Harry Nyquist

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Harry Nyquist
Născut 7 februarie 1889(1889-02-07)
Nilsby, Värmland, Suedia
Decedat 4 aprilie 1976 (87 ani)
Harlingen, Texas, SUA
Rezidență Statele Unite ale Americii Statele Unite
Naționalitate american
Domeniu Inginerie electrică
Instituție Laboratoarele Bell
Alma Mater Universitatea Yale
Universitatea Dakota de Nord
Cunoscut pentru Teorema stabilității Nyquist-Shannon
Viteza Nyquist
Criteriul de stabilitate Nyquist
Diagramă Nyquist
Premii Medalia de onoare IEEE 1960

Harry Nyquist (n. 7 februarie 1889, Nilsby, Värmland, Suedia – d. 4 aprilie 1976, Harlingen, Texas, SUA) a fost un inginer electrotehnist și fizician american de origine suedeză, cu numeroase contribuții în domeniile comunicațiilor, stabilității amplificatoarelor electronice cu reacție și în teoria sistemelor și controlului automat.

Copilăria și studiile[modificare | modificare sursă]

Nyquist s-a născut în parohia Stora Kil din Nilsby, Värmland, Suedia, fiul lui Lars Jonsson Nyqvist (n. 1847) și Katrina Eriksdotter (n. 1857). Părinții săi au avut alți șase copii: Elin Teresia, Astrid, Selma, Aemelie, Olga Maria, and Axel. Niciunul din cei șapte frați nu a fost botezat. Harry a emigrat în SUA în 1907.

În 1912 a fost admis la Universitatea Dakota de Nord, pe care a absolvit-o în 1915, cu diplomă de master. În 1917 a obținut și un doctorat în fizică de la Universitatea Yale.

Cariera[modificare | modificare sursă]

A lucrat la AT&T în cadrul Departmentului de Dezvoltare și Cercetare între 1917 și 1934, și a continuat să lucreze acolo și după 1934, când Departamentul său s-a reorganizat și redenumit Laboratoarele Bell, până când s-a pensionat în 1954.

Nyquist a primit Medalia de Onoare IEEE în 1960 pentru "contribuțiile fundamentale la înțelegerea cantitativă a zgomotului termic, transmisiei datelor și reacției negative."[1]

În octombrie 1960 a primit și Medalia Stuart Ballantine din partea Institutului Franklin și, în 1969, a primit a patra Medalie a Fondatorilor din partea Academiei Naționale Britanice de Inginerie "ca recunoaștere a numeroaselor contribuții fundamentale în domeniul ingineriei."[2]

După pensionare Nyquist a trăit în Pharr, Texas, și a murit în Harlingen, Texas la 4 aprilie 1976.

Contribuții[modificare | modificare sursă]

Ca inginer la Laboratoarele Bell, Nyquist a efectuat studii importante ale zgomotului termic ("zgomotul Johnson–Nyquist"), stabilității amplificatoarelor cu reacție, și în domeniile telegrafiei, faxului, televiziunii, și în alte domenii legate de telecomunicații. Împreună cu Herbert E. Ives, a contribuit la dezvoltarea primelor faxuri realizate de AT&T și prezentate public în 1924. În 1932, a publicat o lucrare importantă despre stabilitatea amplificatoarelor cu reacție.[3] Criteriul de stabilitate Nyquist poate fi găsit astăzi în orice manual de teoria sistemelor cu reacție.

Studiile sale teoretice preliminare despre determinarea lățimii de bandă necesare pentru transmiterea informației a pus bazele descoperirilor ulterioare ale lui Claude Shannon,[4] care au condus la dezvoltarea teoriei informației.

În 1927, Nyquist a calculat că numărul de impulsuri independente ce pot fi transmise printr-un canal telegrafic în unitatea de timp este limitat la dublul lățimii de bandă a canalului. Nyquist și-a publicat rezultatele în lucrarea Certain topics in Telegraph Transmission Theory („Unele aspecte ale teoriei transmisiunilor prin telegraf”, 1928). Această regulă este o formulare a ceea ce astăzi este cunoscut drept Teorema de eșantionare Nyquist–Shannon.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lista laureaților Medaliei de Onoare IEEE. http://www.ieee.org/portal/pages/about/awards/pr/mohpr.html. 
  2. ^ Anul 1969”. Milner Free Public Library. http://www.millburn.lib.nj.us/ebook/1969.htm. 
  3. ^ H. Nyquist, "Regeneration theory" („Teoria regenerării”), Bell System Technical Journal, vol. 11, pp. 126-147, 1932
  4. ^ Nyquist, Harry. "Certain factors affecting telegraph speed" („Unii factori ce afectează viteza telegrafului”). Bell System Technical Journal, 3, 324–346, 1924