Gurahonț, Arad

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gurahonț
—  Sat  —
Vedere panoramică asupra satului
Vedere panoramică asupra satului
Gurahonț se află în România
{{{alt}}}
Gurahonț
Localizarea satului pe harta României
Coordonate: Coordonate: 46°16′11″N 22°20′31″E / 46.26972°N 22.34194°E / 46.26972; 22.3419446°16′11″N 22°20′31″E / 46.26972°N 22.34194°E / 46.26972; 22.34194

Țară  România
Județ Arad
Comună Gurahonț
Atestare documentară 1386

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poștal 317145
Prefix telefonic +40 x57[1]

Gurahonț în Harta Iosefină a Comitatului Arad, 1782-85
Gurahonț în Harta Iosefină a Comitatului Arad, 1782-85
Podul rutier peste Crișul Alb
Biserica romano-catolică

Gurahonț este un sat în județul Arad, Crișana, România. Este reședința comunei Gurahonț.

Așezare[modificare | modificare sursă]

Localitate așezată pe traseul șoselei Arad-Brad prin localitatea Ineu. Pe hartă se mai pot vedea localitățile Băița, Bihor, Nucet, Ștei, Vârfuri, Brad, localități care se găsesc in bazinul râurilor Crișul Alb și Crișul Negru care se vor vărsa pe teritoriul Ungariei în Tisa.

Etimologia denumirii acestei localități se poate interpreta ca "poartă", "intrare" într-o depresiune, vale, regiune etc.

Populație[modificare | modificare sursă]

Anul 1966 1977 1992 2002
Populația 5656 5384 4895 4577

Datele expuse relevă o scădere constantă a populației, cauzată în principal de procesul de creștere a populației urbane datorat schimbărilor structurale careau avut loc în domeniul modernizării sistemului socioeconomic la nivel național. Cea mai accentuată scădere are loc în satele îndepărtate de centrul de comună datorită faptului că acestea nu oferă posibilitatea unor locuri de muncă salariate pe fondul unui potențial de dezvoltare agrozootehnică.


Istoric[modificare | modificare sursă]

Atestarea documentară a localitații Gurahonț datează din 1386. Denumirea și atestarea documentară a satelor aparținătoare comunei Gurahonț sunt: Sat Bonțești atestat documentar 1441 Sat Dulcele atestat documentar 1561 Sat Feniș atestat documentar 1553 Sat Honțișor atestat documentar 1441 Sat Iosaș atestat documentar 1486 Sat Mustești atestat documentar 1439 Sat Pescari atestat documentar 1553 Sat Valea Mare atestat documentar 1439 Sat Zimbru atestat documentar 1553 Sat Iosășel atestat documentar 1553, în prezent este strada Iosășel a localității Gurahonț, iar cătunul Brusturescu este inclus actualmente în componența satului Zimbru și este atestat documentar în 1597. Localitatea Gurahonț la începuturi purta numele de GROHONCH sau HONZTOK. După cel deal doilea război mondial, Gurahonțul a făcut parte din categoria administrativă a raioanelor, fiind reședință de raion din regiunea Crișana, adică Raionul Gurahonț. Cursurile de apă care străbat comuna sunt: râul Crișul Alb, care parcurge teritoriul comunei pe o distanță de aproximativ de 7 km., Valea Zimbrului, afluent al Crișului Alb, care străbate comuna pe o distanță de 12 km. cu afluenții: Valea Raiului, Valea Mare, Valea Răului, Valea Zimbruț și Valea Luști. Alte văi care se varsă în bătrânul Criș sunt: Valea Honțișorului, Valea Pescariului, Valea Musteștiului și Valea Cremenoasei. Săpăturile arheologice efectuate în satul Iosășel neau dezvăluit urme de civilizație încă din perioada Paleoliticului timpuriu. Arheologii Marton Roșca, în 1925 și Lucian Roșu, în 1967 au descoperit topoare cioplite la un capăt, lanciolete, vârfuri de lănci, răzuitoare, dălți, lame, etc. Cele mai vechi monede descoperite în Zărand sunt drahmele de argint. Descoperirile monetare de la Feniș cuprind monede care au, în general, pe verso capul lui Hercules iar pe cealaltă parte calul și călărețul, ambele efigii destul de degenerate. În satul Zimbru sau descoperit așezări miniere și opaițul roman de la Ponoraș – Zimbru, acestea dovedind că ținutul nostru ar fi fost încadrat în fosta provincie Dacia – Romană. Cu toate vitregiile istorice ale secolelor IV – X, populația autohtonă romanizată din ținutul Gurahonțului și zonele din jur își păstrează nealterată ființa, limba, tradițiile și formele social – politice de organizare cristalizânduse o populație românească. Potrivit relatărilor lui Anonimus, în jurul anului 900 teritoriile la nord de Mureș intrau în componența ducatului condus de Menumorut situat între Tisa, Mureș, Someș. Aici este amintit și râul „Iousaz” (pârâul Iosașului, Iosășelului) afluent al Crișului Alb din zona Gurahonțului. În conscripția domeniului Șiriei din 1525 figurează mai multe sate din zona Gurahonț ca: Honțișor cu 10 familii, Mustești cu 19 familii, Mădrigești cu 10 familii, Secaș cu 15 familii și o casă părăsită. Conscripția confirmă încă o dată existența instituției cneziale și structura feudală a acestor locuri, precum și sistemul de obligații (dări și bani). După căderea Ungariei medievale în 1542 se înființează principatul Transilvaniei, căruia îi aparținea și Brazii. În 1552 după căderea Timișoarei, turcii înaintează și în direcția Crișului Alb punând stăpânire pe cetățile Ineu și Dezna. Brazii intra sub dominație otomană. Satele sunt dăruite unor spahii. Astfel, Gurahonțul și Brazii în 1574 sunt menționate în proprietatea lui Baiazid, Feniș în proprietatea spahiului Bali, Iosașul în proprietatea spahiului Geafar iar zimbrul în proprietatea pașei Osman. După victoria de la Șelimbăr a lui Mihai Viteazul întreaga zonă a văii Crișului Alb intră sub autoritatea lui Mihai. După asasinarea lui Mihai Viteazul pe câmpia Turzii (3 km sud de Turda) aceste sate sunt trădate de mercenarii lui Basta și intră în proprietatea unor familii maghiare: Valea Mare – familia Eornis, Gurahonț – familia Boroșbeny,etc. Sfârșitul secolului XVIII și primele decenii ale secolului XIX se caracterizează prin pătrunderea relațiilor capitaliste în economie, dar mai ales în agricultură. Crește lupta pentru eliberarea națională a românilor din Transilvania. În acest sens se remarcă munca susținută a intelectualilor români crescuți în Preparandia din Arad. Se dă o luptă susținută împotriva tendințelor de maghiarizare a populației autohtone românești precum și împotriva administrației maghiare. Poporul român dorește ca în administrație să fie introdusă limba română. Succesele lui Avram Iancu în Munții Apuseni au avut o influență hotărâtoare asupra populației de aici. Mulți tineri au fugit și sau înrolat în legiunile lui Iancu. Fiind grav bătut de oștile lui Iancu, Hatvany cu rămășițele trupelor sale se retrage prin Hălmagiu către Brazii. Pentru a se răzbuna din cauza înfrângerilor suferite, Hatvany pune la cale împușcarea lui Dobra și spânzurarea lui Buteanu. Ajunși la Iosășel au ordonat spânzurarea lui Buteanu de creanga unei sălcii lângă podul de peste Crișul Alb. Condus la locul de pierzanie, Buteanu protestă că are – salvul conductus – de la Kosuth, dar văzând că totul este în zadar a spus: „Eu mor, dar nu mă tem de moarte căci am stat zi de zi în fața ei, dealtfel frații mei vor răzbuna moartea mea violentă.” Singur șia pus ștreangul de gât pentru ca să nul strângă mâna dușmanului. Împreună cu el au mai fost spânzurați trei localnici: preotul și primarul din Iosaș și primarul din Iosășel. Ulterior, în anul 1869 din inițiativa lui Dionise Păscuțiu din Arad, cu ajutorul donațiilor personale ale oamenilor simpli sa ridicat pe locul undea fost înmormântat o troiță pe care sunt gravate următoarele cuvinte: „Aici a fost spânzurat de unguri Ioan Buteanu, tânărul prefect al legiunii Zarandului de la 1848. în dimineața zilei de 23 mai 1849, prins mișelește la Abrut de maiorul Imre Hatvani el a fost legat de tun și a fost dus dea lungul Văii Crișului Alb pănâ aici. Martir al idealului românesc sa stins liniștit răzbunat de victoriile strălucite ale lui Iancu la Abrud.” Deabia în anii 1865 – 1867 în majoritatea comunelor din comitatul Arad, ca urmare a presiunii maselor românești sa adoptat limba oficială română și sau instalat notari români în multe comune.În vâltoarea luptelor revoluționare careau dus la prăbușirea monarhiei AustroUngară, în tot ținutul Aradului apar primele Consilii Naționale Române. La 8 noiembrie 1918 Adunarea Populară din Gurahonș – Brazii alege Consiliul Național Român, paralel cu acesta se constitue și Garda Națională Română. Din aceasta fac parte: Băbuția Teodor locotenent din Mădrigești, Halic Vasile sublocotenent din Iosășel, Sărac Octavian din Feniș și mulți alți subofițeri, gradați și soldați. Ziua de 17 septembrie 1944 a marcat punctul culminant al luptelor purtate în această zonă, deoarece intenționând să pătrundă pe Valea Crișului Alb, Divizia a 4a infanterie – hortistă reia ofensiva cu toate forțele pe direcția Ineu – Sebiș, paralel cu atacuri secundare pe direcția Beliu – Prunișor și Lipova – Șilindia. Sacrificiile eroilor neamului căzuți în această zonă nu au fost zadarnice. După aproape o săptămână de la începutul ofensivei inamice pe Valea Crișului Alb sub loviturile nimicitoare ale armatei române trupele hortiste sunt nevoite să se retragă, fiind alungate în noaptea de 21 – 22 septembrie 1944 peste granița de vest de Arad, restabilinduse frontiera de stat a României. Din faptele relatate reiese că zona în care trăim sa integrat în principalele momente și evenimente istorice, plătind tribut de sânge pentru apărarea acestor meleaguri și păstrarea lor pentru vecie. Și în timpurile de pace mai sunt evenimente deosebite cum ar fi furtunile naturale, astfel inundația cea mai mare a fost în 1970, când Valea Honțișorului a ieșit din matcă în urma unei ploi torențiale în ziua de 7 iulie distrugând tot ce a găsit în cale, chiar și o femeie și un copil din comuna învecinată și care au fost găsiți morți. Tot atunci a fost distrus gardul și o parte din vegetația parcului dendrologic. Aceste distrugeri, deși greu, sau refăcut, mai puțin viețile omenești. Au mai fost inundații între anii 1995 și 2000, când la revărsarea Crișului Alb, de această dată, au fost inundate case, a fost întreruptă circulația și au fost distruse culturile. După toate acestea sau executat lucrări de îndiguire, atât a Crișului Alb cât și a Văii Honțișorului, pe perimetrul comunei de atunci nemaiîntâmplânduse asemenea evenimente.

Economia[modificare | modificare sursă]

Potențialul economic al comunei este unul însemnat, comuna dispunând de o varietate mare de resurse.

În economia comunei sunt bine reprezentate industria materialelor de construcții, industria alimentară, industria prelucrării lemnului, mica industrie, agricultura și nu în ultimul rând turismul.

Turism[modificare | modificare sursă]

Potențialul turistic al comunei este unul de excepție. În satul Zimbru se află rezervația botanică de interes național "Dosul Laurului" (32,2 ha), declarată rezervație în 1933, singurul loc din țară unde vegetează laurul - Ilex aquifolium. Această poiană cu laur se află în mijlocul unei păduri de fag, carpen, gorun, mesteacăn, paltin și ulm (82,6 ha).

Cuptorul de topit fierul din satul Zimbru datat de la mijlocul secolului al XIX-lea și troița lui Ioan Buteanu din Iosaș.

O altă rezervație floristică de interes național regăsită pe teritoriul comunei poartă numele de "Baltele Gurahonț".

Dintre obiectivele turistice de natură antropică de pe teritoriul comunei, se pot admira castelul din Gurahonț, datat din secolul al XIX-lea construit în stil neoclasic și înconjurat de un parc dendrologic.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ x indică operatorul telefonic; 2 pentru Romtelecom; 3 pentru alți operatori de telefonie fixă

Bibliografie recomandată[modificare | modificare sursă]