Haşiş
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Haşişul (în arabă: حشيش; română: iarba uscată), este un drog care se obţine din mugurii nefecundaţi ai plantei femele de Cannabis sativa L.ssp indica(cânepă). Face parte din categoria drogurilor psihoactive slabe (blânde). In general haşişul este inhalat prin fumare sau consumat cu alimente sau băuturi. Haşişul este doar răşina extrasă si purificată prin diferite procedee din marijuana, însă este mai activ ca aceasta. Canabisul este o planta ilegală în marea majoritate a ţărilor lumii. Plantele de canabis au un procentaj foarte diferit de tetrahidrocanabinol THC în funcţie de specii, acestea provenind din diferite părţi ale lumii. Marocul este principalul producător de haşiş, cu 70% din producţia mondială. Droguri din această categorie de substanţe: Haşişul (engl. "pot", "chocolate") este răşina secretată de glandele situate la nivelul frunzelor dar mai ales mugurilor de cânepă (Cannabis). Haşişul se comercializează în "bulgări" solizi sau plăci presate şi se prezină - în funcţie de ţara de origine - în nuanţe de culoare roşie, maronie, verde sau negru.
Cuprins |
[modifică] Forme de consum
Haşişul şi marijuana se poate fuma în formă pură sau în amestec cu tutun. Există mai multe modalităţi de a fuma:
- fabricarea unei ţigarete prin rularea conţinutului într-o foiţă de hârtie (engleză: joint);
- la pipă;
- folosirea unei narghilele sau a unui bong;
- folosirea unui dispozitiv numit vaporizator (inhalarea vaporilor de apa cu THC) care dăuneaza mai puţin plămânilor.
Inhalate profund cu fumul, substanţele active sunt absorbite de organism prin capilarele pulmonare. Efectul se instalează între 30 de secunde si 5 minute după începerea fumatului.
Haşişul se mai poate consuma şi prin ingerarea unor alimente sau băuturi cu conţinut de THC. În cazul consumului de prăjituri cu haşiş (engleză Brownies), ceai, lapte sau sau alte produse precum uleiul (ce conţine THC concentrat), efectul se instalează mai târziu (după 1 - 2 ore).
[modifică] Substanţe active
Tetrahidrocanabinoidele (THC) sunt principalele substanţe psihoactive din marijuana; acestea produc un efect euforic. Alte substanţe, precum CBD, provoaca o stare de moleşeala si meditaţie (stoned) . Cannabisul are o istorie îndelungată şi plină de tradiţie, ca medicament. În ţările Orientului şi Americii latine, aceste plante sunt puternic răspândite şi au indicaţii de consum medical şi mai ales social.
[modifică] Efecte şi pericole în caz de abuz
Efectele biologice ale canabisului sunt reduse şi aproape nesemnificative. Au fost constatate: scăderea frecvenţei pulsului, o umplere mai puternică a vaselor conjunctivale (vasele sanguine de la nivelul conjunctivei ochiului), modificarea fluxului sanguin cerebral, corespunzând stărilor de meditaţie şi concentrare. De asemenea, pot apărea simptome ca: scăderea tensiunsii arteriale, uscarea mucoasei bucale şi faringiene, vomă, diaree şi senzaţie imperioasă de foame.
Efectele psihice ale substanţelor active din canabis depind în mod decisiv de personalitatea şi mediul social al consumatorului, dar în general sunt similare. Se descriu diferite faze ale stării tipice de euforie (engl. "cannabis high", "social high"). Printre efectele iniţiale se numără adesea o stare de agitaţie, însoţită ocazional de stare de tensiune şi anxietate, stări ce vor fi urmate în curând de o senzaţie plăcută de siguranţă şi ocrotire (germ. Geborgenheit). Urmează stări introspective şi echilibrate, de un calm deosebit (eng. stoned). Alteori pot apărea oscilaţii ale stării de spirit, râsul nemotivat alternând cu tăcerea contemplativă. Este caracteristică intensificarea percepţiei mediului extern şi intern. În cazul consumului în grup, aceste modificări pot determina o trăire mai intensă a relaţiilor de grup. Pierderea aptitudinilor critice pe durata stării de stupoare ("Rauschzustand") poate duce la perceperea defectuoasă a realităţii obiective. Consumatorul nu face faţă întotdeauna intensităţii trăirilor noi, ceea ce poate duce la apariţia unor stări de anxietate severă. Ameţeala după canabis nu are aceeaşi evoluţie în toate cazurile, există şi stări euforice atipice. Rareori, consumul de canabis poate simula, agrava sau declanşa psihoze schizofreniforme.[1]
[modifică] Potenţialul de a crea dependenţă
Dependenţa fizică de substanţele active din canabis nu a putut fi demonstrată până în prezent. Aparent, nu există simptome de sevraj fizic pur după oprirea consumului. Chestiunea dependenţei psihice este dificil de apreciat şi depinde de definiţia termenului. Tiparele comportamentale ce apar în prezent în urma consumului de cannabis corespund definiţiei de "drug dependence" (dependenţă de droguri) formulată de OMS: "Dependenţa psihică şi/sau fizică a unui individ de un drog, consumat periodic sau continuu." Majoritatea consumatorilor iau haşiş sau marijuana aproximativ o data-de două ori pe săptămână, de regulă într-un "peisaj social" în care, în trecut, ar fi fost obişnuit consumul de alcool. De regulă, această categorie de consumatori poate abandona consumul de canabis fără a suferi de simptome de sevraj psihic, timp de mai multe săptămâni/luni. Creşte însă numărul consumatorilor care fumează zilnic şi al căror ritm de viaţă, sentiment de siguranţă şi stare generală este sensibil tulburată fără droguri. La astfel de consumatori, renunţarea după o lungă perioadă de abuz poate duce la nelinişte, alterarea stării psihice şi tulburări de somn. Timpul de înjumătăţire al THC la persoanele neobişnuite cu haşişul este de 50 până la 60 de ore, în timp ce la persoanele obişnuite scade la aproximativ jumătate. Această observaţie sugerează o toleranţă semnificativă în cazul consumului cronic al substanţei.[2]
[modifică] Consecinţe pe termen lung
Până acum, nu au putut fi demonstrate modificări organice majore. Riscurile pentru sănătate sunt apreciate, în ansamblu, a fi mai mari decât cele care apar în cazul tabagismului. Cercetările au evidenţiat modificări hepatice, pulmonare (conţinutul de gudron al substanţei inhalate prin fum este mult mai mare ca la tutun) şi mai ale ales psihotice. Comunicările despre modificări ale echilibrului hormonal, sistemului enzimatic, sistemului imunitar şi la nivelul materialului genetic uman nu au putut fi demonstrate experimental până în prezent.[3]
