Happening
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Happening (în engleză: întâmplare, fapt, eveniment în desfăşurare) este o mişcare artistică în care produsul este caracterizat printr-o improvizaţie în direct contact cu publicul, bazată pe interferenţa între mai multe forme de artă (spaţiale şi temporale - teatru, plastică, muzică, film, fotografie etc.), având ca scop anularea distanţei dintre realitatea şi creaţia artistică. Din zona artistică se păstrează o serie de trăsături, cum ar fi convenţionalitatea, gratuitatea, tendinţa spre semnificaţie, iar de la realitate se împrumută accidentalul, posibilitatea controlului asupra evenimentului, spontaneitatea comportamentului şi dimensiunea banalităţii. Termenul îşi are originea în experimentele lui Allan Kaprow la Douglas College (1958 şi 1959) şi în acţiunea grupului de avangardă din jurul lui Kaprow (Claes Oldenburg, Jim Dine, Red Grooms, Robert Whithman, Al. Hansen) care, în 1959, prezintă la Reuben Gallery din New York "18 happenings în 6 părţi". Se consideră totuşi că primul "happening" a avut loc în 1952 la Black Mountain College cu reprezentarea piesei "Theater Piece No. 1" a lui John Cage, care fusese profesorul lui Kaprow.
Mişcarea, care a cunoscut o rapidă audiţie şi dezvoltare în Statele Unite şi Europa, comunică cu o serie întreagă de tendinţe europene mai vechi, al căror punct de convergenţă este persiflarea unui sistem de prejudecăţi generate de filosofia pragmatică şi exclusivist raţionalistă. Artiştii care au inaugurat la New York happening-ul au avut strânse legături cu Pop art şi cu hiperrealismul. Vizând să abolească graniţa dintre public şi artist, într-o participare vag controlată, prin impunerea unei atmosfere particulare, prin sugerarea unei idei iniţiale şi printr-o serie de interdicţii de comportament (deci în absenţa unui scenariu şi şi a unor indicaţii de regie), utilizând o recuzită în care se întâlnesc obiecte de artă autentice, dar şi obiecte de uz curent, deşeuri şi alte materiale derizorii, desfăşurându-se în spaţii voit "neculturale" (locuri de parcare, holuri de instituţii, pieţe, parcuri etc.), happening-ul rămâne, de fapt, o artă practică şi consumată în grup restrâns, cu un grad mare de sofisticare. Nu există un public, ci o serie de publicuri stratificate, cu cerinţe, capacitate de recepţie şi pregătire culturală extrem de diferite.
[modifică] Răspândirea în Europa
Transportat în Europa prin câteva acţiuni de grup, happening-ul a făcut imediat carieră. În 1960, Jean-Jacques Lebel prezintă la Veneţia "L'enterrement de la Chose", primul happening european. El publică un esseu critic asupra mişcării şi produce cca. şaptezeci de happenings, performanţe şi acţiuni, în mai multe continente, paralel cu activităţile lui picturale, poetice şi politice.
În Germania, Joseph Beuys aderă la mişcare şi, împreună cu Kaprow, realizează la Düsseldorf şi în alte centre europene o serie de happenings. Exopziţia "Documenta" din Kassel (1972) dedică happening-ului un întreg compartiment.
În Marea Britanie, primele happenings au fost organizate la Liverpool de Adrian Henri, dar evenimentul cel mai important l-a constituit "Incarnation of Poetry", realizat la 11 iunie 1965 în Albert Hall din Londra, cu o audienţă de peste şapte mii de persoane. Remarcabile au fost happening-urile lui Jeff Nuttal, realizate în parte în colaborare cu Bob Cobbing.
În Belgia, primele happenings au avut loc în anii 1965-1968, la Antwerpen, Bruxelles şi Ostende, organizate de artişti ca Hugo Heyman şi Panamarenko. În Olanda, mişcarea anarhistă "Provo" a realizat happening-uri în anii 1966-1968 în jurul statuii "Het Lieverdje" din piaţa Spui, în centrul Amsterdamului. Adesea a fost necesară intervenţia poliţiei pentru a potoli protestele publicului.
Ca şi Action painting, şi istoria happening-ului a înregistrat şi cazuri limită, când "actul creator" se confundă cu autodistrugerea (sinuciderea lui Rudolf Schwartzkogler).
Performance Art, Body Art, Comportment Art, Contestation Art sunt câteva dintre mişcările derivate din happening şi care urmăresc acelaşi program teoretic, transferul valorii estetice de la obiectul de artă la actul artistic, împingerea confuziei cu realitatea până la limita extremă. Ca orice modalitate artistică, dincolo de semnificaţţile implicite ale opţiunii pentru acest tip de expresie, şi happening-ul poate acoperi sensuri diverse, putând urmări - cum se întâmplă cu sugestiile artiştilor români Mihail Olos şi Ana Lupaş - o întâlnire dintre modernitate în expresie şi fondul unor tradiţii, mitul dezvoltându-se în cotidian.
[modifică] Bibliografie
- Allan Kaprow: Assemblage, Environments and Happenings. New York, 1961
- Michael Kirby: Happenings. An Illustrated Anthology. New York, 1966
- Udo Kulterman: Art-Events and Happenings. New York, 1971
- Mariellen R. Sandford: Happenings and Other Acts. Routldge, 1995
