigă simpatia clienților, prin recitări și prin improvizațiile sale hazlii. Această experiență din copilărie a avut un efect pozitiv asupra procesului de formare a actorului de mai târziu. În 1913 familia Rühmann a deschis hotelul Handelshof în Essen, care avea o cafenea și un restaurant. Aceast proiect a depășit posibilitățile financiare ale familiei, care a ajuns în pragul ruinei. Dezastrul financiar a provocat o criză în sânul familiei, lucru care a dus în anul 1915 la divorțul părinților. Tatăl lui, Hermann Rühmann, se mută la Berlin unde probabil se sinucide.[1] Fosta soție și cei trei copii rămân în Essen, iar ulterior se mută în 1916 la München. Aici duc o viață plină de lipsuri. Heinz Rühmann urmează fără prea mult interes școala reală Luitpold. După luarea bacalaureatului, pentru a-și ajuta financiar familia, apare pe scena unui teatru clandestin din München. Actorul bavarez Ernst von Possart (1897-1921) îl sfătuiește să renunțe la planurile lui de a deveni actor. La șase luni după acest incident este remarcat ca talent și este angajat de Richard Gortner, directorul teatrului din Breslau (azi Wrocław). Cu puțin înainte de ocuparea noului loc de muncă în Breslau, un medic diagnostichează la Heinz o paralizie a feței datorată unei inflamații a nervului facial, cauzată probabil de o răceală netratată. În ciuda sfatului medical se duce la Breslau, de unde este trimis acasă pentru a se trata. După câteva săptămâni paralizia feței se vindecă, în schimb el nu va avea pe scena din Breslau, succesul scontat. La venirea lui Paul Barnay, noul director de teatru, contractul de muncă a lui Heinz nu va mai fi reînnoit, motivul invocat fiind lipsa de talent. Spre norocul lui este angajat la un teatru din Hanovra, unde de asemenea are o serie de probleme din cauza vârstei tinere și a staturii sale scunde. Succesul lui ca actor va începe abia pe scena teatrului din Bremen, succes care va dura timp de 30 de ani, el devenind unul dintre cei mai renumiți actori germani. În perioada nazismului german Rühmann se abține de a se amesteca în viața politică. În 1938 divorțează de soția sa, care era evreică. El se recăsătorește cu o actriță suedeză și înainte de izbucnirea războiului se mută la Stockholm. El respinge critica cum că divorțul său ar fi avut loc pentru salvarea carierei sale. După spusele Herthei Feiler, a doua soție a lui, prima lui căsătorie era într-o perioadă de criză, și pe lângă aceasta și bunicul soției a doua era evreu.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Actor[modificare | modificare sursă]

Producător[modificare | modificare sursă]

Regizor[modificare | modificare sursă]

  • 1938: Lauter Lügen (cu Albert Matterstock, Hertha Feiler, Fita Benkhoff)
  • 1940: Lauter Liebe (cu Hertha Feiler, Hans Leibelt, Helmut Weiss)
  • 1944: Der Engel cu dem Saitenspiel (cu Hertha Feiler, Hans Söhnker, Hans Nielsen)
  • 1944: Sophienlund (cu Hannelore Schroth, Hans Quest, Harry Liedtke)
  • 1948: Die kupferne Hochzeit (cu Hertha Feiler, Peter Pasetti, Hans Nielsen)
  • 1953: Briefträger Müller

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Franz J. Görtz: Heinz Rühmann 1902 – 1994. Der Schauspieler und sein Jahrhundert. Beck, München 2001, ISBN 3-406-48163-9
  • Torsten Körner: Ein guter Freund: Heinz Rühmann. Aufbau-Verlag, Berlin 2003, ISBN 3-7466-1925-4
  • Hans-Ulrich Prost: Das war Heinz Rühmann. Bastei, Bergisch Gladbach 1994, ISBN 3-404-61329-5
  • Fred Sellin: Ich brech die Herzen..., das Leben des Heinz Rühmann. Rowohlt, Reinbek 2001, ISBN 3-498-06349-9
  • Gregor Ball, Eberhard Spiess, Joe Hembus (Hrsg.): Heinz Rühmann und seine Filme. Goldmann, München 1985, ISBN 3-442-10213-8
  • Hans Hellmut Kirst, Mathias Forster, et al.: Das große Heinz Rühmann Buch. Naumann & Göbel / VEMAG, Köln o.J., ISBN 3-625-10529-2
  • Michaela Krützen: „Gruppe 1: Positiv“ Carl Zuckmayers Beurteilungen über Hans Albers und Heinz Rühmann. In: Carl Zuckmayer Jahrbuch/ hg. von Günther Nickel. Göttingen 2002, S. 179-227

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vgl. Greulich, Anja/Knopp, Guido: Heinz Rühmann. in: Knopp, Guido (Hrsg.): Hitlers nützliche Idole, C. Bertelsmann Verlag, 1. Aufl., München 2007, ISBN 3-570-00835-5, S. 14 ff.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Heinz Rühmann