Papa Grigore I cel Mare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] şi ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma - † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. Este Doctor al Bisericii şi unul din cei şase părinţi apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian şi Ciprian de Cartagina. A fost şi primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât şi în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Jean Calvin îl admiră pe Papa Grigore şi îl citează în lucrarea sa "Învăţătura religiei creştine". Este patronul muzicienilor, cântăreţilor, studenţilor şi al învăţătorilor. Considerat unul din cei mai însemnaţi papi din istorie.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
Data exactă a naşterii Sf. Grigore este incertă, dar este estimată a fi în jurul anului 540 în Roma. Părinţii săi l-au numit Grigore (lat. Grigorius), nume de origine greacă care se traduce în latină Vigilantius şi Vigilent în română. Scriitori medievali care credeau în etimologia numelui său, au transpus această semnificaţie în lucrările sale despre Papa Grigore. Se cunosc foarte puţine despre copilăria sa, dar în această perioadă, conform datelor istorice, Italia a fost recucerită de împăratul răsăritean, Iustinian I cel Mare, de la Goţi, acest război fiind după anul anul 552. În anul 554 o invazie a francilor a fost învinsă, după care urmează o perioadă de linişte în Italia care, deşi era condusă de puterea din Constantinopol, era totuşi unită într-o singură ţară şi păstra limba oficială a Romei - latina clasică.
Grigore s-a născut într-o familie romană aristrocrată şi bogată (patricieni) care avea legături strânse cu biserica, cu toate că nu s-a demonstrat istoric descendenţa dintr-o familie patriciană a Republicii Romane şi nu se poate şti din ce arbore genealogic al unei familii nobile derivă. Stră-stră-bunelul lui Grigore a fost Papa Felix al III-lea, papă nominalizat de regele got, Theodoric cel Mare.
Falia sa a deţinut şi a locuit într-o vilă suburbană pe Colina Caelius din Roma, astăzi strada unde a fost acea casă se numeşte Strada Sf. Grigore (it. Via di San Gregorio). În nord strada merge spre Colosseum, iar în sud spre Circus Maximus. În zilele lui Grigore vechile clădiri erau în ruine datorită erau deţinute de persoane private. Familia sa deţinea şi proprietăţi cu lucrători în în jurul Romei şi în Sicilia, unde probabil Grigore şi părinţii săi - Gordian şi Silvia s-au retras în perioada războiului de redobândire a Italiei de către generalul Imperiului Bizantin, Belisarie şi regele goţilor, Totila.
Tatăl lui Grigore, Gordian, deţinea o funcţie de Regionarius în Biserica Romană, nu se cunoaşte nimic despre această funcţie. Mama lui Grigore, Silvia avea o soră măritată, Patricia, în Sicilia. Călugării de la Sf. Andrei, vechea vilă a papei, aveau imprimată înfăţişarea lui Grigore într-un portret, pe care l-a descris după 300 de ani, în secolul IX, Ioan Diaconul Romei. Portretele părinţilor săi erau - Gordian era înalt având faţă lungă, privirea luminoasă şi purta barbă; Silvia era şi ea înaltă, cu faţa rotundă, ochii albaştri şi înfăţişare binevoitoare. Ei au mai avut un fiu, al cărui nume şi soarta sunt necunoscute.
Grigore a fost educat de Sf. Grigore de Tours, care spunea că a fost cei mai învăţat om al vremii sale, mai ales la gramatică, dialectică şi retorică. Grigore ştia să scrie corect în latină, dar nu a învăţat să scrie în greacă. Învăţase autorii latini, ştiinţele naturii, istoria, matematica, muzica. Avea fluenţă în cunoaşterea dreptului imperial, de unde putem deduce că a practicat dreptul, ca să fie pregătit pentru o carieră în serviciul public.
[modifică] Guvernator al Romei
După terminarea studiilor, Grigore a îmbrăţişat cariera administrativă, ajungând să fie numit în 573, de împăratul bizantin, Iustin al II-lea, Prefect al Romei (praefectus urbis).
[modifică] Grigore călugărul
Cariera publică însă avea să se termine odată cu moartea tatălui său, Grigore hotărăşte să renunşe la înalta funcţie deţinută şi să îmbrăţişeze viaţa monasti că. Afinitatea pentru traiul monahal s-ar putea datora familiei sale, mama sa trăind ca o sfântă, iar surorile tatălui său erau călugăriţe. Astfel Grigore îşi împarte întreaga avere săracilor şi întemeiază şapte mănăstiri, din care şase în Sicilia. Îşi transformă şi casa părintească de pe Colina Caelius în mănăstire închinată Sf. Apostol Andrei, în care adăposteşte călugării benedicţi alungaţi din mănăstirea Monte Cassino, de către longobarzii care încercau să cucerească peninsula italică. Grigore însuşi se retrage aici dorind să rămână un simplu călugăr benedictin. După multe secole, Mănăstirea Sf. Andrei va fi dedicată celui care a întemeiat-o, Sf. Grigore (Mănăstirea Sf. Grigore cel Mare de pe Caelio).
Papa Pelagius al II-lea îl hirotoneşte diacon şi în 579 îl trimite pe Grigore ca apocrisar (lat. apocrisiarius), adică ambasadador la cutea imperială din Constantinopol, funcţie ocupată timp de şapte ani, până în 585. Ca ambasador pe lângă împăratul bizantin Tiberiu I Constantin şi apoi pe lângă succesorul acestuia, Mauriciu, le va cere să ajute Roma supusă atacurilor longobarzilor. Va fi rechemat la Roma, unde ales abate, îşi va relua viaţa retrasă de călugăr în mănăstirea sa. Va fi sfătuitor al Papei Pelagius al II-lea când acesta îi va solicită ajutorul, pentru a reuni episcopii din nordul Italiei cu Roma, aflaţi în schisma din cauza poziţiei luate de Papa Vigiliu luată în privinţa condamnării "Celor Trei Capitole".
[modifică] Alegerea ca papă
După ce sfântul părinte, Pelagius al II-lea, a decedat în toiul unei epidemii îngrozitoare de ciumă, Grigore va fi ales papă în 590 unanim de cler, senat şi popor. Iniţial Grigore s-a împotrivit şi a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit şi adus înapoi. Cu toate insistenţele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, totuşi împăratul îi încredinţează scaunul papal, fiind încoronat pe 3 septembrie 590.
După numire, în 591, Papa Grigore a cerut populaţiei Romei să facă o ceremonie de pocăinţă pentru ca puternica ciumă să înceteze, se spune că, atunci când credincioşii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune - Sf Arhanghel Mihail a apărut şi-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creştinilor a ajuns la cer şi ciuma a încetat.
[modifică] Opera
Autor al scrierii în patru volume intitulate "Dialogi" ("Dialogurile"), motiv pentru care creştinătatea răsăriteană îl cinsteşte sub numlele de "Grigorie Dialogul".
A compus "Liturghia darurilor înaintesfinţite", care se celebrează în bisericile creştine răsăritene în timpul Postului Mare. Cunoscută sub numele de "Liturghia Sf. Grigorie Dialogul", este una din cele trei liturghii săvârşite în Bisericile Ortodoxe, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur şi cea a lui Vasile cel Mare.
A mai scris "Cartea regulii pastorale", adresată preoţilor, şi în care vorbeşte despre cumpătarea în asceză.
[modifică] Sărbători
- în calendarul latin: 3 septembrie (ziua în care a fost hirotonit întru episcop, în anul 590) şi 12 martie (ziua morţii)
- în calendarul bizantin: 12 martie
- în calendarul lutheran: 12 martie
- în calendarul anglican: 3 septembrie
[modifică] Legături externe
- Sfintii (greco-catolic.ro)
- Vieţile sfinţilor (profamilia.ro)
- en Pope Gregory I (Versiunea în Engleză)
- en Enciclopedia catolică (newadvent.org)
- en Forumul comunităţii catolice (catholic-forum.com)
- it Sfinţi şi fericiţi (santiebeati.it)
- it Vieţile sfinţilor (enrosadira.it)
- es Enciclopedia catolică, versiunea spaniolă (enciclopediacatolica.com)
- es Vieţile sfinţilor (corazones.org)
- ru (Versiunea în Rusă))]
| Predecesor: Papa Benedict I |
Pelagius al II-lea 590 - 604 |
Succesor: Sabinianus |
