Grigore Vieru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Grigore Vieru
Sigla academia romana.gif Membru corespondent al Academiei Române
Grigore Vieru
Bust Vieru 2.jpg
Bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Chișinău
Naștere 14 februarie 1935(1935-02-14)
Pererîta
Deces 18 ianuarie 2009 (73 ani)
Chișinău, Republica Moldova Republica Moldova
Ocupație poet
Naționalitate român
Părinți Pavel și Eudochia Vieru
Căsătorit(ă) cu Raisa Nacu -(1960)
Copii Tudor (n.16 iunie 1960)
Călin (n. 29 iunie 1965)

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, România - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termină în 1953.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tănărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de limba română și latină, născută Nacu și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 19601963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din Satul Cociulia, r. Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

Cquote2.svg Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul. Cquote2.png

În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

Implicarea în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia[modificare | modificare sursă]

Grigore Vieru, Ion Vatamanu și Serafim Saka în anii '70.

La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Decesul[modificare | modificare sursă]

Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire[2]. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–HînceștiCimișliaBasarabeasca[3]. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară[2].

A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.[4][5]

Posteritatea[modificare | modificare sursă]

Plăcuța de pe Bulevardul Grigore Vieru din Chișinău

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol.[6] Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce[7].

Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău și o stradă din Iași poartă numele lui Grigore Vieru.[8] Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor.[9]

O stradă din Buzău îi poartă numele[10]: Strada Grigore Vieru.

Momente din viața lui Vieru[modificare | modificare sursă]

Portretul lui Grigore Vieru pictat de Igor Vieru
Bustul lui Grigore Vieru, dezvelit duminică 23 ianuarie 2011 în Parcul Herăstrău din București
Sculptor: Răzvan Paul Mihăiescu.[11]
  • În volumul de poezii pentru copii Trei iezi, ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia Curcubeul, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune.[12]
  • Tot în 1970, apare și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și astazi micii basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.
  • Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene animate Maria Mirabela, iar poezia lui Vieru Dragă Otee a fost pusă pe muzică și interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată și de Zdob si Zdub.
  • În 1988, în ziarul chișinăuian Literatura și arta apare primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor - Grigore Vieru.[13]
  • În iunie 1989, obținând aprobarea autorităților sovietice de a publica săptămânalul Literatura și arta în grafie latină, redactorii ziarului s-au pomenit că în toată Moldova Sovietică nu există nicio mașină de scris cu litere latine, în afară de cea de la Academia de Științe din RSSM și de una aparținând profesorului Iulius Popa de la Bălți. În aceste condiții, Grigore Vieru și redactorul-șef de la Literatura și arta Nicolae Dabija merg la București pentru a obține o mașină de scris pentru ziar. Autoritățile române tărăgănează răspunsul, iar anticariatul din care puteau să cumpere o astfel de mașină este închis în acele zile din motive tehnice. Vieru și Dabija sunt ajutați însă de preotul Vasile Tepordei, care le aduce la gară o pungă în care se află cele 31 de semne metalice ale alfabetului latin, tăiate de acesta din propria mașină de scris. La Chișinău, semnele latine sunt sudate la o mașină de scris în locul celor chirilice, astfel că Literatura și arta devine primul ziar din Basarabia care începe să iasă sistematic în grafie latină.
  • În 1994, neo-comuniștii din Partidul Democrat Agrar, ajunși la putere în Moldova, renunță la imnul de stat Deșteaptă-te, române și le propun poetului Grigore Vieru și compozitorului Eugen Doga să compună verusurile și, respectiv, muzica pentru un nou imn. Ambii refuză. Grigore Vieru scrie în Literatura și arta următoarele:
Cquote2.svg Dreptatea istorică va blestema poeții și compozitorii care vor îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Național Deșteaptă-te, române, cocoțându-se ei în locul strălucirii și necesității lui istorice. Cquote2.png

[14]

  • În 1964, Vieru publică în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile:
Cquote2.svg Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărții Sale. Cquote2.png

După 45 de ani, poetul moare în urma unui accident de mașină, care are loc în noaptea de pe 15 spre 16 ianuarie 2009, la întoarcerea de la o ceremonie de omagiere a lui Eminescu.

  • Epitaful pe care și l-a ales Vieru:
Cquote2.svg Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi. Cquote2.png

[15]

Opera[modificare | modificare sursă]

  • 1957 - Alarma (versuri pentru copii)
  • 1958 - Muzicuțe (versuri pentru copii)
  • 1961 - Făt-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor! la editura „Cartea Moldovenească”
  • 1963 - Mulțumim pentru pace (versuri) și Făgurași' (versuri, povestiri și cântece).
  • 1964 - Revista „Nistru” publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.
  • 1965 - Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefațat de Ion Druță pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret (1967).
  • 1967 - Poezii de seama voastră (editura „Lumina”)
  • 1968 - Bărbații Moldovei, cu o dedicație pentru „naționalistul” Nicolae Testimițeanu (revista „Nistru”). Întregul tiraj este oprit, dedicația scoasă.
  • 1969 - Duminica cuvintelor la editura „Lumina” cu ilustrații de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preșcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniță de copii.
  • 1970 - Abecedarul (editura „Lumina”) — în colaborare cu Spiridon Vangheli și pictorul Igor Vieru)
  • 1972 - Trei iezi
  • 1974 - Aproape (versuri lirice, cu ilustrații color de Isai Cârmu)
  • 1975 - Mama (editura „Lumina” — carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru)
  • 1976 - Un verde ne vede! (editura „Lumina” — volum pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).
  • 1989 - Metafore albastre - Сини метафори - (editura „Narodna cultura”, Sofia — în colecția Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev.
  • 2010 - Mi e dor de piatra - Жал ми е за камъка[16] - еd. Avangardprint, Bulgaria - traducere în limba bulgară și prefață de Ognean Stamboliev - 100 poezii

Este prezent în:

  • Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Muzică pe versurile lui Vieru[modificare | modificare sursă]


Mulți compozitori basarabeni se inspirau de poezia lui Grigore Vieru (culegeri de cântece "Poftim de intrați", "Cine crede" ș.a.). Grigore Vieru însuși este autor al unor melodii de cântece pentru copii ("Să crești mare" ș.a.), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu compozitoare Iulia Țibulschi (culegeri "Soare, soare", "Clopoțeii", "Stea-stea, logostea", "Ramule-neamule", "Cîntînd cu iubire" ș.a.)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lista membrilor corespondenți”. Academia Română. http://www.academiaromana.ro/membri_ar/pag_membri_c.htm. Accesat la 11 februarie 2009. 
  2. ^ a b Imagini VIDEO cu mașina avariată în care se afla și Grigore Vieru. Poetul este într-o stare foarte gravă, cu multiple fracturi interne și are șanse minime de supraviețuire”. Unimedia. 16 ianuarie 2009. http://unimedia.md/index.php?mod=news&id=9048. Accesat la 11 februarie 2010. 
  3. ^ Starea poetului Grigore Vieru rămâne gravă, medici de la București sunt în drum spre Chișinău”. azi.md. 16 ianuarie 2009. http://www.azi.md/ro/story/918. Accesat la 11 februarie 2010. 
  4. ^ Grigore Vieru a murit. Eminescu l-a chemat la ceruri. Ziua înmormântării, 20 ianuarie, a fost declarată zi de doliu național”. Unimedia. 18 ianuarie 2009. http://unimedia.md/index.php?mod=news&id=9066. Accesat la 11 februarie 2010. 
  5. ^ Poetul Grigore Vieru a decedat”. Mediafax. 18 ianuarie 2009. http://www.mediafax.ro/cultura-media/poetul-grigore-vieru-a-decedat.html?1706;3765578. Accesat la 11 februarie 2010. 
  6. ^ Dan Dungaciu, Diviziile lui Grigore Vieru”. România liberă. 23 ianuarie 2009. http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=9036. Accesat la 11 februarie 2010. 
  7. ^ Grigore Vieru, decorat post-mortem”. Evenimentul zilei. 19 ianuarie 2009. http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/836396/Grigore-Vieru-decorat-post-mortem-/. Accesat la 11 februarie 2010. 
  8. ^ Iașul are o stradă Grigore Vieru”. Bună ziua Iași. 1 septembrie 2009. http://www.bzi.ro/Iasul-are-o-strada-Grigore-Vieru_A67881.html. Accesat la 11 februarie 2010. 
  9. ^ Bustul lui Grigore Vieru va fi instalat la 12 februarie pe Aleea Clasicilor din Chișinău”. Unimedia. 10 februarie 2010. http://www.unimedia.md/?mod=news&id=16629. Accesat la 11 februarie 2010. 
  10. ^ Cotidianul.ro (on-line): O stradă din Buzău poartă numele Grigore Vieru
  11. ^ Un bust al lui Grigore Vieru la București
  12. ^ Academicianul Grigore Vieru, poet basarabean (Biografie)”. Biserica.org. http://www.biserica.org/Churches/SfantaTreime/Bios/GrigoreVieru.html. Accesat la 11 februarie 2010. 
  13. ^ Editorial: Poetul Grigore Vieru s-a preschimbat în iarbă”. Realitatea românească. 18 ianuarie 2009. http://www.realitatearomaneasca.ro/content.php?c=articole&id_categorie=1&articol_id=5636&p=0. Accesat la 11 februarie 2010. 
  14. ^ Vieru, Grigore (2008). Taina care mă apără. Iași: Ed. Princeps Edit. pp. 22–23 
  15. ^ Vieru, Grigore (2008). Taina care mă apără. Iași: Ed. Princeps Edit. pp. 683 și urm. 
  16. ^ În limba bulgară, în text. Se citește: [Jal mi e za kamăka]

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Tudor Țopa. Condamnați la zbucium. Chișinău. Ed. Universul, 2003.
  • Petru Soltan (colectiv). Calendar Național, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Ed. 1995, 2010
  • Tudor Țopa. Voievozii inspirației. Chișinău, 2007, p. 256–262.
  • Grigore Vieru. Taina care mă apără, Iași, Ed. Princeps Edit. 2008.
  • A.M. Prohorov (gl. red), Sovetskii Ențiklopediceskii Slovari, M., Gl. red. Sovetskoi ențiklopedii, 1981 (în rusă)
  • Vieru Grigore// Enciclopedia sovietică moldovenească, vol.2, p. 37
  • DEI Nume proprii, Ed. Cartier, Chișinău-București, 2004
  • Literatura și Arta Moldovei, Enciclopedie, Chișinău, Red. ESM., 1985
  • Bol'șoi Rossiiskii Entsiklopediceskii Slovar,Moscova, Ed."Drofa",2009
  • Vieru Grigore//Enciclopedia Universală Britannica, B.-Ch, Ed. Litera, 2010, vol.16, p. 124

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Grigore Vieru

Interviuri